Mozaic sentimental - FINALIZATĂ

Capitolul 38

     O tăcere de catifea se așternu în camera luminată, în timp ce Olivia analiza cu ochi critici rezultatul final.
Rochia de un roz pudră i se așeza perfect pe trupu-i suplu, reliefându-i silueta de invidiat. Știuse Andrew ce să aleagă, recunocu în sinea ei cu un zâmbet magic atârnat pe buze.

      Își atinse încă odată cocul lejer și inspiră profund. Era mulțumită de aspectul fizic.

     Oare îl voi vedea pe șerif în seara aceasta?

    Surprinsă de gândul razleț, Olivia se ciupi aspru de obraz. Ce ar zice Marcus dacă ar avea cunoștință de reflecția ei necreștinească?
Se mai ciupi încă odată — de data asta puțin mai tare — și-și ridică un zid ca de foc în jurul inimii. Marcajele trebuiau bine delimitate.

     Frustrată, puse mâna pe clanța ușii și trase cu putere de ea. Ușa se dădu în lături și în cadru se ivi chipul masculin și expresiv a lui Andrew.

—Wow!

     Bărbatul nu se sinchisi să-și ascundă privirea cercetătoare și o analiză în detalii. Ochii îi sclipeau admirativ și un zâmbet la fel de întins ca cerul îi împodobi buzele.

—Arăți minunat!

—Mulțumesc.

      Rămase în calea ei, venerând-o din priviri. O venă îi zvâcni ușor în partea superioara a gâtului si Olivia își mută privirea spre ochii lui ciocolatii. Acolo se sălășluia o dorintă vie și înfocată, ce-i trimise fiori de gheață în tot trupul. Avea impreisa ca Andrew urma să o sarute chiar în clipa aceea.

—Olivia...

     Respiră apăsat și se trase un pas în spate. Andrew continua să o privească apreciativ.

—Trebuie să coborâm, murmură ea. Vom întârzia.

     Se strecură printre spațiul strâmt dintre ei, încercând să scape de acolo. Simțea că se sufocă.

    Andrew însă îi prinse încheietura între degete și se agătă de ea ca iedera de zidul de cărămidă. O pironi cu o privire tristă și murmură stins.

—Te iubesc, Olivia. Glasul i se îngroșă ca un sos și ochii îi sclipiră de lacrimi. Întoseauna te-am iubit. Ce ar trebui ca să fac ca să mă observi? Când crești fără să ți se arate dragoste, nu stii cum s-o ceri când te-ai făcut mare.

    Olivia răbdă ca un soldat veritabil declarațiile sincere, simțind ca se împotmoleste. Un sentiment vecin cu mila i se strecură în suflet, dar îl înăbusi disperată. Andrew era cel care îi furase fericirea. Cum putea ea să-l facă pe el fericit?

—Andrew, nu este nici locul nici momentul oportun să discutăm despre asta. Olivia își stăpâni tremurul din voce și zise pe un ton plat: te rog să î..

—Mătușă Olivia!

    Glasul pițigăit al Rosei străbătu coridorul lung pâna la urechile ei. Realizând că Andrew încă o mai ține de încheietură, îsi trase mâna cu repeziciune. Se pregăti să fugă în jos pe scări, când chipul îmbujorat al copilei apăru de după colț.

—Mătușă Olivia, repetă ea, trăgându-și sufletul. Beth zice că au sosit invitații și nu-i nimeni care să-i întâmpine. Vă roagă să veniți și...

—Cobor eu, interveni Andrew amabil. Chipul distorsionat i se schimbă într-o fractiune de secundă, așezându-și una dintre măstile fericirii pe chip.

—Vom reveni la subiect mai târziu, i se adresa Oliviei. O mângâie pe Rosa pe creștet si apoi coborî scările în grabă, fără ca măcar să se uite înapoi.