Mozaic sentimental - FINALIZATĂ

Capitolul 26

   După ore în șir de terapie emoțională, Rebecca reuși într-un final sa o convingă pe Olivia de ambiguitatea situației si de faptul că ea nu avea nicio culpă în evenimentul actual. Femeia petrecu toată dupa-amiaza, extenuându-se peste puteti atunci cand contraargumenta parerile nejustificate ale Oliviei. Fata era cu adevărat deosebit de încăpățânată cand venea vorba de propriile opinii, si Rebecca se conștientiză ca trebuia sa se echipeze cu armele răbdării, daca nu ale îndelungii răbdări.

— Te simti putin mai bine? O chestiona Rebecca, observând cum Olivia se ghemuiește sub păturile groase, respirând profund. Poate ar trebui să-ti mai administrezi o doza de medicament.

— Nu, nu, protestă Olivia hotărâtă. Mi-e putin mai bine si observ ca si febra mi-a scăzut. Nu mai iau nimic.

   Din nou aceeași încăpățânare, constată  dezamăgită Rebecca, dar se abtinu sa comenteze inutil. Intr-un razboi ca acesta, cel mai înțelept era sa-si ia armătura si sa se retragă.
Zâmbi afectata si-i mângâie fruntea palidă.

— Încă nu pot sa realizez cât de mult te-a afectat moartea lui Cezar. Te-ai îmbolnăvit la clipeală de ochi.

— Mda..

   Rebecca începea să se îngrijoreze tot mai mult de starea interioară a fetei. De la aflarea veștii nu contenea sa fie morocănoasa, sa-i răspundă monosilabic, si sa se retragă în ea. Nu mai era fata vesela si jovială, cu un zâmbet molipsitor pe chip. În atmosfera domnea o tăcere apăsătoare și o bănuială a Rebeccăi îi șoptea ca trebuia sa preia inițiativa cazului. Se fâstâci panicată concluzionând că pierdea tot mai mult teritoriu în fața tulburărilor ce o acaparau pe confidenta sa.

— Olivia, ti-am mai zis, începu ea stângaci, nu ai de ce sa te simti vinovată de moartea lui Caleb. Trebuie să nu te lasi doborâtă atât de ușor de cuvintele ușuratice ale lui Andrew si ..

— Rebecca, te rog.. o întrerupse apăsat Olivia, în timp ce-si îndepărta frustrată o șuviță de par; nu mai vreau sa aud niciunul dintre cele o mie de argumente ale tale în privința nevinovăției mele, pe care nici tu - bineînteles - nu le crezi.

— Olivia, cum poti sa spui asa ceva?

— De fapt, stii ce? Imi doresc sa nu mai rețin nimic pe această temă. Subiect închis.

   Rebecca se întoarse cu spatele, prefacându-se preocupată cu piesele de vestimentație ce atârnau în neorânduială. Adevarul era ca se întoarse doar pentru a-si masca lacrimile trădătoare ce i se prelungeau fără rușine pe obrajii palizi. De ce era Olivia atât de încăpățânată si prefera sa-si încarce sufletul cu vina ce nu-i aparținea? Femeia ofta apăsat, trăgându-si nasul si poruncindu-si sa se calmeze. Olivia avea trebuință de o prietenă în măsura sa o salveze de la o durere nefondată.

   Cum starea angoasă a fetei lua proportii considerabile, Rebeccăi îi înflori în minte ideea salvatoare. În ciuda faptului că nu trecuseră mai bine decat câteva minute de cand isi promise ca nu va dezlega niciodată șnururile trecutului, momentan aceasta era singura soluție. Îndepărta cu greutate glasurile ce-i vociferau sa se oprească si miză sa riște să piardă o prietenie ce abia se închega.

— Dar sa asculți o poveste ca din basme, nu-ti doresti?

   Se întoarse cu fața către ea, așezându-se agale pe marginea patului. Olivia clipi des, neînțelegînd parca făgașul conversației. Rebecca o încuraja din priviri sa-i răspundă, deși dorea mai mult ca oricand ca raspunsul ei sa fie negativ.

— Depinde ce fel de poveste, replica Olivia dezinteresată. Nu-mi plac tot felul se istorioare, mai ales daca nu sunt încărcate de adrenalina.