Mozaic sentimental - FINALIZATĂ

Capitolul 22

   Primavara era pe cale să se sfârșească, si o briza călduță adia ușor dinspre nord-vest, împrastiind peste tot aerul mult asteptat. În ciuda curentilor reci a oceanului, firicelul de căldură se strecura alene, încercând să capete viață. Pe boltă senină, soarele strălucea în toată frumusețea lui, încălzind pasagerii corăbiei, care erau răsfirati fiecare în propriile treburi.

   Olivia răsuflă profund, simțind cum trupul i se încălzește datorită marșului rapid si isi elibera gâtul din strâsoarea eșarfei - care de altfel era buna, dar nu in circumstanță data. Își trecu agil mana peste fruntea umedă apoi isi umezi buzele crăpate de vântul aspru. Se opri din mers pentru o fracțiune de secundă, dezorientată asupra traseului pe care trebuia să îl urmeze. Evenimentul începea abia la prânz si mai erau două ceasuri până atunci. Ce putea face?!

   Fata se sprijini de peretele masiv al navei, plimbandu-si privirea în lung si-n lat, fără o țintă anume. Se încruntă ușor cand realiza ca nu stia cum putea să îsi umple timpul liber, dar glasul vioi al unui tânăr plin de viata o scoase imediat din impas.

—Domnița Olivia? Ce bine-mi pare să vă revăd!

—Daniel? Ce faci strengarule?

   Baiețandrul înalt si bine facut se apropie de ea, făcând o plecăciune adâncă. În ciuda faptului că era înalt și avea o statură impunătoare, Olivia îi observă oasele prin hainele jerpelite ce le purta, semn al unei dezvoltări fizice anormale. Își mută privirea de la trupul ciolănos la chipul vesel marcat de un zâmbet larg, cu o strungareața adâncă între dinti si ii zâmbi inapoi încântată de prezenta lui.

—Ce sa fac, replica Daniel jucăuș, va cautam. Ati aparut in calea mea la fix. Tocmai eram pe cale să mă dau batut, fiindcă nu va găseam si doar dumneavoastra aveați de pierdut în această situație pentru ca..

—Pentru că, ce? il întrerupse Olivia zâmbind în așteptarea misteriosului răspuns.

—Pentru ca bucătarul v-a chemat deoarece a gătit fursecuri cu ciocolată!

   Olivia rase surprinsă, observând cum pupilele băiatului se măresc de plăcere si nerăbdare. Adevarul era ca și ei i se întâmplase același lucru. Deja simțea cum saliveaza si gândul îi zbura imediat la fursecurile calde si proaspete ale mamei ei. Înlătură nostalgică gândul acela si ii zise baiatului:

—Glumești? Nu pot sa cred! Fursecurile cu ciocolată sunt preferatele mele.

— Și ale mele, completa Daniel.

—Pai atunci ce mai astepti?! Sa mergem dar pana nu rămânem fără.

   Daniel nu mai aștepta un alt îndemn, asa ca o lua înaintea Oliviei, țopinad si fredonand câteva versuri indeslusabile. Olivia isi stăpâni rasul si o lua la pas alert în urma lui, cu mintea zburandu-i doar la fursecuri. În fața ei, Daniel inca mai fredona, iar din cand in cand o întreba ceva, dar probabil erau intrebari retorice, deoarece băiatul nu aștepta răspunsuri și isi relua rapid cântecelul.

   Imediat după aceea, cei doi ajunseră la bucătărie si intr-adevar Olivia simti mireasma delicateselor inca înainte de a intra in încăpere. Un iz îmbătator ar fi ispitit chair si un înger; în comparație cu ea, Olivia nu avea de gând să refuze un asa festin, oricare ar fi fost consecințele. Accepta bucuroasă sa se blagosloveasca mai tarziu din pricina cantității de mâncare ingerate, decât să regrete ca nu si-a satisfăcut pofta de dulce.

—Buna ziua tuturor, salută ea cand pași pragul bucătărie. Sa aveti spor la gătit.

   Câteva perechi de ochi se atintira spre ea, raspunzandu-i veseli la salut si zâmbind prietenosi.