Mozaic sentimental - FINALIZATĂ

Capitolul 39

      Andrew termină de citit răvașul cu o satisfacție obraznică licărindu-i în ochii de smarald. Un zâmbet întins ca cerul i se contură în colțul buzelor și abia se abținu să nu jubileze de bucurie.

— Deci lucrurile sunt așa precum mă așteptam, zise el cu voce tare, ca pentru a se asigura de realitatea anticipată.

" — M-am asigurat că Marcus este încredințat de fuga voastră spre Egipt, urmând o pistă greșită, reciti cuvintele lui Darius având nevoie parcă de o confirmare în plus. Poți fii sigur că nu te va găsi vreodată - până la întoarcerea lor voi șterge toate indiciile care i-ar putea conduce spre America și ..."

    Andrew râse gutural, lăsând să-i scape un oftat de plăcere. În sfârșit scăpase de ofițerul băgăcios! Nu mai avea niciun motiv să trăiască cu frica că Marcus îsi va face apariția pe pământul american, furându-i-o pe Olivia pentru todeauna.

     Împături hârtia cu pricina și strecură scrisoarea de la căpitan în buzunarul jachetei. Omul trebuia răsplătit. Făcuse o treabă ce nu putea fi contestată. Andrew apucă pana cu nerăbdare și scrise un cec generos pentru Darius și ajutoarele lui. Camaradul său avea să fie foarte recunoscător când va citi cifra unu urmată de atâtea zerouri.

     Lungindu-și pașii se așeză la birou și îndeplini si ultima misiune ce îi stătea în calea fericirii. Întocmi un document ce reprezenta o acuzație falsă la adresa lui Marcus, interzicându-i să intre în America.

     Adăugă toate detaliile necesare în antet și privi foaia cu un zâmbet malițios. Ștampilă cu încredere hârtia cartonată si o strecură într-un plic gros ce urma să fie trimis chiar în ziua aceea în Boston, la șeriful actual.

     Privind la mandatul de arest pe numele Marcus Harper, ușurarea îi desfăcu nodul din stomac. Îsi luase toate măsurile de sigurantă astfel încât să-l împiedice pe detectiv să o mai vadă vreodată pe Olivia. De-acum putea începe planurile de nuntă.

    Măruntaiele i se încâlciră de emoție ca o sfoară de undiță aruncată, când se gândi la o domniță frumoasă, una cu ochi negri catifelați și cu un păr ce văpăia atunci când soarele lucea pe cosițele-i de un castaniu închis. Răsuflă greu și își întocmi planul de acțiune, în timp ce se căznea să și-o scoată din minte. O misiune deloc ușoară.

                         ***

     Marcus Harper nu știa să cânte nici dacă l-ai fi picurat cu ceară. Totuși asta nu-l împiedica să o facă.
Emoții noi si ciudate se sălășluiau în stomacul lui, în timp ce așteapta nerăbdător la coada de ancorare.

     Fredonă mai ritmatic, bătând cu cizma în podeaua prăfuită, dorindu-și să poată grăbi cursul lucrurilor și să pună mai degrabă piciorul pe pământul american. Dintodeauna avuse o carență uriașă la capitolul răbdare, dar astăzi apogeul atingea cote maxime. A încerca să-și impună să fie răbdător în situația de fața era precum și-ar dori să pună ața în ac fără să se uite.

    Imposibil!

—Următorul, auzi el vocea groasă de bariton al bărbatului ce coordona ieșirea de pe vas.

    Marcus zâmbi ușurat și-i mulțumi lui Cezar când acesta îi oferise prioritate. Bătrânul comisar! Tot înțelept rămăsese în ciuda momentelor neplăcute.

—Documentele vă rog, îl apostrofă gardianul pe un ton dur.

     Marcus îl scrută cu privirea dezagreindu-l instantaneu pentru primirea ostilă pe care o făcea noilor veniți. Își înghiți cuvintele de protest și se întinse să-i înmâneze actele cu pricina.