Alyssa POV
Şoferul deschide uşa limuzinei, lăsându-i pe băieți să iasă primii, urmând ca ei să ne ajute pe noi. Desigur că pe lângă toate țipetele fanelor către băieți, atmosfera s-a umplut cu fluierături şi strigăte bărbăteşti imediat ce eu şi Caroline am păşit pe covorul roşu. Încă nu mi-e în regulă că am venit aici, adică pe invitație nu sugera că am fi fost şi noi solicitate. Am venit doar pentru că posesivitatea şi insistențele lui Louis mă aduceau la nebuni.
Pe vreme ce înaintăm pe covorul roşu, blițurile fotografilor mă orbesc, iar dacă Louis nu m-ar fi ținut de talie aş fi căzut precum o plăcintă din avion. Intrăm în restaurantul cu pricina şi suntem întâmpinați de Taylor Swift.
Încerc să rămân calmă, dar atunci când o văd în fața mea tremuratul mă cuprindre. Şi devin și mai tensionată atunci când Taylor îl ia în brațe pe Harry sub privirea ucigaşă a Carolinei.
- Harry! Cât timp a trecut? Vreo doi ani? Râde blonda către el.
- Doi şi jumătate, chiar. Mi-ai lipsit, blondo. Harry o îmbrățişează din nou pe Taylor, făcând gelozia prietenei mele din ce în ce mai mare.
- Mă scuzați. Care dispare din peisaj, mai mult ca sigur îndreptându-se către baie.
Pare că Harry nici nu a observat gestul ei. Vreau să o urmez, dar Taylor mă bagă în seamă.
- Tu trebuie să fii Alyssa. Pun pariu că băieții sunt topiți după tine. Talentată şi frumoasă, mai mult ca sigur şi inteligentă. Să nu-mi spui că eşti singură că nu te cred.
- D-da. Nu sunt... Adică... Emoțiile astea idioate nu-mi permit să leg două vorbe.
- Ea mă are pe mine. Louis mă prinde de talie şi-mi aplică un sărut rapid pe buze.
- Vai, ce bine vă stă împreună. Trebuie să facem o poză!
Scoate telefonul şi fixează camera frontală în aşa fel încât să ne surprindă pe toți trei, apoi se strâmbă. Procedăm la fel şi eu și Louis, iar apoi blonda o postează pe Twitter. După ce mă scuz de la cei cinci şi mă îndepărtez de ei, scotocesc prin geantă după telefon. Apelez numărul lui Care, iar după vreo trei apeluri pierdute decid să o caut de una singură. Întreb pe cineva unde e baia, dar când îi văd fața rămân mască.
- Justin?! O doamne! De când nu te-am mai văzut! Sar la gâtul lui, iar el mă ridică şi mă roteşte de câteva ori în aer.
- Piticot. Ce mai faci? Îmi sărută obrajii şi mă ciufuleşte puțin.
- O, nu prea bine acum că sunt ciufulită. Dar tu? Îl ciufulesc la rândul meu, provocându-i o grimaşă.
- Ca să vezi, tocmai am fost ciufulit. Of, ce dor mi-a fost de tine, verişoară.
Mă îmbrățişează din nou, doar că de data asta sunt smulsă de Louis. Îi privesc fața nervoasă şi îmi dau seama că el nu îl ştie pe Justin ca fiind verişorul meu mai mare, ci ca faimosul Justin Biber, duşmanul trupei lor.
- Ce înseamnă asta, Alyssa?! Parcă mergeai la baie! Furia din glasul lui mă înspăimântă, nu mi-a vorbit niciodată aşa.
- Nu e ceea ce crezi tu. El e--
- Da, da. Ştiu. El e faimosul Justin Biber şi nu ai putut rezista! Cum ar fi să nu-i rezist nici eu fostei mele iubite fotomodel? O, şi ce coincidență, este chiar acolo. Merg să o salut. Tot ce a spus a fost atât de dureros încât lacrimile deja mi se scurgeau pe obraji.
Justin mă îmbrățişează şi încearcă să mă îmbărbăteze, dar exact când să plec Care sare la rândul ei la gâtul vărului meu, chițăind.
- Justin, ce faci? Acum prietena mea este fericită, tocmai și-a revăzut prima iubire.
- Caroline! Ce faci, pisi? Justin chicoteşte şi îi răspunde la îmbrățişare.
- Bine, tigrule. Nu ne-am mai văzut de mult. De când ai devenit faimos nu prea mai suni lumea. Prietena mea îl împunge în umăr, el făcând la fel.
- Ştii foarte bine că nu am timp acum nici de capul meu.
- Care? Ce faci lângă el? Harry ne întrerupe reuniunea şi o îndepărtează pe Caroline de lângă Justin.
- Păi e vărul Alyssei şi nu l-am mai văzut de mult. Cred că ştii deja cine e.
Crețul plescăie din buze plictisit. Se pare că ura asta e prea mare.
- Mă rog, fetelor, haideți la masa noastră.
Aprob fugitiv din cap şi plec împreună cu cuplul nou apărut. Ajunşi acolo îl văd pe Louis alături de o şatenă dotată, cu o rochie mulată care mai mult o desbracă decât o îmbracă. Louis are o mână de după gâtul ei, iar cealaltă pe piciorul ei descoperit. Chicotesc împreună şi apropierea lor mă deranjează enorm de mult. Însă atunci când tipa aceea se apleacă şi îl sărută pe Louis, iar el nici măcar nu se retrage, inima mea se rupt în două. Fraiera de mine! Am fost prea uşor de păcălit. Într-o săptămână şi jumătate am ajuns să mă îndragostesc de Louis şi să mă ofer lui.
Cât de toantă am putut să fiu? Mai bine plec, nu îi prea ajut cu multe. Mai bine nu câştigam concursul ăla stupid, acum aş fi fost acasă, probabil plângând din cauza mutării lui Care şi mă îndopam cu înghețată. Ar fi fost mai uşor decât să mă îndrăgostesc de cineva care nu mă apreciază.
Mă fac nevăzută atunci când ceilalți se aşează la masă. Ies prin spate pentru a evita paparazzi şi viitoarele lor bârfe şi caut cu privirea un taxi. Merg vreo două străzi şi dau de o parcare plină de taxiuri. Îl iau pe primul văzut şi intru alături de şofer. Fixez centura de siguranță şi îi spun adresa. Şoferul, care are probabil în jur de 50 de ani, îmi zâmbeşte şi porneşte motorul.
Telefonul îmi vibrează în poşetă iar când privesc ecranul apare Louis ♥. Resping apelul. Pare că bătrânul a observat.
- Te-ai certat cu iubitul? Vocea lui blândă mă împinge la o descărcare.
- E o poveste lungă, dar mai pe scurt, m-a văzut îmbrățişăndu-mă cu vărul meu, neştiind de fapt că e vărul meu, şi crede că am vrut să înşel. Iar pentru a mi-o plăti s-a sărutat cu fosta. Oftez iritată, deja îmi vine să mă împuşc pentru greşeala de a mă îndrăgosti.
- Lasă, fetiță, mereu se întorc distruşi. De fiecare dată când realizează ce greşeală au făcut, fac orice doar ca să se revanşeze.
- Nu prea cred că sunt în aceeaşi situație. Nu cred că mă iubeşte cu adevărat.
- O să vezi, scumpo, o să vezi. Acum, am ajuns.
- Cât face? Întreb deja scotocind prind geantă.
- Nu face nimic. Ia-o ca pe o favoare. La urma urmei, vedeta aia trebuie să învețe să te respecte mai mult.
- Mă ştiți? Expresia mea este una şocată. Nu pot să cred că şi un şofer în vârstă de taxi mă cunoaşte.
- Toată Anglia te ştie, fetiță. Şi nu uita, înainte să vă împăcați, fierbe-l puțin. Spune-i că ai întâlnit un şofer de taxi foarte drăguț şi sigur va lua foc.
Hm, nenea taximetrist are idei bune de răzbunare.
- Mai aveți şi alte idei?
*
CITEȘTI
Profa' de Dans Pentru One Direction
FanficVisul tinerei Alyssa este să ajungă cunoscută prin uimitorul ei talent: dansul. Cu mult curaj și ambiție, se înscrie la un concurs internațional unde premiul cel mare este job-ul de profesoară de dans a băieților din One Direction. Totul este perfec...