DNA | Zayn Malik

Capitolul 4

Muzica bubuia în urechile mele de câteva minute bune. Ştiam că, peste puţin timp, acest local va fi plin din nou. Mi-am închis şi ultima capsă a bluzei înainte să aud o bocănitură în uşă.

- Bună, micuţo.

Degetele brunetului strângeau puternic clanţa. Îmi zâmbi înainte să se apropie de mine mult mai mult.

- Avem planuri în seara asta.

- Nu, nu cred că avem, îmi aminteam, am spus indiferentă.

Observam cum mâna sa a strâns puternic uşa la cuvintele mele. Un zâmbet mi-a scăpat printre buze la vederea expresiei nervoase pe care o afişa. M-am îndepărtat de el pentru a pune puţin machiaj pe faţă. Credeam că va rămâne acolo, sau va pleca. Dar a închis uşa în urma lui apropiindu-se de mine din nou. Corpul lui a fost lipit de al meu. Respiraţia lui se plimba pe ceafa mea. Îi vedeam privirea în oglindă. Acel căprui întunecat care îmi făcea pielea de găină. Degetele lui au urcat pe coapsele mele, mângâindu-le. Şi-a băgat bărbia în scobitura gâtului meu sugând uşor pielea fină.

- Nu a fost o întrebare, sau o invitaţie. Vii cu mine pentru că aşa îţi spun eu, a murmurat încet.

Mi-am prins buza inferioară când limba lui îmi lingea gâtul. S-a uitat la mine afişând un zâmbet al naibii de pervers.

- Te aştept la bar. Să nu îţi ia mult.

A părăsit cabina uitându-se la ceas şi făcându-mi semn de cinci minute. Mi-a luat câteva secunde să analizez ceea ce tocmai se întâmplase. Nu voiam să plec din nou cu el, dar ştiam că nu e loc de proteste. Mark m-ar fi lovit ca pe un sac de box. Am tras aer adânc în piept, luându-mi din nou hainele cu care am pornit de acasă.

Maşina lui a parcat undeva deasupra L.A-ului. Era o privelişte incredibilă văzând tot oraşul de aici. Trăiesc de mică aici şi niciodată nu am auzit sau văzut acest loc. L-am urmat pe Zayn afară din maşină, un aer uşor răcoritor lovindu-mi pielea. A obsevat acest lucru, dându-mi jacketa lui. I-am mulţumit politicos, încercând să nu îl privesc în ochi.

O bancă s-a lăsat imediat văzută datorită farurilor maşinii. El s-a aşezat lângă mine, scoţându-şi o ţigară.

- Câţi ani ai? am întrebat brusc.

- Douăzeci şi unu, a spus dând frâu liber unui fum.

M-a fixat cu privirea, ochii lui castanii analizându-mi faţa. Am zâmbit timid forţându-l să îmi răspundă şi el.

- Ştii? Eşti diferit de restul băieţilor pe care îi cunosc, am spus cu privirea în pământ.

A zâmbit, probabil plăcându-i ce i-am spus.

- Diferit în bine sau rău? m-a întrebat într-un final.

- Nu ştiu încă. Posibil să fie rău tatuajele pe care le ai.

M-am uitat la el văzând cum expresia feţei lui se schimbă. L-a deranjat ce i-am spus, chiar dacă încerca să nu lasă acest lucru să se vadă.

- Îmi pare rău. N-ar fi trebuit să spun asta, vorbeam mai mult despre cum m-aş fi simţit eu dacă mi-aş fi făcut unul. Pe tine au tendinţa de a proiecta o anumită... imagine, şi cred că ţi se potriveşte.

- Ce fel de imagine? a întrebat brusc.

Mi-am dus privirea spre tricoul lui. Puteai vedea uşor tatuajele de pe pieptul lui. Am pus mana pe aripile făcute pe mijlocul pieptului.

- Aceste aripi reprezintă oarecum libertatea ta. Simbolizează zborul şi evadarea ta. Aripile pot proveni de la un înger sau demon. Sau poate amândouă. Aripile reprezintă protecţie. Pot reprezenta iubirea.