Mozaic sentimental - FINALIZATĂ

Capitolul 2

      Zorii zilei o găsira pe Evelyn Queen, langa patul fiicei sale care era cufundată intr-un somn adânc. Răbdătoarea din fire, o veghease toată noaptea, așteptând cu stăruința momentul cand putea să fie lămurită cu privirea la situația stranie în care o aduse Andrew acasă.

   Timpul însă părea sa-i faca în ciuda, trecând dureros de greu, asa ca Evelyn se hotărî sa o trezească pe Olivia, asteptand imediat o explicatie plauzibilă. Își dori să o lase sa se refacă după zilele chinuitoare prin care trecuseră, dar sacrificiul i se părea mult prea mare.

    Olivia fu zgâțâită de o voce foarte cunoscuta, ce o striga încetișor. Buimăcita deschise ochii greoi, razele argintii ale soarelui izbind-o din plin. Pleoapele grele îi cereau si mai mult somn, dar ea trebuia sa se trezească. Cască si se ridica greoi în șezut, observând-o pe mama ce o privea cu ochi mari si curiosi.

   Se abtinu sa nu afișeze o grimasă la vederea imaginii răvășite a femeii din fata ei. Parca nu mai seamăna deloc cu doamna eleganta si joviala de odinioară. Avea parul iesit din cocul de la ceafa, ochii plânși si obosiți cu cearcăne evidente, si rochia șifonată pe care o purta inca din ziua precedenta.

    Săraca mama, se gândi Olivia simtindu-se vinovată pentru ca nu reușise sa-si respecte promisiunea de ieri. Pe de altă parte, o îndreptățea modului etic ce îl afișa. O mamă care tocmai isi înmormântase fiul, ca la câteva ore mai târziu sa-i fie adusă acasă fiica intr-un mod jalnic, era încă puternică ca mai rezista presiunii. În fond cum ar fi vrut ca mama ei sa fie din noua veselă si glumeață, dupa evenimentele tragice ce pluteau deasupra familiei lor acum?

—Olivia! Ai asurzit sau ce Doamne Sfinte s-a întâmplat? De ce nu-mi răspunzi? Tonul ridicat si glasul mustrător al mamei, o trezi pe Olivia din visare, rusinata ca nu auzise nimic din ce intrebase ea.

—Mama, îmi cer scuze, nu am auzit ce m-ai întrebat. Poti sa repeți, te rog?

    Olivia isi masă tâmplele simțind durerea arzătoare ce îi mistuia capul. Încerca să se concentreze dar în zadar, pentru ca mintea îi refuza sa gândească.

—Unde ti-e gandul? O mustra bland Evelyn si cu o disperare evidentă în priviri. Simt ca ma sugrum de remușcare știind că am fost atât de neglijenta cu tine. Poti sa imi povestești ce s-a întâmplat?

    Femeia isi ridica poalele rochiei negre si se aseza pe pat, langa Olvia, cuprinzadu-i talia subtire cu bratele. O sărută dragostos pe frunte si îi zâmbi firav. Pret de câteva secunde se uitara una în ochii celeilalte, apoi Olvia șopti abia auzit:

—Te rog mult sa ma ierti,mama. Nu am vrut sa te îngrijorezi. Eu doar ma gândeam la .. el!
O lacrima tradatoare părăsi ochiul drept, prelungandu-i-se alene pe obraz si dezvăluind o parte din durere sufletească.

—Oh, draga mea, murmură Evelyn - si ochii ei reacționară cu un șuvoi de lacrimi amare - crede-ma e în inima mea înca de cand l-am pus in mormântul acela rece. Dar din pacate nu ne putem schimba destinul, oricât de mult ne-am dori. Trebuie să înfruntam cruzimea vieții.

     Evelyn isi trase nasul, stergandu-si chipul ud, însa ochii negrii ai Oliviei clipira des, dând frâu liber mai multor lacrimi care curgeau încetișor pe obrazul catifelat. Cel putin ochii erau în asentiment cu inima.

—Dar lasa asta acum, continua Evelyn, spune-mi ce ai pățit tu. Sunt nerăbdătoare să aflu prin ce ai trecut aseară. M-ai speriat atât de rau si Andrew ..

    Aseară? Frânturi din conversatia avută cu Andrew, împletite cu imagini pline de groaza, se strecurau usor in mintea ei, provocându-i dureri si mai pronunțate în capul ce deja o durea îngrozitor. Padurea, barbatii zemflenitori si cererea în casatorie, toate erau parca desprinse dintr-un cosmar. Oare chiar .. era adevărat ?