Mozaic sentimental - FINALIZATĂ

Capitolul 34

       În timp ce Andrew mâna trăsura construită în stil victorian, Olivia își întinse picioarele amorțite în spațiul strâmt ce îl avea la dispoziție. Trupul îi vibră frivol drept protest al unei călătorii lungi si extenuante, dar consolarea ce o făcu să-și încleșteze limba între dinți și să nu zică nimic, era aceea că urmau să ajungă la destinație chiar în seara aceea.

— Încă nu mi-ai zis ce dorești să servești la masa de prânz, îi aminti Andrew cu un zâmbet enervant pe chip. 

    Fiindcă Rebecca si Rosa dormeau duse în cabina trăsurii, Olivia optase pentru locul de pe bancheta din fața pentru a putea analiza mai detaliat orașul, dar nicidecum pentru o conversație cicălitoare cu Andrew.

— Nu m-am hotărât încă, replică cu o voce angoasă.

    Andrew îi aruncă o privire întrebătoare, apoi își aținti privirile spre drum. Îndemnă caii sa pornească la trap pe drumul prăfuit de țără și începu să-i prezinte meniul de la hanul unde aveau sa prânzească.

— ... supă albă din carne de vițel și sandvișuri cu ouă scoțiene. Să sții ca au si plăcinta care îți place ție cu...

    Olivia încercă să nu zâmbească, în ciuda sentimentelor contradictorii ce se războiau în ea, și se poziționă mai bine pe bancheta tare de lemn.

     Praful gros ce se ridică în urmă tropoitului puternic al armăsarilor de la trăsura o determina să-și ridice privirea în sus, analizând contemplativ norii cenușii ce parcă nu îndrăzneau să-și deșarte povara. Mai sus de materialul alb catifelat al galaxiei, gândul i se îndrepta spre Dumnezeu.

    Încrederea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu este un semn al apartenenței, îi spusese odată Evelyn. Ce folos însă? Nu se încrezuse în El încă din fragedă copilărie? Si ce primea în schimb? Sperase până în ultimul moment că El va interveni în coșmarul ce-l îndura, schimbând cursul vieții cu un final fericit. Si totuși se pare că nu o făcuse. Nu încă.

— Eu o să alg supa cu gălbenuș de ou, zise Andrew entuziasmat ca un copil ce primeste o acadea, smulgând-o pe Olivia din disputa mintală ce o purta cu Providența.

    Andrew trase de hățuri si ocoli o groapă de noroi. O privi pe sub ochi, insistând asupra buzelor ei mari si pline. Simțindu-se cercetată, Olivia se mișcă îndărăt si privi în direcția opusă.

—Cu ce am gresit de m-am îndrăgostit de tine in felul acesta? Se întreba Andrew cu voce tare, surprinzând-o în mod neplăcut.

     Anticipând momentul ce urma să se petreacă, Olivia se trase pe marginea banchetei, în direcția opusă fata de el si îi răspunse ironic:

—Îmi pare rau ca nu mă potrivesc deloc în lumea ta.

—Nu-ți fă griji. O sa te adaptezi cu timpul. Si promit că o să-ti și placă.

     Premoniția ce fu urmată de un fior rece ca de gheață îi șopti Oliviei că totusi era singură alături de Andrew, care intenționa să o forțeze sa-l iubească cu orice preț. Se pare ca Dumnezeu uitase totuși de purtarea ei de grijă.

    Continuând să trăncănească mereu, Andrew îi distrase întreaga atenție de la oamenii si magazinele ce erau în orașul în care tocami ce ajunseră.

—Andrew, ai terminat de vorbit sau trebuie sa mai dorm?

     Bărbatul o privi stupefiat si rămase cu buzele întredeschise, semn că nu terminase de spus tot ceea ce dorea. Se scurseră câteva secunde în șir până un zâmbet sarcastic îi învălui fata si zise rânjind: