Mozaic sentimental - FINALIZATĂ

Capitolul 19

   Nori negri însoțiți de fulgere puternice ce păreau că despica cerul, se apropiau cu o viteză uluitoare dinspre vest, prevestind o furtună nebună ce urma să se dezlantuiasca asupra vasului. Marcus Harper se sprijini bine încercând să rămână în picioare, luptând împotriva curentilor si valurilor îngrozitoare ce le loveau nava. Apa era pretutindeni pe punte, picioarele lui fiind cufundate până la genunchi în apa ce părea sa creasca dorind sa-l înghită.

    Marcus privi panicat peste punte încercând să își facă un plan de salvare; majoritatea oamenilor se refugiasera deja sub punte, fiind relativ în siguranta, dar el nu avuse ocazia datorită faptului că ajutase o familie sa se salveze din calea apei; iar acum el rămase singur, luptandu-se vitejeste, pentru viață lui.
Furtună si pericolul ce ameninta navă pe care călătorea spre Africa, nu îi creau în sine frica de moarte. Frica lui era ca nu va reuși să-i mai transmită un ultim mesaj lipicios Oliviei.

   Valul puternic lovi din nou, trantindu-l cu putere pe puntea deja plină cu apă; volumul acesteia crestea cu fiecare lovitură. Isi frectiona partea din spate a capului, simtind o pulsatie deranjanta, si apoi se ridica din nou in picioare. Ce sa faca? Cum va reuși să ajungă la trapa?

   Privi cu speranta în inima la trapa ce adăpostea locul de sub punte — locul unde trebuia să ajungă dacă dorea să fie salvat — si precalculând apariția următorului val, se napusti prin apa mare în acea direcție. Inima îi bubuia in piept si cu fiecare pas facut, durerea de ceafa se accentua tot mai mult. Consolarea lui însă era ca va ajunge imediat la liman; însă când ajunse la trapa, trase cu putere de ea dar aceasta rămase tot inerta. Se blocase din cauza apei.

   Sperantele de viață scadeau vizibil, si Marcus începea deja sa fie conștient de faptul că nu mai avea nicio șansă. Daca trapa era blocată unde altundeva putea fugi din calea apei? Nicăieri! Gâfâind se luptă cu apă rece de la picioarele lui, briza nemiloasă biciuindu-i fata fina. Lichidul tot mai rece al marii îi crea senzatii de îngheț al organismului, si in momentul cand un alt val izbi din plin puntea, acesta se prăbuși neputincios în apa. Închise ochii, conștient că totul se terminase! Aici decise destinul sa isi finalizeze el viață. Deja totul era clar.

   Își tinu putin respiratia, dar apoi lasa ca apa sărată sa îi între în gura, în ochi și în nas. Brațele îi erau amortite si picioarele nu si le mai simțea. Trupul său nu mai răspundea comenzilor ce el le trimitea, astfel că nu știa dacă va mai rezista următorului val. Deja se vedea purtat de apa oceanului încolo si încoace, trupul său fiind mâncat de un rechin. Oare Cezar unde era? Se salvase macar el, fiind în siguranță sub trapa sau era si el victima acestei furtuni nemiloase?

   Dar imaginea această se stinse, asemeni cum o oglindă se sparge instantaneu si atunci intr-un vartej de mii de culori si emoții, el era din nou cu Olivia. Ea purta una dintre rochiile acelea albastre care o prindeau atât de bine si părul buclat i se revarsă în valuri pe umeri. Zâmbea drăgăstos în timp ce se apropia de el, îmbratisandu-l cu putere. Marcus o săruta pe frunte, luand-o apoi la braț si urcând povârnișul ce ducea spre unul dintre locurile lor preferate. Olivia o lua la pas înainte pe carare, ascunzandu-se după un tufis, și speriindu-l pe el atunci când trecu prin dreptul ei. Drept pedeapsa el trebuia sa-i îndeplinească o dorință oricare, si dorinta Oliviei fu sa culeagă un buchet de flori pentru ea. Marcus îi îndeplini cererea, încântat să adune flori pentru o floare. Aduna un buchet imens si i-l dărui Oliviei cu cea mai mare placere. Nici macar nu putuse să uite fericirea ei din acele momente , sclipirea ochilor ei, dragalesenia cu care analiză fiecare floare în parte.

   Marcus pluti între aceaste amintiri apuse, dar habar nu avea cât timp trecuse de cand zăcea între starea de conștientă si inconștiență. Minute în sir, sau poate ore.. Nici macar el singur nu știa, dar primul semn că inca mai era în viață, fu vocea îngrijorată a lui Cezar, care zise: