Mozaic sentimental - FINALIZATĂ

Capitolul 33

     Întunericul tot mai dens cădea ca o peliculă obscură peste ochii curioși a lui Marcus. Silueta proieminentă a lui Adonias se risipea tot mai adânc în noapte cu fiecare pas ce-l călca tot mai apăsat. Drumul șerpuit îl ascundea în umbrele pătate ale nopții, oferindu-i un avantaj binevenit.

    Marcus îl urmări pe băiat, intuind că aveau sa urmeze traseul ințial, și cum confirmarea i se adeveri si coama hanului se zări la nici o sută de metri, Marcus hotărî ca sosise momentul sa pună piciorul în prag. Curiozitatea îl rodea ca o o stâncă de granit ce se sfărâmă în bătăile violente ale oceanului iar răbdarea i se risipise cu desăvârșire.

     Se apropie cu pași tiptili, ochind plicul gros ce-l strângea Adonias cu putere în mâna dreaptă, îl smuci de umăr și îl întoarse cu fața spre el.

—Ce faci aici Adonias?

    Băiatul tresări vădit surpris și îsi bulbucă ochii de uimire. Deschise gura să spuna ceva, dar o închise la fel de repede înghitând în sec. Semnele vinovăției erau destul de clare. Trupul lui striga prin fiecare por un cuvânt amar cu gust de trădare.

—Marcus? Îngână în cele din urma, încercând să ascundă plicul misterios în lumima slabă a nopții. Credeam că dormi.

—Puteam paria același lucru si despre tine.

    Adonias se fâstâci alarmat sub privirile cercetătoare ale stăpânului său. Își trecu limba peste buzele aspre, umezindu-le cu salivă. Cuvintele păreau să lipsească, răsfățându-se cu un somn lung si așteptat.

—Unde ai fost?! Îl testă Marcus, știind care avea să fie următorul pas, în funcție de răspunsul primit.

—La o cârciumă.

    Marcus își încruntă sprâncenele dese într-o linie continuă. Maxilarul îi vibră violent ca un semn al dezgustului față de Adonias ce lua proporții considerabile.

—Știu ca nu am procedat tocami corect, încercă tânărul sa se justifice, dar m-am gândit ca nu o să-ți creez probleme printr-un singur păharel de lichior. Pe de altă parte n-am vrut să-ți spun pentru ca eram ferm convins că nu ma vei lasa cu niciun chip.

    Daca nu l-ar fi urmărit cu proprii ochi, Marcus ar fi fost gata-gata să-i creadă minciuna servită. Era de remarcat faptul ca meditase intens la o scuză credibilă ce avea sa fie folosită într-un caz extrem, precum aceasta.

—Astăzi ai decăzut în ochii mei cât ai crescut în toți anii de când te cunosc. Nu mă așteptam vreodată să-mi pierd încrederea în tine prin minciuni nevinovate.

    Marcus se întinse neașteptat și îi smulse plicul ce-l ascundea cu măiestrie după spate. Îl privi amenințator, dornic sa elucideze misterul ce-i dădea bătai de cap în ultimile ore.

—Pleacă Adonias! Vreau să rămân singur.

—Marcus, nu! Te rog. Dă-mi plicul.

    Adonias se alarmă panicat, ridicând tonul mai mult decât era necesar. Ochii îi căpataseră o dimensiune dublă ceea ce îl intrigă și mai mult pe Marcus. Ce era atât de important si secret în acea hârtie?

—Voi face orice îmi ceri, numai dă-mi plicul, insistă Adonias din nou.

—Inclusiv a mă lămuri cu privire la discuția purtată cu căpitanul Darius?

    Intrebarea avu impactul dorit si Adonias se liniști, amuțit de uimire. Se trase un pas în spate, privindu-l cu nedumerire.

—T-tu de unde știi?