Mozaic sentimental - FINALIZATĂ

Capitolul 54

     Olivia se sprijini de brațul protector al Rebeccăi și își trase nasul. Înaintă un pas timid pe marginea gropii, văzând în ceață din cauza lacrimilor ce îi curgeau în voie pe obraji. Aerul rece de toamnă contrasta cu respirația ei caldă, aburindă. Groparii coborau sicriul unui erou cu un aer nonșalant, făcându-i inima să strige a nedreptate. Înăuntru zăcea omul legii, însăși inima comunității se afla între patru scânduri sobre. Levi Thompson văzuse astăzi lumina zilei pentru ultima dată.

   Frustrarea ei consta în faptul că moartea lui rămăsese un lucru nepriotitar de discutat, situându-se undeva pe ultimul rând al listei. Ba chiar unii susțineau că nu Andrew ar fi fost făptașul crimei și că acesta nu-și merita pedeapsa. Olivia strânse din dinți. Oare cum putea un astfel de om să aibă susținători chiar când era în fundul închisorii?

—Nimeni nu poate dovedi care e adevărul.

—Vai copilă, tu te auzi ce spui? Rebecca se depărtă puțin de ea, analizând-o atent. Dumnezeu poate totul. El nu se va lăsa batjocorit.

—Atunci de a a îngăduit ca Levi să moară? Olivia știa că nu-L putea lua pe Dumnezeu la socoteală, dar undeva în adâncul ființei sale, nu-I înțelegea lucrarea. Nu de data aceasta.

—Nu judeca dragostea lui Dumnezeu prin moartea lui Levi. Dragostea lui Dumnezeu pentru noi a venit sub forma unui prunc într-o iesle, dar și primtr-un trup plin de sânge de pe cruce. Ai încredere în Dumnezeu indiferent de situație. Nu te gândi că lucrurile trebuie să arate într-un anumit fel ca să vină de la Dumnezeu.

   Olivia înghiți cu noduri, știind că Rebecca avea dreptate. Întodeauna avea. Se agăță din nou de brațul ei, uitându-se la țărâna ce era aruncată cu brutalitate deasupra.

"... căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce."
– Geneza 3:19

   Biblia se dovedea încă odată a fi adevărată și omul nu putea să conteste acest adevăr. Dacă refuzi să crezi, adevărul nu se schimbă.

—A fost un om bun, îl auzi ea pe Earnest, vechiul primar, în timp ce se apropie tăcut și aruncă o floare deasupra pe mormântul gata acoperit.

    Gestul său fu repetat de mulți alții ce îi urmaseră exemplul, aducând un ultim omagiu celui care ani la rândul se jertfise pentru binele orășelului lor. Olivia simți că nu mai putea îndura chinul, amintirile copleșind-o pe  neașteptate. Cu ochii minții îl zări pe Levi Thompson pentru prima data, șeriful care fugea după un hoț. Dacă se concentra mai bine aproape că auzea zgomotul copitelor de cai și zarva ce izbucni când călărețul o izbi la pământ. Levi își riscase propria meserie ca să se îngrijească de ea. De o străină.

   Ochii i se umplură din nou de lacrimi și se apropie să arunce câțiva trandafiri pe mormântul proaspăt aranjat. Încă ținea bine minte modul cum el o ajutase să o transporte pe mama Rosei la cabinet și să aibă grijă de ea până la venirea medicului. Și desigur, partea cea mai amuzantă din toate fusese când se împiedicase pe scări și era să cadă, dacă nu ar fi sprijinit-o el. O tachinase subtil, râzând pe înfundate de nesăbuința ei. Olivia legase o prietenie strânsă cu șeriful, cum nici nu credea că ar fi fost posibil. Poate că el își dorise într-adevăr mai mult și ar fi mințit dacă nu ar fi recunoscut că îl simpatizaze enorm de mult. Nu-i putea trece cu vederea niciuna din calitățile lui strălucite și nici inima ce i se legase de a ei. Dar a ei continuase să aparțină lui Marcus în tot acest timp. Nu putea, nu ar fi putut să treacă peste ceea ce se sălășluise acolo nici dacă și-ar fi poruncit. Poate cu altă ocazie, într-o altă viață, pe o altă galaxie...