Mozaic sentimental - FINALIZATĂ

Capitolul 13

    În urma semnalului transmis Rebeccăi, Olivia înghiti greoi cu inima bătându-i puternic in piept. Simțea o usoara durere in partea dreapta a tâmplei, si isi trecu degetele lungi peste locul respectiv. Închise strâns ochii si putu distinge pumnii înclestati in materialul catifelat al rochiei, atingandu-i coapsa. Deschise ochii si se gândi cum sa procedeze. Sa meargă din nou la Andrew? Îi lăsase de înțeles ca vrea sa vorbeasca cu el. Dar ce sa-i spuna?

   Se simțea obosită deja si durerea de cap persista, asa ca cel mai bine era sa se odihnească. Of, dar nu putea. Convenise cu Rebecca sa se întâlnească dupa slujba pentru Henry, asa ca trebuia sa se tina de promisiune. Cel mai indicat era sa vorbeasca cu ea, despre noua descoperire si anume ca Andrew era nevinovat. Dar cum sa faca asta?
Nu putea risca ca Andrew sa stie ca ea se întâlnește din nou cu Rebecca. Cum trebuia să procedeze?

   Lasă sa-i scape un oftat usor printre buze, si se învarti în fata si în spate, gândindu-se la planul cel mai potrivit. Pumnii i se intersectasera intr-o frecare continua, datorita nervozitatii ce o stapanea. Timpul trecea - mult prea repede - si era cazul sa se întoarcă la Andrew, daca nu-si dorea sa-i treazeasca si mai multe bănuieli. Se porni într-acolo,în timp ce un gând salvator i se contura în minte. Stia ce avea să facă.

   Olivia grăbi pasii pana ajunse aproape de locul unde îl lasase pe Andrew, iar cand îi zări profilul dintr-o parte, tusi prefacut ca sa-si faca simtita prezenta. Isi indoi putin trupul in fata, in timp ce se tinea cu ambele mâini de mijloc. Picioarele si le lasă sa se târasca lenes pe podeaua vasului, si cand ajunse aproape de el, un sunet răgușit i se desprinse de pe buze, asemeni unui geamat. Isi schinomosi fata într-o incruntatura grava si-l privi pe Andrew exact ca un om bolnav, aflat pe ultima suta de metri.

   Cand bărbatul realiza contactul vizual cu ea, o teama uluitoare i se citi pe fata. Sări ca ars de pe banca pe care ședea, si într-o clipa se repezi spre Olivia cuprizand-o cu bratele lui robuste. O frica neliniștitoare invada intreg trupul si cand o lua in brate, nu putu sa treaca neobservat tremurul trupului sau. Intr-un fel regreta faptul ca era o prefăcută si-l speriase in felul acesta, cand nici macar nu era adevărat, dar - considera ea - era pentru un scop întemeiat. Nu credea in proverbul care afirma ca scopul scuza mijloacele, însă de data aceasta se părea ca i se potriveste.

   Andrew o lua in brate, conducând-o gingas spre banca de unde tocmai se ridicase. O privi cu fata înnegurata de griji, si o cuta apăru ca de nicăieri în răscrucea sprancenelor dese.

—Olivia? Ce e cu tine?

   Olivia îl privi si se abtinu cu greu sa nu zâmbească, ba mai rau, sa izbucnească in ras. In schimb il privi mahnita, aplecandu-se putin in fata, ca si cum s-ar chirci de durere. Un geamăt usor se intersecta cu aerul, dar sunetul lui fu inlocuit imediat de vocea groasă a lui Andrew.

—Olivia, ma îngrijoreazi. Ce-ai pățit? Nu te simti bine?

—N-nu p-prea, murmura fata.

—Dar ce ai pățit? Ai cazut ? Sau de la ce ai durerile astea îngrozitoare?
De fapt lasa, nu mă baga în seama. Ce întrebări prostești. Lsa-ma sa te conduc spre dormitor ca sa te odihnești si sa-ti dau un calmant.

   Observând ca planul ei funcționează, Olivia zambi fugar si nu-i lasa neobservată încruntarea de pe chipul lui.

—De ce zâmbesti? Ti-a trecut?

—Nu, rosti Olivia încet. Zambeam datorita faptului ca esti atat de protectiv si ai grija de mine.

—întotdeauna voi avea grija de tine, Olivia. Pana la ultima mea suflare.