Mozaic sentimental - FINALIZATĂ

Capitolul 17

   Zdruncinata de noua veste, Olivia își așeza palmele gingașe pe abdomen, închise strâns ochii și se lipi de peretele rece al navei. Simțea cum o tâmplă îi zvâcneste dureros, dar încearcă sa nu bage în seama durerea cu pricina.

   Totul în fata ei era negru și întunecat. Aerul rece de la subsolul navei îi creea friguri în tot trupul, dar mai mult decât atât, un firișoar de tema și disperare o încolțea precum un leu înfometat. Apoi pe parcursul a câtorva zeci de secunde sentimentul de teama era înlocuit de o ura mocnita ce era pe cale sa explodeze, asemenea unui foc ce fusese aproape stins, dar deodată era întreținut cu multa atenție.

   Încet, ca și cum viata ei depindea de acest gest, Olivia deschise ochii, auzind cum vocile sporovaiau în continuare cu multa zel. Nu putea distinge subiectul conversatiei, dar era conștientă ca discuția era în toi.
Se simțea atât de descumpănita de faptul ca Andrew îi juca pe toți într-un ritm atât de agil și murdar, încât se considera neputincioasa de a mai intra în încăperea alăturată. Ce sa zică? Ce putea ea sa facă? Cum va da ochii cu Jack?

   Frământata de aceste gânduri se autoîncuraja sa fie puternica și sa înfrunte prezentul fiindcă viitorul avea sa vina cu pași repezi, și nu era indicat sa pierzi prezentul datorita faptului ca te îngrijorezi pentru ceva ce oricum nu știi dacă se va întâmpla sau nu.

   Inspirând adânc, se apropie de ușa masiva, pregătită sa intre, cand o voce răspicata o striga pe nume, de undeva din apropiere. Deodata pulsul i se accelera și conștientizând ca Andrew o cauta cu disperare, mintea ei acționa cu repeziciune: trebuia sa se îndepărteze cat mai mult de camera în care se aflau Rebecca și bărbații, astfel Andrew i-ar fi descoperit cu usurinta. Și acesta era unul dintre ultimele lucuri pe care și le dorea ea momentan. Echipa lor trebuia sa rămână în umbra, astfel încât sa poată acționa fără constrângerea nimănui.

   Olivia își înfrunta temerile ce încercau sa o stăpânească și alerga pe coridoarele înguste pentru a se îndepărta cat mai mult de ei. Vocea bărbătească a lui Andrew continua sa o urmărească. Olivia urca câteva scări și apoi merse la pas, dorindu-și sa nu-i trezească prea multe bănuieli.

   Inima îi bubuia în piept și trupul sau degaja o căldură mai mare decât era necesara, astfel ca toată fata i se îmbujura. Se ciupi de antebrațe pentru a se calma, iar în momentul următor Andrew apăru în fata ei, cu un chip foarte palid. Câteva broboane de transpirație i se scurgeau pe tâmple in jos și într-adevăr arata foarte speriat. Ce se întâmplase cu el?

—Olivia? Ești teafăra?

   Fata îl privi bulversata, neștiind cum sa reacționeze. Inițial crezuse ca Andrew va fi foarte supărat de faptul ca ea plecase de la petrecere fără sa ii ceara permisiunea, dar el dovedi exact contrariul.

—Sunt teafăra, zise ea plat. Ce credeai ca ma vor manca lupii dacă am ieșit puțin sa ma plimb?

   Sarcasmul ei nu fu luat în considerare de Andrew, căci acesta părea mai mult decât încântat sa o vadă. Bărbatul o trase surprinzător de repede în bratele lui, sărutându-i creștetul și imbratisand-o posesiv.
Olivia se trase respingător înapoi, dar Andrew continua sa o tina strâns de mijloc și sa o îmbrățișeze, și cum nu avu de ales rămase rece lângă trupul lui mare ce o acoperea cu totul.
În ciuda acestui lucru nu înțelegea deloc comportamentul lui anormal.

—Gata Amdew, lasă-mă; zise ea într-un final dorindu-și sa scape din mâinile lui. Ce este cu tine?

—Olivia, îi șopti Andrew în păr. Nici nu știi cat de tare m-ai speriat. Am crezut ca ai pățit ceva. Cum ai putut pleca fără sa-mi zici nimic?