Mozaic sentimental - FINALIZATĂ

Capitolul 36

      În salonul principal, Olivia stătea aplecată asupra micului dejun, străduindu-se să înghită si ultima bucata de sandviș cu brânză. După cina copioasă din familia Miller, încă se complăcea în starea de sațietate.

—Mi-ar face plăcere să te conduc în turul orășelului în timpul pauzei de prânz, se oferi Andrew binevoitor, aducând-o cu gândurile din nou în prezent.

     Olivia îl măsură din ochi peste marginea cănii aburinde. Licoarea delicioasă i se strecură cu ușurință printre buzele-i uscate. Își înăbuși un oftat si replică nonșalant:

—Nu am timp Andrew. Trebuie să mă întâlnesc cu primarul Earnest. Mi-a promis fonduri pentru redeschiderea cabinetului medical.

—Știi bine că nu trebuia să-i ceri ajutorul financiar. Te-aș fi putut ajuta și eu, la fel de bine precum dumnealui.

     Andrew clipi des si o analiză cu atentie, ofticat de implicarea primarului. Nu se cuvenea ca omul legii să-și bage nasul în treaba Oliviei.

—Nu cred ca orășelul are nevoie de un erou. Olivia nu-și putu ascunde tonul zemflenitor si continua: la urma urmei, Earnest figurează ca primar si este de datoria lui să investească în lucrurile trebuincioase comunității.

—Nu-l vreau pe omul acesta în preajma ta, se răsti Andrew arțăgos si se ridică de la masa. De ce ai avea nevoie de un vulpoi bătrân sa te ajute?

—Măsoară-ti cuvintele, Andrew!

     Olivia nu înțelegea nicidecum rigiditatea absurdă a lui Andrew față de primar, dar notă mintal să verifice. Se ridică si ea și își luă geanta de mână:

—Ar fi bine dacă ai înțelege că domnul Earnest este primarul acestui oraș si functia lui include sponsorizarea centrelor medicale în folosul oamenilor care au nevoie de servicii de sănătate. Nu înteleg care este problema ta în legătură cu acest om, dar nu intenționez să-ti dau socoteală în niciun fel.

      Recunoscătoare că Rosa avea să-si petreacă ziua în prezența lui Beth, gătind fursecuri cu ciocolată, Olivia o zbughi spre ușă. Prezenta lui Andrew o sufoca.

     Bărbatul o ajunse din urma și o prinse ușor de încheietura. O țintui cu privirea si scoase un suspin prelung ce avea gustul regretului.

—Olivia, îmi pare rau. E-eu...

—Trebuie sa plec, Andrew.

      Își smuci brațul, dar el o ținu si mai strâns.

—Ascultă-ma pentru un minut! Imi pare rau pentru că am fost necioplit la micul dejun. Tot ceea ce îmi doresc este să-mi ceri mie ajutorul atunci când ai nevoie. Mă omoară gândul sa te stiu în prezenta altor bărbați.

—Pentru numele lui Dumnezeu Andrew omul are aproape șaizeci de ani! Ce-ți trece de fapt prin cap?

      Olivia simti ca turbează de mânie. Înghiți în gol si isi trase brațul. Sfredelindu-l cu privirea, replică tăios:

—Nu întrece limita bunei cuviințe. Si nu-mi forța mâna să fac ceva nepotrivit.

     Andrew își plecă privirea vinovat, argumentându-și purtarea tipic masculină:

—Nu mă înțelege greșit, dar mereu a fost câte un bărbat între noi. Chiar numai si pentru o scurtă perioadă. Marcus...șeriful nesuferit din Boston... si acum primarul. Mă simt ca roata de rezervă.

     Pomenirea numelui Marcus îi aduse un junchi în piept ce o sfredeli până la sânge. Înghiți consecutiv pentru a-și stăpâni emoțiile și lacrimile ce amenințau să cadă si goni spre ieșire, murmurând peste umăr: