Mozaic sentimental - FINALIZATĂ

Capitolul 58

—Tot nu vrei să-mi spui unde mergem?

   Marcus o privi amuzat și înclină ușor din cap.

—Nu.

—N-o să te doară inima să mă refuzi dacă o să te mai întreb de încă patru ori același lucru?

—Of, femeie, oftă el apăsat, prefăcându-se ofticat și prins la încurcătură.

   Olivia îl privi cu coada ochiului — atât cât îi permitea armăsarul agitat ca să-și abată privirea de la drum — și îi analiză trăsăturile fizice pe furiș. Inima îi bătea de două ori mai repede când îi remarca șuvițele de păr castaniu cum se ondulau ușor pe frunte, ochii catifelați și blânzi, buzele pline și barba ce nu cunoscuse ascuțimea unui briceag de vreo două zile. Arăta ca un erou viking cuceritor. Nici nu era de mirare că inima îi tresălta trădător în pieptul ce vibra de emoții pentru el.

—Mai avem vreo câțiva metri de călărit și apoi va trebui să mergem pe jos. Vei vedea în curând.

   Alura aceasta misterioasă nu o încânta deloc. Pufăi nemulțumită. Deși cunoștea fiecare insectă care mișuna pe acea străduță, totuși nu putea înțelege unde o ducea Marcus. Nu era nimic frumos și nici măcar interesant prin acest capăt de oraș. Dacă și-ar fi dorit să privească apusul împreună ar fi trebuit să se documenteze mai bine. Toată lumea — inclusiv Greg — știa că la periferia orașului spre New Hampshire
—în direcția total opusă față de locul unde se aflau ei — se găsea o colină care oferea cel mai splendid peisaj atunci când soarele se retrăgea obosit la odihnă. Atunci ce...

—Am ajuns, o anunță Marcus cu o umbră ciudată de entuziasm în colțul buzelor.

   Olivia se văzu trezită la realitate de vocea lui masculină, dar cu mult mai mult de peisajul...ciudat...ce i se perinda prin fața ochilor.

   Aș da orice să aflu ce-i în capul lui Marcus în momentul de față, se gândi ea intrigată. Își roti curioasă privirea prin jur, dorind să surprindă imaginea în totalitate, dar nu era nimic de văzut. Începutul timpuriu de toamnă oferise copacilor prilejul de a se îmbrăca cu haine cenușii, aducând un iz de mohorâre. Frunzele se scuturau formând un strat gros de protecție sub talpa celor care se încumetau să le calce în picioare iar peste tot prin împrejurimi zăceau plante ofilite, doborâte după sezonul de vară. Ce-ar fi putut fi atât de atrăgător încă să le merite atenția și efortul?

   Olivia încercă să nu se lase descurajată și-și mască dezgustul cât de  bine putu sub o fațetă de fals entuziasm. Marcus nu părea să bage de seamă toată forfota din jurul ei. Coborî entuziasmat de pe armăsar și înconjură patrupedul până ajunse în dreptul ei. O ajută să descalece și apoi priponi animalele de un plop masiv, la o ușoară depărtare de ea. Olivia așteptă nerăbdătoare, mutându-și greutatea de pe un picior pe altul. Marcus își lua tot timpul din lume, dragul de el. Se mustră mai apoi pentru gândurile ei necontrolate. Cu câteva zile în urmă ar fi dat orice ca să fie cu Marcus în orice loc, doar ca să-l vadă treaz, cu toată mintea la locul ei și cu putere în mădularele ce-i zăcuseră neputincioase atâta amar de vreme. De ce acum se vânzolea pentru un detaliu atât de neînsemnat? Ar fi trebuit să fie recunoscătoare pentru timpul prielnic pe care puteau să îl petreacă împreună fără ca să mai fie întrerupeți de Beth, Rosa sau chiar de Evelyn.

—Vii?

   Olivia clipi des, înlăturând fărâmele de gânduri ce-i biciuiau conștiința. Privi rușinată la mâna lui întinsă și acceptă oferta fără niciun comentariu. Mâna ei se potrivea perfect în căușul palmei lui și Olivia oftă apăsat, simțind că inima îi cântă de bucurie. Tânjise după un astfel de moment luni de zile la rândul și adesea se trezise pusă-n față unei negări dureroase cum că nu-i va mai vedea chipul drag niciodată. Și totuși, iată-l aici, aproape de ea, îndemnând-o să-l urmeze. Dumnezeu să o ajute, dar avea să facă pasul acesta pentru tot restul vieții ei.