Mozaic sentimental - FINALIZATĂ

Capitolul 37

—Levi?

    Olivia făcu un sacrificiu enorm ca să rămână în picioare. Degetele-i subțiri i se încleștaseră în jurul mânerului de la ușă și se uni pentru o clipă cu privirea lui.

—Ți-a luat destul de mult timp să-mi treci pragul biroului, comentă Levi în timp ce se ridică în picioare.

     N-aș fi fost aici dacă știam de tine, adnodă ea în gând, dar schița un zâmbet fals și îngână din cap.

     Șeriful se apropie de ea, păstrând o distanță politicoasă. Se studiaseră reciproc pentru o fracțiune de secundă, încercând parcă să comemoreze toate detaliile. E mai înalt decât îmi aminteam eu, observă Olivia uimită și-și mușcă limba pentru a se asigura că vorbele nu-i ies pe gură.

    Pulsul inimii îi crescu imediat când șeriful își drese glasul, intrându-și în rol:

—Cu ce-ți pot fi de folos? Bănuiesc că ai venit ca să obții parafa mea în vederea utilizării cabinetului medical.

—Mhm.. d-da, se bâlbâi ea. Se mustră pentru comportamentul anapod și-i înmână hârtia cu pricina.

—În mod normal ar fi trebuit să te amendez pentru că ai profesat fără ca acest document să fie semnat de către mine.

—Poftim?!

     Sângele i se scurse din obraji în timp ce se trase un pas în spate. Auzise bine?

—Ce-ai zis?

—Întocmai cum ai auzit. În constituția țării exista o lege care spune răspicat că nu poți profesa — indiferent de domeniu — fără acceptul primarului sau a comitetului general și a șerifului.

     Olivia se pregăti să protesteze, când Levi ridică o mână în semn de capitulare.

—O să fac o excepție de data aceasta.

    Olivia răsuflă ușurată, simțindu-se dintr-o dată datoare.

—Asta numai pentru că ne-am mai întâlnit înainte si te cunosc, continuă Levi. Și îți promit că incidentul nu se va mai repeta. Legea trebuie respectată.

    Șeriful se îndreptă de spate și se apropie de birou. Se așeză cu stil și o invită să ocupe loc.

—Nu, multumesc. Mă grăbesc să ajung acasa. Cina va fi gata în curând. Aș fi recunoscătoare dacă ai semna hârtia să pot pleca.

     Levi își mângâie barba nerasă și o sprânceană i se ridică în semn de întrebare.

—Se pare că am vești proaste pentru tine, Olivia. Înainte de a-mi pune parafa, trebuie să mă asigur că știi setul de reguli ce trebuie respectate cu privire la impozitul ce va trebui să-l achiți de acum încolo caseriei acestui oras. Și nu sunt chiar atât de puține, crede-mă.

     Olivia îl privi surprinsă, înăbușindu-și un oftat. Stomacul protestă zgomotos si înghiți repetat pentru a-și alunga din minte imaginea unei fripturi în sos.

—Ceea ce însemna că ai două opțiuni: fie vei pierde cina din această seară, fie vei renunța la acest document.

     Ambele variante o dezavantajau, dar mai importantă decât mâncarea savuroasă a lui Beth, era meseria ei de doctor. Trebuia să renunțe la ea, pentru binele altora. În fond asta înseamnă să fii medic.

    Stiind că asta implica să anuleze programările de a doua zi, Olivia capitală învinsă:

—Fie. Vreau aceasta hârtie semnată.  Fă tot ceea ce este de cuviință.