Mozaic sentimental - FINALIZATĂ

Capitolul 52

     Olivia mergea mai repede decât îi bătea ei inima, cu Cezar pe urmele ei. Deși nu se întoarse ca să vadă dacă el o urma, totuși îi simțea respirația gâfâită pe ceafă. Înaintă pe poteca luminată precar de câteva torțe și când ajunse în fața conacului, se poziționă numaidecât în fața ușii. Degetele îi tremurau incontrolabil și până la urmă fu nevoie de ajutorul comisarului ca să-i deschidă ușa.

   În timp ce bâjbâia prin întunericul dens după un felinar, același gând supărător îi măcina mintea bulversată.

   Marcus era acolo. Și era împușcat.

   Olivia aprinse flacăra, silindu-se să amețească glasul acela sâcăietor, dar cum să închizi gura adevărului?

—Unde îl pun?

   Cezar și ajutorul de șerif pășiseră înăuntru cu targa improvizată din scânduri arse de foc. Deasupra, trupul lui Marcus se odihnea inert, slab și fără vreo urmă vitală. Olivia știa că din punct de vedere medical, cea mai mare prostie pe care putea să o facă era să miște trupul unui om împușcat. Dar cum altfel avea să-l îngrijească pe Marcus într-o cabană bântuită de întuneric și pe jumătate arsă? Astfel că, după ce omul legii și Cezar îi închiseseră pe Andrew și șleata lui în temnița rece din oraș, se întoarseră după ea și Marcus, cel din urmă având nevoie de îngrijire imediată. Secvențe traumatizante ale clipelor trăite în acea seară îi trecuseră pe sub ochi, făcând-o să se îndoiască de spate.

   Levi ... Levi era mort.

  Iar trupul lui încă zăcea pe podeaua cabanei, așteptându-și rândul la îngrijirea cuvenită.

—Olivia?

    Vocea profundă, dar apăsată a comisarului o trezi din șoc.

—Ăă... hm- Aici, în camera de oaspeți.

   Olivia păși înainte, ținând felinarul aproape. Cei doi bărbați veneau silențios pe urma ei. Olivia le aprecia discreția. Tot conacul era cufundat în întuneric și ea nu-și dorea ca niciunul să se trezească. Zorii dimineții aveau să aducă cu ei confirmarea crudei realități.

   Câteva momente mai târziu, targa fu așezată ușor deasupra patului, iar cei doi bărbați se dăduseră deoparte, invitând-o tacit să preia întreaga responsabilitate. Trezindu-se parcă dintr-un somn adânc, Olivia realiză că asta era singura ei șansă de a face ceva pentru Marcus. Omul avea nevoie de îngrijire medicală și asta cât mai curând, dacă îl dorea în viață. Și totuși... șansele lui era aproape nule.

   Luându-și inima în dinți, își suflecă mânecile rochiei și se apropie de el. Imaginea lui, slab luminată la licărirea lămpii îi strânse inima. Înghiți repetat într-o disperare feroce de a nu se lăsa condusă de sentimente. Lacrimile amenințau să o înnece.

—E-eu ce pot face? Interveni Cezar nesigur.

—Du-te în bucătărie și pune pe foc o oală mare cu apă. Lasă-o să fiarbă și apoi adu-o aici.

—Imediat.

—Iar tu, zise ea, adresându-se omului legii, du-te la Rebecca Miller și adu-o aici de urgență. Spune-i că este ceva imperativ!

   Olivia împărți ordine în stânga și-n dreapta, iar cei doi bărbați se supuseră numaidecât. Acolo, într-o încăpere ce duhnea a sânge și moarte, într-un conac unde se purtaseră lupte grele pentru iubire și viață, rolurile se inversaseră. Nu mai existau grade sau reguli, ci doar o dorință fierbinte, aprigă și neîmblânzită de a recâștiga iubirea. De a simți pentru ultima oară sentimentul acela cald, special, invadat de fiorii iubirii.