Mozaic sentimental - FINALIZATĂ

Capitolul 14

  —Olivia, unde ai fost?

   Glasul lui Andrew străpunse încăperea, si intr-o clipeala Oliviei îi pieri tot entuziasmul si încrederea de sine, de care nu se îndoia cu câteva secunde in urma. Îl privi pe Andrew - cu parul răvasit, cu ochii umflați de somn si un sentiment antipatic pe chip - si curajul se spulbera tot mai rapid. Totusi, mintea îi lucra intens, soptindu-i mereu ca trebuie sa lupte.

— Ă-ăă...nu stiu cum să iti zic, dar am fost cam peste tot si nicăieri.

— Profiti de ora si iti bati joc de mine?

—Nu, replica fata naiv.

—Atunci ai face bine sa imi răspunzi la intrebare. Tine cont de bunul simt, te rog.

   Un alt firicel de frica i se strecura fetei in vene, datorita faptului ca nu il mai vazuse pe Andrew niciodata asa de supărat si pornit sa afle ceva. Poate ca nu trebuia totusi sa riște sa se ajunga aici.

  —Andrew, te rog! Iti voi spune totul maine, promit! Este trecut de miezul nopții si sunt foarte obosită si..

  —Destul Olivia, destul!

   Bărbatul se ridica de pe pat, si se apropie de ea. Olivia se trase un pas in spate, pana simti cum lemnul tare al usii face contact cu spatele ei firav.
Lumina plăpândă a felinarului era un bun mod de a-i masca frica, dar nu suficient. Andrew o privea in ochi, sfredelind-o cu mânie:

  —Tocmai de asta vreau sa aflu unde ai fost! Ce te tine trează noaptea, la o oră asa târzie? Unde ai fost si cu cine?

  —Daca tot insisti sa afli, fie.

   Oliviei ii veni o idee in minte -singura care parea sa mai fie plauzibilă la ora aceea, asa ca se folosi de ea.
Se îndepărta putin de Andrew si apoi îl tintui cu privirea si zise:

  —Stii ceva Andrew? Daca esti om cu mine, voi fi si eu om cu tine. Mai întâi, am o intrebare pentru tine.

  —Fara intrebari, pana nu imi spui unde ai fost, scrâşni Andrew.

  —Bine. Asa sa fie.

   Olivia se plimbă nervoasă dintr-o parte in alta a camerei, ridicând tonul:

  —stii prea bine ca imi era rau cand am venit sa dormim.

  —Da, afirmă năucit Andrew, ca si cum nu înțelegea ce legatura avea acest lucru cu ceea ce o întrebase el. Continua.

  —Am stat un timp in pat, dar nu am putut adormi si durerile au reînceput să apară. Mă durea îngrozitor si capul si stomacul. Nu ma întreba de ce, fiindcă nu am o explicatie inca. Tu dormeai, asa ca am hotărât să ies putin sa iau o gură de aer. Mă gândeam ca poate imi voi reveni.

  —Treci direct la subiect, zise Andrew răstit, nelasandu-se păcălit.

  —In timp ce mergeam spre punte, trecând pe langa biroul tau, m-am gandit sa intru, sa vad daca nu ai vreun medicament.

  —Nu puteai sa vii sa ma întrebi pe mine?

  —Nu am vrut sa te deranjez, minti fata.

  —Olivia ai ajuns sa minti intr-un mod oribil. Crede-ma ca nici nu mai stiu ce sa cred.

   Olivia se înrosi pana in măduva oaselor, si simti ca obrajii îi iau foc de rusine, dar era recunoscătoare pentru obscuritatea ce o ferea de privirea atenta a lui.

  —Stiu prea bine ca daca ai avea vreodata ocazia sa ma deranjezi, ai profita din plin de ea, nu te-ai sinchisi sa te gândesti la mine.

  —Andrew sunt si eu om, si nu judec ca tine; ma mai gandesc si la altii si la binele lor. Si  fara comentarii te rog. Eu iti spun ceea ce mi-ai cerut, si tu faci ce vrei: crezi sau nu — nu ma intereseaza.