Mozaic sentimental - FINALIZATĂ

Capitolul 35

     15 iunie, 1880

     În timp ce-și încheia nasturii rochiei de bumbac, Olivia se întoarse cu fața spre fereastră pentru a permite căldurii inocente să-i încălzească fața somnoroasa. Căscă prelung si își întinse mâinile subțiri, în timp ce mintea-i juca frivol.

     Era prima zi în Portland si deși si-ar fi dorit să fie departe de acest loc, totusi trebuia sa-si ia destinul în mâini și să înfrunte orice pentru fericirea ei. Pentru dragostea lor. Motivată de un foc lăuntric tot mai puternic si de dorul acut ce-i creștea în piept, Olivia reuși să-și promită că va lupta până la capăt pentru ceea ce iubea.

    Clipi des si își netezi rochia bleumarin cu flori rozalii si își așeza boneta peste cocul proaspăt refăcut. Se reanaliză în oglindă, admirând croiul perfect al ținutei, manșetele strânse în jurul încheieturii si gulerul înalt în stil contemporan. Multumita de aspectul ce oglinda îl reflectă cu pură sinceritate, Olivia coborî în salonul principal pentru micul dejun.

— Bună dimineața Rosa, saluta Olivia surprinsă sa o vadă pe fată atât de matinală.

    Rosa o privi prelung si schița un zâmbet stingher. Se apropie de ea cu pași mici si i se cuibări in brate.

— Ai mâncat?

— Rosa a servit deja câteva bunătăți, răspunse Beth agitată în timp ce pășea pe ușile mari ale salonului cu alte două platouri imense cu aperitive complexe.

— Bună dimineața Beth, zise amabil Olivia.

— Oh, 'neața! Imi cer iertare, sunt atat de prostuța ca am uitat sa vă salut. Cum as putea sa fac asa ceva?

     Beth își descărcă poverile pe masa deja plină si întinse platourile spre Olivia, în timp ce nu contenea să-si cearta iertare pentru lipsa ei de politete.

— Nu vă îngrijorați, o rugă Olivia blând. De data aceasta va iert, mustăci ea strengărește si zâmbi subtil.

— Oh, într-adevar?

    Ochii lui Beth căpătară dimensiuni duble în mai puțin de câteva secunde. Zâmbi firav si mulțimi recunoscătoare.

— Sunteti cu adevarat un înger.

    Olivia zâmbi larg si începu să-și răsfețe stomacul cu preparatele încântătaore ale priceputei Beth. Papilele gustative devorau cu egoism orice gustare în parte iar Olivia înlătură cu ușurință sentimentul insuportabil de vinovăție că mănâncă prea mult. Din nou!

     Câteva momente mai târziu, Rosa dispăru în grădina, jucându-se cu niste obiecte de grădinărit ce îi captaseră întreaga atenție. Cand Olivia îl zări pe grădinar alături de ea, explicându-i ca unui om mare însemnătatea fiecărui lucru în parte, iar zâmbetul gingaș al Rosei îi gâdilă urechile, stiu ca fetita era pe mâini bune.

     Convinsă de acest aspect, își cufunda privirea în platoul imens cu bucate înfruptându-se pe rând din   canapeuri pe pâine integrală cu crema de brânză, somon afumat, crema de avocado, friptura rece de vită, fructe si pateuri suedeze si legume coapte în foc. Răsuflă cu greutate după ce-si simti stomacul protestând împotriva cantității imense de efort ce-l avea de făcut si servi un pahar de limonada cu gheață.

— Să vă fie de bine, zise Beth amabilă cand Olivia se ridică de la masa. Sper că am gătit pe măsură asteptarilor.

     Olivia zâmbi cu jumate de gură și se chinui sa ramana dreapta.

— Beth ... este cel mai bun mic dejun pe care l-am servit vreodata. Multumesc.

    Ochii femeii începuseră să lăcrimeze si aceasta se întoarse brusc, sub pretextul că trebuia să strângă masa. Îi zâmbi ușor și se îndepărta cu veselă murdară spre bucătărie.