Mozaic sentimental - FINALIZATĂ

Capitolul 53

    A doua zi, soarele strălucea mult după ora amiezii când Olivia se trezi în sfârșit. Își deschise pleoapele, ce-i atârnau grele ca de plumb și privi buimacă prin jur. Unde se afla? De ce dormise cu rochie pe ea și cum de nu-și spălase sângele de pe mâini când terminase de cusut ultimul pacient de la cabinetul m-...

  Tresări speriată și își întoarse brusc capul. Chipul livid a lui Marcus întins la o aruncătură de băț de ea îi săltă inima în gât. Încet, ceața se dădu la o parte de pe ochii ei precum cădeau niște solzi mari de gheață și în mintea sa se făcu lumină:

   Marcus fusese împușcat noaptea trecută. Iar ea trebuia să vegheze la căpătâiul lui și adormise între timp. Ce fel de medic se credea a fi?
Frustrată, se ridică în șezut, trecându-și piciorele peste marginea patului și coborând jos din el. Abia atunci remarcă prezența altor persoane în salon.

—Bună dimineața, Doc', o salută prezența masculină mai întâi. Cum ai dormit?

—Bună dimineața. Înclină din cap în direcția lui Cezar și privi spre Rebecca. Unde-i Beth și Rosa?

—Au fost aici ceva mai devreme. Cezar i-a explicat întreaga situație lui Beth și aceasta, după ce a fost amabilă să ne servească cu micul dejun, a plecat în oraș cu Rosa. S-a gândit că o vizită la magazinul universal i-ar distrage copilei atenția de la ... Marcus.

   Numele lui pe buzele Rebeccăi sună departe, deplasat. Olivia înconjură patul și se duse direct la Marcus.

—M-am ocupat eu de el, o atenționă Rebecca. Din păcate ... este în aceeași stare inconștientă, cu slabe șanse vitale.

   Olivia nu se lăsă descurajată de veștile primite și se aplecă deasupra lui, verificându-i pulsul, temperatura, rana pansată de la spate și chipul inert. Totul era exact la fel cum știa, de parcă timpul s-ar fi oprit în loc cât timp ea dormise și roata vremii se puse din nou în mișcare abia acum. Asta dacă nu cumva buzele lui arătau puțin mai vineții și mai lipsite de viață. Oare era posibil?

—Voi face niște ceai de salvie amestecat cu muguri de plop, concluzionă ea cu voce tare când îi verifică fruntea fierbinte.

—Tocmai i-am administrat o seringă întreagă, zise Cezar și se apropie de pat. Olivia, vino și ia un loc. Trebuie să vorbim.

—Dar...  trebuie să mă ocup de Marcus.

—Eu și Rebecca am făcut tot ce a fost necesar din miezul nopții și până-n zorii zilei. Nu cred că se mai poate face ceva.

   Olivia înghiți greu, cu noduri, și scutură din cap. Cezar o privi cu milă.

—Te rog, imploră el, și o apucă blând de cot, conducând-o spre locul unde stătea Rebecca.

—Olivia, uită-te la mine, îi ceru el și ea se supuse. Ochii săi, îmbătrâniți și plini de povara anilor trecuți o cercetă profund câteva secunde și apoi vocea îi tremură când îi zise: Olivia, te cunosc pe tine și pe Marcus de când erați în fașă. Pentru mine, sunteți ca și copiii mei. Vă prețuiesc mult pe amândoi și de aceea am ales să las Anglia departe și să vin până în capătul celălalt de lume, de dragul iubirii. Înghiți cu noduri și continuă: dacă cineva mi-ar fi spus vreodată că voi face un sacrificiu atât de mare pentru dragoste, probabil că i-aș fi zis că nu știe ce vorbește. Nu-mi pare rău că am făcut-o, dar a venit momentul să fiu sincer cu tine.

  Olivia se așeză mai bine pe canapeaua ce parcă își deschise niște brațe invizibile ce doreau să o înghită lacom. Rebecca își petrecu brațul pe după talia ei și știu că urmează ceva rău. Respiră adânc, căutând o gură de aer proaspăt cu tot dinadinsul.