Profa' de Dans Pentru One Direction

19.''Roagă-te la mama unicornilor să supraviețuieşti acestei nopți!''

Nu îi spun nimic, ci doar îi înapoiez hanoracul lui Liam apoi urc sus. Mă schimb într-o pereche de colanți și un pullover turquoise, o pereche de papuci de casă și îmi desprind părul, lăsându-l să cadă peste umeri. Nici nu am de gând să-l întreb, să-mi spună el. Până atunci, nu are ce discuta cu mine.

Stau la televizor. Dacă a uitat să-mi spună? Poate s-a întâmplat la fel ca şi cu concertul. Sau dacă nu vrea să mă ia cu el? Dar totuşi, cine le va face coregrafiile şi mişcările scenice? Poate au pe altcineva? Da, sigur au pe altcineva.

Uşa camerei se deschide şi pe ea intră... Zayn?

- Zayn? Eşti chiar tu? Mă ridic din pat şi îi sar în brațe.

- Alyssa! Mi-a fost dor de tine! Mă ia pe sus şi mă roteşte de câteva ori.

Chiar atunci intră Louis.

- Iubito, eu... Zayn? Parcă mergeai la baie. Mormăie apoi.

- Da, dar trebuia să vin să o salut şi pe Alyssa. Mi-a fost dor de ea. Chicoteşte vesel, strângându-mă încă o dată în brațe.

- Da. Ei bine, am ceva de discutat cu ea, aşa că poți pleca. Louis mă strânge de talie pentru a-şi dovedi ''posesivitatea''.

Normal că Zayn a observat şi s-a strâmbat puțin.

- Nu se supără Niall că sunteți aşa de apropiați? Întreabă într-un final.

- Acum suntem împreună. Mormăi, puțin deranjată de faptul că doar el nu ştie.

- Oh. N-am ştiut. Scuze frate. Să vă țină.

Ne mai aruncă un zâmbet inocent şi apoi părăseşte camera. Acum e acum. Mai bine îl scutesc de o explicație penibilă şi îi spun că mi-am dat deja seama că nu vin în turneu.

- Alyssa eu--

- Nu e nevoie, Louis. Ştiu deja că nu vin în turneu. Probabil aveți deja pe altcineva care vă face coregrafiile şi nu mai aveți nevoie de mine. Poate e cazul să ne şi despărțim pentru că eu nu mai am ce căuta aici dacă nu mai lucrez--

- Ce?! Uau, stai aşa! Cum vine asta? Ce te-a apucat?

- Păi dacă nu mi-ai spus până acum de turneu am zis că--

- Nu! Nici să nu te gândeşti să ne despărțim! Nu în viața asta! Nu ți-am zis de turneu pentru că am uitat.

- Atunci de ce era aşa greu să îmi spui chiar şi acum?

- Păi... Se mută de pe un picior pe altul precum un copil mic.

- Ascult.

- Plecarea e mâine dimineață, iar turneul durează o lună. Nu mă omorî!

Imediat ce îmi revin din şocul pe care tocmai l-am primit, încep să alerg după Louis, care acum este undeva pe la parter.

- Roagă-te la mama unicornilor să supraviețuieşti acestei nopți! Strig odată ce îl ajung în bucătărie.

- În ce sens? Răsună o voce cunoscută din sufragerie.

Îl abandonez pe Louis şi fug către sufragerie. Sper că e cine cred eu că e. Caroline!

- O, Doamne, Care! Te-ai întors! Țip odată ce îi sar în brațe, încolăcindu-mi picioarele în jurul ei.

- Da, mai mult sau mai puțin fericită.

- Adică? Mă dau jos de pe ea şi mă încrunt când îi văd fața tristă.

- Tata. Nu s-a trezit din comă, iar dacă nu o va face în două săptămâni, îl vor deconecta de la aparate.

- Bine, va fi bine, o să vezi. O să îți fim alături cu toții. Promit! O strâng tare în brațe pentru a mă face înțeleasă.

- Alyssa? Mai vrei să mă bați? Pentru că, ei bine, avem bagaje de făcut. Se aude Louis de undeva din spatele meu.

- O, da. Care, nu despacheta nimic. Mâine dimineață plecăm în turneu. Tristețea de pe fața ei se mai evaporase, fiind acum înlocuită de mirare şi poate fericire?

- Serios? Super! Atunci merg la culcare pentru a fi odihnită mâine. La ce oră spuneai că plecăm?

- La cinci treizeci. Mormăie Louis vizibil obosit.

- Bine, noapte bună.

Aleargă pe scări şi apoi uşa de la camera ei se închide. Mă întorc înapoi spre Louis, care alerga pe scări înspre camera lui. Îl las, am bagaje de făcut.

Odată cu finalizarea bagajelor, care nu sunt într-un număr aşa de mic, decid să merg în camera lui Louis. N-am fost decât o dată sau de două ori în camera lui până acum, dar am de gând să dorm acolo în seara asta. Deschid uşa încet, și atunci când îl privesc observ că deja doarme. Zâmbesc, pentru că arată adorabil atunci când doarme şi mă cuibăresc lângă el. Bănuiesc, şi mai mult ca sigur din instinct, mă apucă de talie şi mă trage mai aproape. Arunc o privire rapidă către ceas şi văd că este deja trei dimineața. Mamă, sigur voi dormi în autocar.

Dimineața a fost una obişnuită, dacă putem considera a fi normal când cineva te trezeşte muşcându-te de fund. Da, am o vânătaie imensă pe partea stângă.

Imediat ce am ajuns în autocar mă aşez pe unul din scaunele cuplate câte trei, alături de Louis şi Niall. Louis se întinde, ajungând cu capul pe picioarele mele, eu mi-am lăsat capul să cadă pe umărul lui Niall, iar el şi-a sprijinit capul de geam. Înainte de a adormi am putut auzi țipete în şoaptă, şi mi-am dat seama imediat că provin de la Caroline şi Harry. Ugh, ăştia doi doar să se certe reuşesc.

*