Mozaic sentimental - FINALIZATĂ

Capitolul 46

   O mână de stele străluceau pe catifeaua neagră a nopții atunci când Marcus părăsi în sfârșit grajdul. În nări îi mai persista duhoarea ascuțită ce ar fi putut descărna un iepure. Își petrecuse întreaga după amiază curățind anexa dinspre nord și își simțea mușchii încordați și amorțiți. Aron îl informase în acea dimineață că urma să-și extindă afacerea cu încă doisprezece patrupede. Vestea îl bucură cu atât mai mult cu cât acesta se arătase interesat de angajarea mai multor muncitori, însă zâmbi mucalit când se gândi cum va reacționa Cezar când va afla. Camaradul său își terminase recuperarea în urmă cu două zile și era mai mult decât nerăbdător să omoare timpul cu ceva. Marcus încălecă pe murgul neastâmpărat și medită la ironia situație: doi comisari calificați și cu adrenalina curgându-le prin vene lucrând cot la cot într-un grajdi la capătul unui orășel uitat de lume. Asta da știre scandaloasă pe primele pagini ale ziarului englezesc.

   Marcus se așeză mai bine în șa și struni frâul calului pentru a vira pe prima străduță la stânga. Plănuise să se ducă direct la pensiune, dar își schimbase părerea, făcând un ocol de o milă pentru a trece pe la cantina din centrul orașului. O masă caldă avea să fie decorul perfect pentru sărbătorea ce urma să o împărtășeacă cu Cezar. Marcus îndemnă calul să pornească la trap, liniștea din jurul său fiind propice pentru rearanjarea cuvintelor în mintea sa încărcată. Bineînțeles că acesta era un plan temporar. Nu intenționa să rămână la coada animalelor până va încărunți. Deși munca fizică și compania celorlalți lucrători era o experiență nouă, plăcută, totuși nu putea renunța la obsesia lui de a preveni, descoperi și cerceta cazuri de infracțiune, în condițiile legii. Comisia era o parte nedezlipită din el. Nu-și putea înăbuși spiritul juridițiar nici dacă s-ar fi străduit. Își luase slujba aceasta doar pentru a-și menține discernământul intact, până hotăra cum avea să o recucerească pe Olivia. Amintirea numelui ei îi săgetă inima.

   Un oftat apăsat nu reuși să-i înalțe din piept povara de dimensiunile unei pietre de moară. Clipi des, spunându-și că rezolvarea avea să vină de la sine, când un noian de glasuri ce vociferau îl determină să se oprească în mijlocul drumului. Murgul fornăi nemulțumit de instrucțiunile întârziate pe care le primise. Simți cum stomacul i se strânge într-un nod când zări plancarda impunătoare a clinicii iar în josul străzii aproape jumătate din oraș ce discutau contraargumentativ. Părea ca o revoltă. Marcus auzise de epidemia care bântuia orașul și deseori se întreba dacă Olivia avea situația în control, dar oare ce se întâmpla acum? Curiozitatea îl împinse ca valul mării căruia nu-i poți sta împotrivă. Descălecă și priponi calul de cel mai apropiat pom, apoi înaintă prin mulțime, atent să rămână totuși ascuns în umbrele nopții. Nu-și dorea să riște să fie descoperit în modul acesta. Se apropie tiptil cât de mult putu până în spatele protagoniștilor. În jurul lui oamenii erau împărțiți în diferite tabere, și îi fu ușor să deducă care era problema cu care se confruntau doar ascultându-le certurile. Marcus aderă unui grup de bărbați, prefăcându-se atent la ce se discuta, dar prudent la conversația de alături.

   Inima îi zvâcni ca o gazelă speriată când, cu coada ochiului, o zări pe Olivia. Trecuseră mai bine de cinci luni de când o văzuse ultima dată și parcă se făcuse mai frumoasă. Părul negru și cârlionțat îi era adunat în vârful capului, iar deasupra purta o bonetă albă, cu însemne medicale. Cum ea stătea cu spatele, nu putea să-i vadă ochii, dar își coborî privirea spre spatele ei și apoi spre șolduri. Talia subțire ca de viespe îi era încinsă cu cordonul maroniu al rochiei de stamba.
Brusc, inima îi lunecase în stomac, precum nisipul umed și deja se gândea care ar fi fost prețul pe care ar fi trebuit să-l plătească dacă s-ar fi arătat acum pur și simplu în fața ei? Avea să-l recunoască ea de față cu șeriful cel nesuferit? Sau cum va reacționa Andrew? Rezistă cu greu impulsului de a-și duce planurile la îndeplinire, știind că ar risca prea mult. Își ciuli urechile și mai mult când discuția din jurul lui crescu în decibeli.