În timp ce reverendul James McCord își încheia predica despre păcat, Olivia se simțea ca o infractoare într-o încăpere de sfinți. Și pe de-o parte chiar așa era, dacă recunoștea adevărul dureros. Trecuse mai bine de-o lună de zile de când venise ultima dată la biserică, preocupată fiind mai mult de cabinetul medical. Plecată de-acasă, pusă în fața unui viitor nedorit, Olivia nu simțise nevoia acută de a avea o relație personală cu Dumnezeu. Mizase pe înțelepciunea ei și se simțise mai mult decât bucuroasă să preia frâul vieții în propriile ei mâini. Până acum.
Astăzi realiză pentru prima dată cât de păcătoasă era defapt. Deși obișnuia să participe ocazional la slujbele religioase pe vremea când locuia în Londra, o făcea totuși dintr-un simț al datoriei și al bunului nume pe care îl căpătau oamenii care se prezentau frecvent la închinăciune. Fusese o fățarnică! O femeie mânată de dorința de conducere, de a orchestra fiecare lucru în parte, fără să se gândească nici măcar odată la Dumnezeu. Deși după moartea lui Grace, avuse o oarecare remușcare și în suflet i se aprinse o dorință vie de a reînnoda relația ei cu Dumnezeu, falimentase. Își dorea să o ia de la capăt. Glasul baritonal al pastorului îi sfredeli inima.
—Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Când Biblia spune că toți, asta înseamnă fiecare om de pe pământ. Tânăr sau bătrân, bărbat sau femeie, nu există ființă umană care să nu-L fi întristat pe Dumnezeu prin trăirea lui. Dacă ai fi sincer, om ce pretinzi a fi un bun creștin, ai vedea că în viața ta uneori ai mințit. Alteori ai înșelat sau te-ai mâniat. Unii poate au furat sau alții poate nu și-au putut pune frâu buzelor, vorbind de rău pe cel de lângă el. Toate acestea sunt păcate și pentru ca să primești iertare trebuie să te mărturisești în fața lui Dumnezeu. El vrea să..
Olivia înghiți în gol, simțind cum nodul din stomac îi devine ca un bolovan greu. De câte ori nu înfăptuise ea însăși lucrurile amintite de pastor? Se mâniase pe Andrew și îl disprețuia pentru că-i furase viața pe care și-o dorise dintotdeauna. Îl mințise pe Levi că nu are sentimente pentru el deși ținea la el ca la un prieten drag și uneori poate chiar mai mult. Discutase cu Rebecca în repetate rânduri despre cât de nesuferită fusese Grace, uitând să pună dragoste în tot ceea ce spunea. Meditând adânc la faptele ei, se gândi cu tristețe la lista lungă ce ar fi putut continua.
—Fiindcă plata păcatului este moartea, continuă James, și invită congreația să se ridice în picioare. Bătranul înțelept îi motivă pe toți acei care se simțeau vinovați să se mărturisească în rugăciunea de final, cerându-și iertare pentru fiecare păcat care le apăsa conștiința.
Olivia se ridică alături de întreaga comunitate, simțindu-și ochii împăienjeniți. Își plecă creștetul ca să se roage și se izbi de privirea tristă a Rosei. Un junghi de vinovăție o scutură cu brutalitate. Lacrimile îi curgeau în voie, dar nu se grăbi să și le șteargă. În timp ce oamenii se rugau stăruitor în bănci, Olivia se alătură cu sufletul împovărat.
—Doamne Isuse, începu ea stângaci. Buzele îi tremurau, dar continuă: știu că nu am fost prea buni prieteni și am greșit față de Tine. Iartă-mă. Am greșit când Te-am ignorat și am încercat să fac totul de una singură. Știi mai bine decât mine că am faliment. Sunt prinsă într-o epidemie din care nu știu cum să ies. M-am bazat pe înțelepciunea mea să o rezolv, dar oamenii au murit cu zecile. Sunt neputincioasă și am nevoie de Tine să mă ajuți să găsesc soluția potrivită. Pe de altă parte, Tu vezi inima mea frântă. Tânjesc după iubirea unui bărbat pe care nu-l voi mai vedea niciodată. E mort. Doamne, vindecă-mi rănile inimii și fă-mă să înțeleg că Marcus este cu Tine. Vreau să cred că la vremea potrivită, Tu mă vei duce în cer, să mă întâlnesc din nou cu el. Călăuzește-mă să știu cum trebuie să mă port cu Andrew, cu Levi și cel mai important cu ... Rosa.
CITEȘTI
Mozaic sentimental - FINALIZATĂ
Historische Romane~ Olivia Queen ~ Profesează ca medic alături de mama ei, pe vremea anilor 1880, în ciuda tuturor greutăților. Curajoasă, încăpățânată și cu un simț practic, Olivia este implicată forțat într-o călătorie pe un alt continent, unde își pierde iubirea...
