Mozaic sentimental - FINALIZATĂ

Capitolul 48

—Duminica viitoare? Olivia râse gutural, cu nervii întinși la maxim. Glumești, nu-i așa?

    Aruncându-i o privire fioroasă peste umăr, Olivia scotoci după geanta de lucru și îndesă câteva bucăți de bumbac în buzunarul din exterior. Amintirea sângelui ce curgea din nările umflate ale șerifului o determină să strângă din buze și să apuce carafa de apă de pe masa din salonul de primire. Va avea nevoie de ea ca să curețe mizeria din jurul nasului. Verifică rapid toate instrumentele și echipată cu tot ce avea nevoie, se grăbi spre antreu.

—Nu glumesc, mârâi Andrew, venind pe urmele ei ca un câine credincios de vânătoare.
Unde crezi că te duci? o apostrofă el, când Olivia apucă clanța ușii.

—La o serată, replică ea ironic. Pentru numele lui Dumnezeu, Andrew, unde crezi? Ai bruscat un om, și nu oricine — șeriful orașului —  și mă întrebi unde mă duc? Omul zace fără suflare și ție îți arde de vorbă. Când Andrew se poziționă în dreptul ei, blocând ieșirea, Olivia ridică tonul.

—Dă-mi voie, te rog!

   Andrew rămăse pironit locului cu venele de la gât palpând de furie.

—Nu. Șeriful acela nenorocit nu merită nici măcar să te gândești la el.

    Apucă carafa cu apă din mâna ei și o trânti pe măsuță. Stropi mari de apă se împrăștiaseră peste tot, ajungând până la vârful pantofilor ei de duminică. Olivia își încleștă mai bine degetele pe mânerul genții de mână ca să nu se trezească făcând ceva necugetat.

—Trebuie să mă duc, se agită ea. Levi Thompson ar putea fi grav rănit.

    Râsul batjocoritor a lui Andrew îi îngheță sângele în vene.

—Va fi bine, zise el nepăsător, dar răspicat. Un om încăpățânat ca el nu dă colțul numai de la un pumn. Dacă nu e așa, înseamnă că l-am apreciat greșit.

—Dar...

—Niciun dar! Andrew îi smulse trusa medicală din mâini și o aruncă la picioarele ei. Cu o mișcare sigură și precisă, trase zăvorul peste ușa mare din lemn și o apucă brutal de braț. O târâi până la masa din salonul principal și o forță să se așeze.

   Când Olivia își roti privirea pierdută prin încăpere, în speranța că Beth sau Simmy vor veni să îi dea o mână de ajutor, Andrew îi anticipă dorința.

—Nu e nimeni aici. Sunt plecați cu toții la ferma din spatele conacului. Lee îl dresează pe Goliat. Beth s-a gândit că Rosa ar vrea să fie prezentă.

    Un oftat de învins părăsi pieptul Oliviei. Se așeză mai bine în scaun, simțind că-i zvâcnesc tâmplele de frustrare.

—Ce vrei de la mine, Andrew?

   Bărbatul lovi cu pumnul în perete și după un răgaz în care își potoli mânia se apropie de ea și zise hotărât.

—Să facem nuntă. Duminică. Fără nicio zi de amânare. Și să știi că nu accept niciun refuz. Ziua și data sunt stabilite.

—Andrew Black! Nici măcar nu știi să ceri o femeie în căsătorie! Ce să mai spun că pur și simplu mă forțezi, fără să îmi ceri părerea! Crezi că așa funcționează căsătoriile? Fără dragoste și respect? Fără consimțământul celor doi? Nu sunt de acord.

   Olivia se ridică de la masă, dorind să fie la același nivel cu el.

—Nu te-am întrebat. Doar ți-am spus decizia mea. Duminică va fi nunta și cu asta am încheiat orice fel de discuție. Au trecut mai bine de trei luni de zile de când am venit în Boston, și ar fi trebuit să ne căsătorim imediat. În felul acesta, te-aș fi scutit de târcoalele nerușinate pe care ți le dă șeriful acela afurisit. N-are minte deloc în cap și crede că dacă îmbracă o jachetă roșie are toată lumea la picioare. Las' că-i vin eu de hac!