Mozaic sentimental - FINALIZATĂ

Capitolul 56

    Pe parcursul zilelor următoare, Olivia descoperi că are un pacient preferat. Deși Marcus își revenise din inconștiență, totuși trupul lui încă avea nevoie de îngrijire și timp de vindecare, așa că ea își asumase rolul de cadru medical în întregime. Orele petrecute la căpătâiul lui, verificând și schimbând pansamentele, preparându-i diverse leacuri împotriva durerii și încurajându-l să facă scurte plimbări prin cameră, îi țineau mintea și mâinile ocupate. Se strădui să-și păstreze gândul limpede, dar se văzu intimidată tot mai des de prezența lui Marcus care o învăluia doar din priviri. Oridecâte ori îi vorbea, vocea lui de tenor, catifelată, se topea în sufletul ei ca un caramel dulce. Olivia clipi des și își scutură capul. N-avea voie să-și lase gândurile să-i hoinărească în acel domeniu. Era un teren minat.

   Deschise trusa medicală și căută prin ea cu mâinile tremurânde. Simțea privirea lui arzându-i ceafa, deși stătea cu spatele la el, la câțiva pași buni depărtare. Pansamente, o seringă, un bisturiu și în sfârșit cutia cu coajă de salcie mărunțită. O luă și puse cu grijă două lingurițe într-un pahar plin de apă. Amestecă încet cu o lingură și așteptă ca lichidul să se limpezească. În cameră domnea tăcerea, deși ușa deschisă larg permitea zgomotelor din bucătărie să pătrundă până într-acolo. O auzea pe Evelyn povestind cu Beth și pe Rosa cerând permisiunea pentru încă un biscuite cu ciocolată. Lucrurile păreau a fi așezate pe un făgaș normal și totuși Olivia nu-și putea găsi curajul de care avea nevoie ca să se întoarcă și să facă primul pas. Presimțea că dincolo de atmosfera tăcută ce îi învăluia, urma o conversație ce amândoi o evitaseră de multă vreme. Poate pentru că momentele ca acestea, în care erau doar ei doi, fuseseră aproape inexistente sau poate pentru că se temeau de realitatea ce se ascundea în spatele privirilor politicoase.

   Să se prefacă că totul era normal, ascunzând zbuciumul ce o chinuia? Sau să îi dea pur și simplu medicamentul și să fugă departe de privirea lui curioasă, refugiindu-se în bucătărie alături de doamne? Și totuși, oare el nu merita o explicație pentru tot ceea ce se întâmplase? Oare ce credea M-...

—În regulă, ce se întâmplă în căpșorul tău? Aud ideile sărind ca floricelele de porumb.

     Olivia tresări speriată când realiză că întrebarea îi era adresată și se întoarse pe călcâie, vărsând o parte din conținutul preparat.

—Poftim? Mimă o privire surprinsă, nevinovată, deși știa sigur că auzise fiecare cuvințel rostit de Marcus.

—Vino mai aproape, îi ceru el pe un ton răgușit.

   Olivia se supuse și își trase un scaun lângă patul lui, dar lăsă o distanță bună între ei doi. Întoarse capul, asigurându-se încă odată că ușa era deschisă și se așeză. Îi întinse cana cu ceea ce mai rămăsese din calmant și el se ridică în șezut. Dădu pe gât conținutul paharului dintr-o singură înghițitură.

—Cum te simți? Începu ea stângaci.

—Sunt bine. Dar am avut zile și mai bune.

—Te doare ceva?

   Marcus o privi și zâmbi amuzat, dezvăluindu-și gropițele adorabile și dantura perfectă. Exista ceva la bărbatul asta care să nu o facă să-i tremure picioarele?

—Nici măcar un englez cu capul tare nu se poate aștepta să fie împușcat și să nu aibă deloc dureri.

   Fu rândul ei să zâmbească mucalit. Ei bine, una din calitățile pe care le îndrăgea atât de mult la Marcus era optimismul de care dădea dovadă în orice situație. Mama ei ar fi numit-o credință.

—Ceaiul din coajă de salcie ar trebui să te ajute. Este special pentru ușurarea durerii și cei mai renumiți medici au constat că dă, într-adevăr, rezultate deși nu toți recunosc acest lucru. Se spune că medicamentul a fost descoperit de o fată săracă, fără studii și de aceea tratamentul nu este încurajat. În realitate...
  
   Olivia se opri când zări privirea amuzată a lui Marcus. Își mușcă buzele rușinată. Începuse iar să pălăvrăgească istorisiri închipuite?