Mozaic sentimental - FINALIZATĂ

Capitolul 23

   Cu fiecare rând de scări pe care îl cobora, Olivia simțea tot mai mult un sentiment de frica si suspans ce o acaparau si puneau stăpânire pe ea în întregime. Aerul rece de la subsolul navei îi creea un tremur involuntar si o determina sa isi strânga si mai bine eșarfa în jurul umerilor reci. Ici-colo mai fâlfâia lumina unui felinar, dar în parte era bezna.

   Apropiindu-se cu fiecare pas si mai mult de închisoare un iz ușor de transpirație îi năvăli în nari, facand-o sa strâmbe haios din nas. Inițial Olivia era cât pe ce să se întoarcă de unde venise datorită gardianului dur care statea la intrare, facandu-si sârguincios meseria. Greseala ei fusese ca uitase sa ia in calcul si acest aspect, aparent neînsemnat, dar care îi dădea bătăi de cap. Se apropie si mai mult de intrare, riscând să fie recunoscută și pârâta lui Andrew, dar știa că cine nu riscă, nu castiga.

—Buna seara domnița, o întâmpină bărbatul uimit de prezenta ei neașteptată. V-as putea fi de folos?

   Olivia il analiză în taină pentru o clipa, observandu-i ținută formată din pantalon gros si o vestea verde închis. În piept purta o insigna cu numele sau, dar nu-l putu desluși datorită întunericului, iar la brâu avea o centură lată de care era agățată diverse lucruri: un briceag vechi, o armă de dimensiuni mari si altele pe care nu avu timp suficient sa le analizeze. O idee salvatoare i se strecura cu ușurință în minte si dintr-o data începu să se agite alarmată, trezind curiozitate în bărbatul de lângă ea.

—Domnița? Va simțiți bine?

—D-domnule..de fapt nu. Prietena mea a căzut pe scări si are nevoie de ajutor. Va rog sa veniti.

—Poftim? Unde este prietena ta? Vino, sa mergem.

   Bărbatul o lua imediat din loc, grăbindu-si pasul pentru a salva posibila victimă. Observând că planul îi reușește, Olivia inspiră profund, facandu-si curaj sa vorbeasca:

— Exact pe partea dreaptă, după ce urcati cele două rânduri de scări care duc spre dormitoarele comune. Mergeți acolo si o veti gasi, va rog. Eu ma duc sa aduc asistenta.

—Am inteles, răspunse gardianul, apoi o lua la fuga.

   Olivia il urmări cu privirea cum urca cate doua-trei scari odata, pana iesise din raza ei vizuală, apoi asigurandu-se ca este singura se întoarse la intrare în închisoare. Spre surprinderea ei, aceasta era blocată cu un lemn mare si usa grea din fier era închisă. Dezamăgită o forță sa se deschida, dar usa rămase blocată, imuna la toate încercările fetei.

   Olivia nu avea de gând să renunțe atât de ușor, după ce trecuse de cel mai mare hop, asa ca începu să se uite prin jur după o posibilă spărtură prin care ar fi încăput sa se strecoare înăuntru. Pipai cu mana zidul rece din beton, dar nu gasi nimic din ceea ce cauta. Cand se întoarse spre stanga, se izbi violent de o măsuța -  era foarte ciudat ca nu o observase până atunci - pe care stăteau împrăștiate fel si fel de hârtii. Condusă de un impuls năvalnic, Olivia isi strecura mana printre ele, până când degetele lungi i se atinsera de un șmoc de chei. Bucuroasă le lua cu rapiditate si se apropie de usa din fata ei.

   Fata isi simti mâinile tremurânde de bucurie si frica în același timp, atunci cand introduse cheia în broască minusculă a ușii. Un zgomot surd o anunță că usa se deschise, apoi fu urmat de un scârțait prelung si asurzitor. În plus, de parcă nu ar fi fost suficient, bucata de scândură se clatină, căzând la pământ. Olivia tresări surprinsă si speriată, apoi se strecura agil în închisoare, lipind usa încet. Realizând ceea ce tocmai făcuse, fata se lipi de usa groasă în speranța de a-si controla tremurul nestapânit, dar acest lucru părea imposibil în acel moment. Mai zăbovi câteva clipe până simti ca bătăile inimii i se potolesc si apoi isi facu curaj să pășească în fata, prin lumina crepusculara a nopții.