Profa' de Dans Pentru One Direction

3."Știai că torci atunci când dormi?"

Ajungem în camera mea și scot două bagaje mai mari, le așez pe pat și încep să îmi îndes tot ce îmi vine la mână. Fuste, rochii, pantaloni, bluze și alte chestii. La un moment dat îl aud pe Zayn țipând și când îmi I drept privirea către el îl văd că are în mână un... Stai, ce face cu sutienul meu?

- Ce vacile creierului tău faci acolo? Întreb eu, mergând apăsat în spre el.

- Băieți! Am găsit o praștie gigantică! Putem să o păstrăm? Întreabă el, încercând să imite fața unui cățeluș adorabil.

- Cred că glumești! Continui eu, luându-i-l din mână.

- Hei! Aia era praștia mea! Se împotrivește el, încercând să mi-l ia din mână, dar fără succes.

- Nu! Ăla e sutienul meu!

O liniște ciudată umplu camera, însă odată ce Caroline a izbucnic în râs, băieții au realizat ceea ce tocmai am spus. Se uită ciudat la mine, și mai mult ca sigur eram roșie în obraji. Dar ce voiau să fac? Era sutienul meu! Dar totuși, puteai vorbi puțin mai încet. mă ceartă conștiința mea. Da, are dreptate. Trecând peste acest mic incident, terminăm într-un final bagajele, și în timp ce băieții și Caroline le coboară la mașină, eu mă schimb rapid într-o cămașă simplă, albă la care am asortat apoi o pereche de jeansi de o nuanță deschisă, rupți și o pereche de converși albi. Mi-am luat poșeta și am coborât repede, luându-mi cel mai lung Adio! de la ai mei. Mama are ochii plini de lacrimi, mai că ar fi vrut să mă lege doar ca să rămân acasă, dar cu toate astea știe că e o mare oportunitate pentru mine, ce nu trebuie de niciun chip ratată. Tata, ei bine, este trist, dar ca de obicei, nu vrea să mi-o arate. Mă încurajează și spune că va urmări orice interviu sau apariție publică legate de mine.

Am ajuns la scurt timp la avionul personal al băieților, unde m-am făcut comodă pe unul din locurile din spate. Mi-am băgat căștile în urechi pentru a asculta muzică. Mă relaxează, dar problema este că mereu mă face să dansez. Am încercat atât de mult să mă abțin, încât am adormit. Peste câteva ore m-am trezit datorită unei respirații calde simțite asupra feței mele. Atunci când deschid ochii dau de o altă pereche de ochi, de o nuanță uimitoare de verde. Mă îndepărtez puțin și văd că era doar Harry, care... Stai așa. Cumva se holba la mine în somn? Normal că da, nu pare evident? îmi răsunde conștiinta.

- Ăm, Harry, de ce te holbezi la mine?

- Știai că torci atunci când dormi?

Ce întrebare e asta?

- Ăm... Bine... Spun și mă încrunt ușor la el.

- Auzi, nu am avut ocazia de a afla câți ani ai. Deci?

- Am nouăsprezece ani. Îi zâmbesc. Dar tu?

- Eu am aproape douăzeci și unu. La ce vârstă te-ai apucat de dans dacă ai abia nouășpe' ani și te miști, ei bine, așa. Spune și arată spre corpul meu.

- Păi, fac dansuri de la patru ani.

- Uau, tare. Tonul de apel al telefonului său ne întrerupe discuția. Se scuză și pleacă de lângă mine, dar chiar înainte de a-mi pune din nou căștile în urechi, lângă mine se așează Louis.

- Ce faci, Alyssa? Cum ți se pare zborul?

- Păi, până acum cinci minute dormeam, deci n-am ce spune. Chicotesc eu.

- Ai cel mai adorabil zâmbet din lume, știai? Spune el și îmi zâmbește înapoi.

- M-mersi.

- Hei, voiam să te avertizez cu ceva foarte important. Preia deodată o expresie serioasă, lucru care mă sperie pe moment.

- Ăm, spune. Vocea mea tremură, lucru de care el s-a prins.

- Nu-ți fie frică, e vorba despre paparazzi. Aici, în Londra, nu vom putea să mergem undeva fără să fim deghizați sau urmăriți de paparazzi, de aceea stați voi două la noi. Acolo am amenajat o cameră precum o sală de dans. E destul de mare și puteam lucra chiar acasă.

- Oh, mă speriase-și foarte tare. Dar, să fim serioși, cât de mulți paparazii pot fi? Întreb sarcastică.

- Păi, vei afla chiar acum, pentru că tocmai ce am aterizat. Și te sfătuiesc să alergi până la limuzină. Spune și se ridică, oferindu-mi mâna lui.

Mă ridic, îmi iau poșeta și ne întreptăm către ușa din fier a avionului. Odată deschisă, mii de lumini albe strălucitoare îmi atacă ochii, făcându-mă să amețesc. Noroc cu Louis care încă să află lângă mine și mă prinde cu atenție de talie, altfel cădeam pe jos. Am coborât în grabă scările avionului și am mers în pas alert către limuzina albă care ne aștepta cu ușile deschise. Pe drum am primit tot felul de întrebări, precum „Cum e să fii câștigătoarea acestui concurs?" sau „Crezi că te vei descurca cu atâta celebritate?".

- Stați calmi, o să apară la Jena's TV Show și o să răspundă acolo la toate întrebările. Se aude vocea lui Liam pe fundal, undeva mai în spate.

Ajungem după aproximativ cinsprezece minute la limuzină, și abia atunci observ că prietena mea nu e cu noi. Mă panichez și întreb:

- Băieți, unde e Caroline?

- A, păi, cât dormeai tu ea a spus că trebuie să ajungă în Brooklyn. Mama ei a sunat-o și a anunțat-o că tatăl ei are nevoie de un transplant de rinichi, și trebuia să îi fie alături. Așa că am lăsat-o în drum. Mă pune la curent Niall în timp ce tastează de zor pe telefon.

- Deci eu va trebui să vă suport pe voi toți de una singură? Nu cred! Mă plâng, lăsându-mi capul pe spate.

- Hei, să știi că nu suntem atât de ciudați. Cred. Continuă Zayn.

Ajungem la casa, sau mai bine zis conacul celor cinci băieți și intrăm cu greu datorită paparazzilor care se aflau chiar și în curtea casei. Noroc cu câțiva polițiști care i-au făcut să plece. Intru și dau buzna într-un hol plin de marmură crem, cu diferite modele sofisticate și atrăgătoare. În stânga se afla living-ul care părea a fi de culoare portocalie și un bar care ducea către bucătărie. În cealaltă parte erau niște scări ce duceau undeva la un etaj inferior, și o ușă care pare a fi baia. Urcăm la primul etaj și îmi este prezentată camera. Este drăguță, modernă, în nuanțe de alb și negru. Zayn și Liam mi-au adus bagajele, iar odată ce m-au lăsat să despachetez am oftat:

- Să înceapă avetura.

*