Mozaic sentimental - FINALIZATĂ

Capitolul 16

   Cum zilele urmatoare se scurgeau învaluite intr-o manta de liniste si armonie, Olivia simțea ca se sufoca datorita faptului ca totul parea sa meargă bine dupa demisia lui Andrew, desi ea avea un presentiment ciudat ca nu era asa. Începea să duca lipsa adrenalinei si forfotei cu care era obisnuita, mai ales dupa moartea lui Henry.

   Spre surprinderea ei însă, acum lucrurile păreau sa intre pe un făgaș normal; Milo preluase conducerea navei odata cu toate drepturile si obligatiile functiei de căpitan, pe cand Andrew nu părea deloc afectat de acest lucru. In toate acestea, Olivia nu găsea un fir de legatura. Propria experienta îi șoptea ca ceva nu era bine, ca lucrurile nu erau întocmai asa cum păreau sa fie. Măcinată de aceste gânduri, Olivia îi trimise vorba Rebeccăi, prin Daniel, ca dorea sa se întâlnească si sa discute.

   Era o zi mai putin călduroasă de primavara, in care soarele se ascunsese printre norii albăstrui. Briza marii învolburate era răcoroasa, ceea ce o determină pe Olivia sa se îmbrace cu o rochie mai groasă, din bumbac, iar pe deasupra îsi aseza elegant un şal brodat cu flori viu colorate. Isi netezi poalele rochiei, apoi isi trecu mana prin cocul simplu, pentru a se asigura ca îi este fixat suficient de bine încât să reziste vântului, si apoi pleca.

   Nu făcu decat cativa pasi, si in lumina plapanda ce se întrezarea pe coridorul lung si strâmt, Olivia simti ca trupul ei face contact cu un alt trup, mult mai robust decat al ei, asemenea unei musculaturi bărbătești. Speriata, se trase fulgerător de repede inapoi si identifica persoana de care se accidentase: doi ochi luciosi o analizara imediat din cap pana in picioare, si o mana mare se aseza nedorită pe talia ei.

—Olivia? Te-am lovit?

   Olivia privea la Andrew, recunoscând in sinea ei ca nu stia cum sa procedeze: sa se lase măgulita de atentia lui fata de ea, sau sa protesteze pur si simplu pentru faptul ca din nou isi așezase mana pe trupul ei, fara permisiunea ei. In cele din urmă, se hotărî ca o îmbinare din cele doua era cea mai bună soluție; nu dorea sa il rănească, dorea sa fie un exemplu pentru el, dar nici nu accepta ideea ca el sa se apropie atât de mult de ea.

—Nu Andrew, îi răspunse pe un ton scazut, apoi incerca sa treaca de el prin holul îngust, pentru a ajunge acolo unde se pornise.

   Fata nu reusi sa înainteze cativa pasi, ca Andrew o prinse din nou de talia subtire, blocandu-i trecerea.

—Ce crezi ca faci? Unde vrei sa mergi?

—De fapt ce crezi ca faci tu Andrew?
Si de cand trebuie sa iti dau tie socoteala pentru ceea ce fac eu? Tu unde ai fost pana acum? Din zori de zi pâna acum tarziu, ai fost unde ai vrut tu, si nici macar nu am întrebat unde ai fost si ce ai facut. In concluzie, nici tu nu ai dreptul sa tii evidenta în lectura cu timpul meu.

—Tu nu ai întrebat pentru ca nu te interesează, i-o reteza Andrew. Dar pe mine ma intereseaza tot ce are legatura cu tine; de aceea intreb.

   In lumina slaba ce se mai răsfrângea pe holul îngust, Olivia il privi pe Andrew, in timp ce un zâmbet atotștiutor ii înflori pe buze:

—Nu ai întrebat fiindcă iti pasa, ai întrebat din interes. Imi iscodesti fiecare pas.

   Olivia se smulse din mana lui, înaintand doi pasi, insa bărbatul o opri din nou:

—Olivia, tu nu înțelegi ca pana la urma eu te iubesc? Îmi pasa de tine! Oare cand vei intelege lucrul acesta? Te iubesc! Si nu stiu daca e o binecuvântare, sau un blestem.

—Eu nu cred niciodata in cei care striga in gura mare că ma iubesc, Andrew. Eu cred in cei care îmi demonstreaza in tacere.

   Olivia il mai privi o singura data, apoi pleca in ciuda faptului ca in urma ei se întindea un suflet răutăcios, dar care era gata sa plateasca orice pret pentru iubire; Andrew era genul de bărbat care nu se lasa împiedicat de faptul ca trebuia sa rănească, sa lovească sau sa îi faca pe altii nefericiți pentru fericita lui; El intotdeauna plătea orice pret pentru ceea ce isi dorea cu adevarat. Si ceea ce isi dorea el in acele clipe era Olivia; poate ca de aceea era determinat sa riște.