Mozaic sentimental - FINALIZATĂ

Capitolul 21

   Timpul trecea mult prea greu pentru sărmanul Andrew, care stătea de veghe la patul Oliviei. Totusi, în ciuda acestui fapt, bărbatul perseverent, nu se lasa rapus de oboseala si continua sa se roage pentru o minune arzătoare ce avea menirea să o readucă la viață pe Olivia.

   In fond, Universul continua sa existe si o noua zi senină începea să se contureze la orizont. Zorii zilei se grăbeau sa întâmpine primele ore matinale ale dimineții; soarele împrăștia câteva raze trandafirii de căldură, dar care totusi nu aveau puterea necesară de a încălzi valurile de gheață ale oceanului.

   Pe navă, activitatea era în toi, fiecare consimtand rezolvarea problemelor personale mai importante decât câteva ore bune de somn: bucătării începuseră să gătească cu zor, împrastiind miresme irezistibile si unii dintre călători se trezisera pentru igiena personala sau doar pentru a admira răsăritul mirific. 

   Andrew era așezat la căpătâiul Oliviei, chinuindu-se sa ramana trez si fixandu-si pleoapele cu degetele pentru a nu atipi.  Arata intr-un mod jalnic, cu cămașa șifonată de acum două seri, cu cearcăne adânci și proeminente în jurul ochilor obosiți si cu o disperare vizibilă pe chip. Însă, privind-o pe Olivia, si starea de inconștiență a acesteia, Andrew realiza ca era la distanță de un mare avantaj fata de ea. 

   Pentru a multă oara inspiră profund, încercând să își stăpânească tumultul de lacrimi răzvrătite.  Ingenunche lana ea, si ii lua mana stanga intr-a lui, mangaind-o protector.  Ii vorbea în șoaptă, adresandu-i cuvinte de laudă si totodata creionandu-i o chemare disperată la viață.

—Te rog, te rog Olivia, zise el cu un glas răgușit si plângăcios, nu ma părăsi dragă mea. Te rog sa te întorci la mine, raza de soare.

   Andrew astepta un raspuns aprobativ, chiar dacă știa că cererea lui era retorică. Buza superioară îi tremură incontrolabil si bărbatul puternic de alta data se destrămase, asemeni unui șirag de mărgele care se împrăștie pretutindeni.
 
   Andrew continua sa ii tina mana, în timpul de analiză îndeaproape: trupul fetei era cufundat intr-un somn zbuciumat, si acest lucru era trădat de chipul schimonosit de durere; o plapuma groasă o acoperea până sub barbie si parul îi era răvășit peste tot pe perna moale. În dreptul tamplei drepte avea aplicat un bandaj care avea câteva pete rosiatice pe el, si sprâncenele aproape i se incrucisau intr-o încruntare brută.

   Trecând cu privirea mai jos, Andrew se opri în dreptul buzelor sale pline si rosii ca zmeură. În acele clipe, simti o împunsatura dureroasă în partea stânga, lângă inima, dezamăgit de faptul că el nu simtise gustul dulceag al buzelor ei carnoase. 
Dar ce ar fi dacă .. ?!

   Un gând îndrăznet se strecura ușor în mintea lui, facandu-si loc nevinovat. Oare chiar era un lucru rau daca macar odata in viata si-ar fi văzut o fărâmă din vis împlinit?! Se considera lipsit de caracter si bune maniere dacă experimenta pe propria piele ce inseamna o părticică a iubirii?
Bărbatul scutura brusc din cap, ca o negare evidentă a întrebărilor din capul lui, dar acest lucru nu il avantaja deloc, pentru ca frământările continuau să îl bântuiasca si sa nu ii dea pace. 

    Fără a mai sta pe gânduri, Andrew se apleca deasupra fetei, lipindu-si cu putere buzele lui subțiri de ale ei. O săruta pătimaș pe Olivia, care rămase inerta si rece la sărutul înfocat. Andrew simti o căldură năvalnica cum ii inundă întreg corpul si obrajii îi luara foc pe loc. Pentru un moment se bucură de faptul că Olivia era inconștiență datorită sarutului de neuitat, dar un gust amarui începu să îl chinuiasca. De ce se simțea vinovat? De ce avea remușcări? O bătaie vioaie în usa, il determină să se desprindă de ea în doar câteva secunde, lăsând șirul întrebărilor deoparte. Se ridică tresărind în picioare și răspunse promt: