Mozaic sentimental - FINALIZATĂ

Capitolul 9

—Bine ai venit draga mea, căpitanul navei la dispozitia dumneavoastra. Am auzit ca vrei sa denunţi pe cineva. Cu ce te pot ajuta?

—Andrew?

    Pupilele ochilor Oliviei se dilatara vizibil, si uimirea de pe chipul ei nu putea fi mascată nici daca ar fi vrut.
O cuta se adânci între cele doua sprancene negre, si buza inferioară îi tremura usor. Nu stia dacă uimirea sau furia îi mistuia sufletul în acele momente inadmisibile.

—Da, eu sunt dragă mea. În carne si oase. Dacă nu mă crezi, îti permit sa ma pipăi sa te convingi.

   Un zâmbet poznas înflori pe buzele bărbatului si fața i se lumina de placere. Plăcerea dominatiei, a puterii.Dacă stătea bine si se gândea, simțea cum puterea îi stă în mâini, simțea ca era cel mai prosper si influent bărbat, si ca toate aceste avantaje le culesese în urma efortului sau. Si asta îi făcea pieptul sa i se umfle de mândrie.

—Andrew cate surprize neplăcute mai trebuie sa îndur?

    Olivia îl privea consternata si în acele momente simțea ca-si doreste sa fie capabila sa-l lovească. Pentru numele lui Dumnezeu, gândi Olivia. În ultima vreme tot ce-si dorea era sa-l lovească pe Andrew. Ce era cu ea? Nu își propuse ea însăși ca va face tot posibilul sa-l schimbe pe Andrew?

    Fata ofta prelung, si chipul sau angelic privi cu nostalgie prin jur. Nu stia ce sa faca si cum ar fi trebuit sa procedeze. Andrew îi ascunse acest aspect intenționat? Ce ascundea el de fapt? Olivia realiză ca exista o veriga, ce nu se lega în toata povestea misterioasa. Dar care era ea?

—La ce se gândeste dragă mea?

    Observându-i contemplarea pierdută, Andrew evitase subiectul cu surprizele - poate datorita faptului ca erau mult prea multe decat era el gata sa recunoasca - si încerca sa se recompenseze cu o altă întrebare.

—Andrew, nu ma mai scoate din minti. Olivia scrâşni din dinti nervoasă si continua: si parca am vorbit odata despre folosirea apelativelor inadecvate, sau mintea ta îngustă a uitat?

   Andrew o privi cu ochii îngustati, datorita jicnirii aduse la adresa lui, dar la clipeala de ochi, își schimba atitudinea, si hotarî sa o joace:

—Hmm, poate că am mai discutat dragă mea, dar vezi tu iubirea îl face pe om sa actioneze nebuneste si probabil si sa uite. Stii si tu cum e sa fii îndrăgostit pana peste cap.

   Gandul Oliviei zbura brusc la Marcus Harper, la acei doi ochi pătrunzători care o priveau cu atata iubire, si la buzele pline si rosii ce o sarutase cu atata pasiune si foc. La bratele robuste si la trupul bine lucrat ce o înconjurau cu blândețe, creeand un gard de protectie în jurul ei inimii ei.

    Dar ce folos.. Câteva lacrimi nestingherite părăsira albul ochiului, strabatand cu usurinta obrazul catifelat al fetei. Ruptă de realitate, la mii si mii de kilometrii distanta, nici macar nu realiza ca plânge, decat atunci cand doua brate puternice o înconjurasera cu rapiditate, iscodind-o curios:

—Olivia ? Ce ai pățit? De ce plângi? S-a întamplat ceva? Nu te simti bine?

   Intrebarile lui Andrew curgeau una dupa alta, la fel ca lacrimimile de pe obrazul ei. Olivia se smulse din bratele viguroase ale bărbatului, în ciuda chipului sau nedumerit, pe care se puteau citi alte mii de intrebari.

   Îl privi dezamagita si ochii ei o inundara cu alte lacrimi amare. Atât de rau o durea sufletul în acel moment, încat nu-si mai dorea sa vorbeasca deloc; îsi dorea să se retraga undeva, cu o ceasca fierbinte de ceai în mâna si sa astepte ca fiecare rana deschisă să se vindece.