Mozaic sentimental - FINALIZATĂ

Capitolul 60 - Epilog

    Olivia Harper se balansa ușor pe leagănul de pe verandă în timp ce mâinile îi lucrau cu repeziciune. Aproape nu-și putea controla entuziasmul ce-i curgea prin vene când privi în jos, în poala ei, la rezultatul ce i se conturase ușor-ușor sub pleoape. Își mușcă buza de jos inconștient, într-un semn suprem de concentrare și își fixă atenția asupra ultimului detaliu. Când termină, lăsă acul și ața la o parte și ridică bucată de material că să o vadă în întregime. În fața ei, sub lumina crepusculară a înserării, Olivia admiră cu inima plină de bucurie o minunăție de material alb care avea să fie pătura bebelușului ei. A ei și al lui Marcus.

     Ochii îi poposiră asupra ursulețului ce îl brodase pe mijlocul pânzei și mâinile îi alunecaseră ușor pe abdomenul rotunjit. Oare ce se sălășluia în ascunzișurile acelea tainice? Olivia era nespus de mulțumită de Rosa, fiica ei cea mai mare pe care o primiseră ca pe un dar ceresc, prin adopție, când mama ei naturală decedase. Apoi, după numai trei luni de la nuntă, aflase că în pântecele ei creștea Levi Harper, primul lor întâi născut care îi purta numele regretatului șerif ce făcuse atât de multe ca ea și cu Marcus să ajungă să-și unească din nou destinele. Iar acum se afla în ultimile zile de sarcină al celui de-al treilea copil ce urma să-și facă apariția pe lumea aceasta din clipă în clipă. Încă nu știa ce ființă bătea încetișor în interiorul ei, dar era convinsă că Dumnezeu îi cunoștea deja și numele și toate zilele ce avea să le trăiască pe pământ.

     "Trupul meu nu era ascuns de Tine când am fost făcut într-un loc tainic, țesut în chip ciudat ca în adâncimile pământului.
Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau și în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele."
Psalmul 139:15,16

 

  Răsuflă ușurată dar tresări imediat când auzi sunet de păși apăsați. Își duse mâna la inimă și se relaxă de îndată ce zări chipul lui Marcus în cadrul ușii de la intrare. Se îndreptă spre ea și din câțiva pași mari ajunse pe leagăn.

—În sfârșit au adormit, comentă el amuzat și se ghemui lângă ea, cuprinzând-o de după umeri. Rosa a căzut de oboseală pe la mijlocul poveștii, dar Levi mi-a dat mari bătai de cap.

—Are multă energie pentru vârsta lui.

—Seamănă cu mama lui, nu stă într-un loc nicio clipă.

—Nici tatăl lui nu e mai diferit.

   Marcus o îmbrățisă strâns și puse leagănul ce era pe cale să se oprească din nou în mișcare. Olivia se ghemui lângă el și păstră tăcerea preț de câteva secunde, mulțumindu-se doar să savureze plinătatea momentului alături de bărbatul inimii ei.

—Micuțul de aici ce mai face? O întrebă el, trecându-și ușor mâna peste abdomenul ei. Pruncul săltă în burtă, dând nerăbdător din piciorușe.

—E destul de jucăuș, replică ea cu zâmbetul pe buze.

—Crezi că va fi tot băiețel?

—Îmi doresc o fetiță, i-o întoarse ea mustăcit.

—Și dacă va fi tot băiețel?

—Vom primi acest copilaș cu bucurie indiferent care ar fi genul lui. Spuneam doar că mi-aș dori o fetiță. Ție ți s-a îndeplinit dorința prima dată cu un băiețel.

—Poate vom avea o fetiță și un băiețel. 

    Marcus știa cum o să provoace dar ea se prefăcu că nu înțelege. Ridică ușor din sprâncene a nedumerire.