Mozaic sentimental - FINALIZATĂ

Capitolul 49

    Olivia nu-și imaginase niciodată că ziua de trei septembrie 1880 era ziua când avea să-și piardă libertatea pentru totdeauna. Sperase într-o minune până în ultima clipă, dar abia putea înghite gustul amar al dezamăgirii. Privi razele jucăușe de soare, de parcă s-ar fi așteptat ca Dumnezeu să dea una dintre ele deoparte și sa îi vorbească direct, dar El n-o făcu.

—Doamne, de ce? Murmură cu vocea sugrumată de durere și își șterse o lacrimă cu podul palmei.

    Înghiți cu noduri, printr-un văl gros de lacrimi. Se scutură de sentimentele neîmplinite și își privi reflexia în oglinda din colț. Arăta groaznic. Care mireasă plângea toată noaptea premergătoare nunții? Simțind că se îneacă în abisul de regrete, Olivia oftă înfundat. Purta rochia pe care Andrew o alesese pentru ziua aceea. Ziua lor. Se zgudui numai la gândul înfiorător de a se dărui unui bărbat pe care nu-l iubea. Croiul materialului se plia perfect pe trupul ei, scoțându-i în evidență talia subțirică. Olivia se încruntă. De unde știuse Andrew ce mărime purta? Rochia îi venea ca o mănușă, cu pliuri largi de la talie în jos. Poalele veșmântului erau împodobite cu flori și pietricele mici, strălucitoare, cu un model imaculat. Bustul era brodat, iar în spate avea un decolteu modest, ce îi arăta puțin din pielea fină. Rochia în sine era visul oricărei mirese și nici n-ar fi îndrăznit să spere la o așa exuberanță. N-ar fi fost surprinsă să știe că rochia aparținuse unei mirese din familia regală. Câteva minute mai devreme, Rebecca îi aranjase părul într-o cascadă de bucle rebele ce îi invadau spatele.

   Andrew urma să sosească din clipă în clipă ca să o conducă la biserică și ea nu se simțea pregătită. Era recunoscătoare că Rebecca o aranja pe Rosa în camera de vizavi și îi dăruise câteva clipe de intimitate. Se îndreptă spre fereastra ce dădea cu privirea spre grădina cu flori, iar rochia foșni ușor. Își sprijini capul de tocul geamului și rezistă impulsului de se ascunde undeva. Cum ar fi fost dacă ar fi sărit pe geam și ar fi fugit departe? Medită o clipă și zărindu-l pe Joe cum patrula dintr-o parte a porții în cealaltă, se dezumflă imediat. Era într-o închisoare, cu reguli și gardiani ce o urmăreau la tot pasul, așteptând-o să greșească pentru a putea fi pedepsită.

   De asta nici nu reușise să se întâlnească cu șeriful în săptămâna ce trecuse. Joe o urmase la cabinet și în vizitele de la pacienți. De două ori ieșise cu Rosa la magazinul universal și odată până la drogherie ca să cumpere un parfum de levănțică. Dar în niciuna din ieșirile ei nu-i tăiase calea o jachetă roșie cu o pălărie uzată de fetru. Când luni dimineață, Olivia descoperi complotul lui Andrew în sertarul din biroul său, îi trimisese șerifului o scrisoare prin Rebecca, dar acesta nu-i mai dăduse niciun răspuns. Niciun semn că ar face ceva pentru ea sau ca ar ajuta-o să scape de această căsătorie nedorită. Poate că se săturase să aștepte după ea și decise ca să nu se mai implice? Cu siguranță auzise de căsătoria ei cu Andrew. Bârfa se răspândise prin oraș cu viteza unui iepure sălbatic ce fugea de glonțul vânătorului. Atunci de ce nu făcuse nimic să o salveze? Era un laș, o știa prea bine. Frustrarea îi înfierbântă sângele în vene, înverșunând-o să lupte singură. Nu avea încotro. Oamenii veneau și pleacau. Marcus murise. Levi o părăsise. Acum era momentul să lupte  singură pentru propria fericire. Avea să pretindă că-i face lui Andrew pe plac, iar în seara aceea, atunci când el plănuise să se furișeze, îl va urma. Va descoperi adevărul și se va asigura că Andrew va putrezi în închisoare. Acolo unde îi era locul.

   Olivia mai privi încă odată pe geam spre strada pustie, convinsă că făcuse tot ce putuse. Ce altceva mai era? În afara de a-l alunga cu pușca, bineînțeles. Zâmbi la gândul răzleț, bun de altfel, și se îndreptă de spate tocmai când un ciocănit nerăbdător în ușa dormitorului o făcu să tresară. Nici nu apucă să răspundă că Andrew intră deja cu un rânjet deosebit de enervant întins pe toată fața. Când o văzu, se opri brusc în pragul ușii, fluierând admirativ.