- Haide, Care, ce te-a apucat? Tu nu aveai rău de autocar până cum. Spun, mângâind-o pe spate, continuând să-i țin părul ridicat pentru a vomita.
- Nici nu știu ce naiba am. Mă simt de parcă aș fi din nou însărcinată, dar nu are cum. De când am pierdut-o pe micuță nu am mai avut șanse să fac alți copii. Doctorița însăși ne-a spus mie și lui Harry. Respiră greu și se ține puternic de stomac. Urmează o scurtă pauză, apoi a vomită din nou.
- Poate că nu a avut răspunsul exact. Poate că tu chiar ești însărcinată. Spun veselă, încercând să-i ridic moralul. Sper să fie adevărat ce spun eu aici pentru că dacă mergem apoi la doctor și îi spune că nu e, i-am creat speranțe false degeaba. M-aș simți îngrozitor.
- Mda, nu știu ce să zic. Sau ce să fac. Mormăie tristă, ridicându-se de lângă vasul de toaletă din autocarul trupei. Toți restul dorm buștean. Doar noi două suntem treze.
- Îți zic eu ce să facem. Vorbim cu Paul să oprească undeva în apropierea unui spital. Mergem acolo cât de repede putem, apoi revenim aici. Toți dorm și nimeni nu va observa că lipsim. Iar dacă e adevărat ce spun eu aici, vei veni și cu o veste bombă.
- În regulă. Fu ea de acord. Hai să vorbim cu Paul.
Mergem degrabă în fața autocarului, după ce ne luăm niște jachete și ne încălțăm, și îi explicăm totul lui Paul. A fost înțelegător și ne-a promis că-i va ține în frâu pe ceilalți în caz că se vor trezi, așa că oprește la primul spital care ne iese în cale. Cum suntem în Iași, unul din orașele României, și ultimul în care avem concert din țara asta, nu suntem sigure că vorbește cineva engleză pe aici, dar am zis să ne încercăm norocul.
Ne apropiem de o asistentă ce pare mai tânără. Este alături de un pacient probabil, care tocmai pleacă.
- Hei, scuze, vorbești engleză? O întreb amabil, zâmbindu-i.
Face ochii mari și murmură un "Doamne Dumnezeule", apoi ne răspunde afirmativ. Se pare că cineva ne cunoaște.
- Eu sunt Alyssa, iar ea e prietena mea--
- Caroline. Vă știu, sunteți soțiile lui Louis și Harry din One Direction. O, Doamne, îmi puteți da un autograf? Engleza ei este una frumoasă, accentul e tipic din această țară probabil, dar știe să comunice.
- Poate mai târziu, promit. Acum, prietena mea aici de față a vomitat cam tot drumul de la aeroport încoace. Suntem în drum spre hotel și toți restul dorm. Ne întrebam dacă nu i-ați putea face ceva analize sau ceva de genul să aflăm dacă e posibil să fie însărcinată.
- Desigur, pot vorbi cu cineva de la secția cu maternitatea. Veniți după mine.
Aprob din cap și o iau pe Care de braț, urmând-o. Se oprește la o ușă unde scrie că doar personalul are voie să intre, și ne spune să așteptăm câteva minute. Nu trece foarte mult până când a iese alături de o femeie mai în vârstă. Doamna este căruntă, cu un halat de doctor pe ea. Probabil e de mult timp în meserie.
Ne analizează pe fiecare și domnișoara de mai devreme îi spune ceva în română, arătând către Caroline. Probabil i-a spus cine e pacienta. Femeia aprobă și o ia zâmbăreață pe Care de braț, trăgând-o înăuntru.
- Bun, doamna spune să te întinzi aici. Zice tânăra către Care în engleză.
Mă așez pe un scaun lângă prietena mea, apoi așteptăm. Nu durează mult controlul, iar la final femeia ne dă o hârtie. Acolo este rezultatul, din câte ne-a zis fata.
- Haide Caroline, citește. O îndemn zâmbitoare.
- Nu pot. Citește tu și spune-mi și mie.
CITEȘTI
Profa' de Dans Pentru One Direction
FanfictionVisul tinerei Alyssa este să ajungă cunoscută prin uimitorul ei talent: dansul. Cu mult curaj și ambiție, se înscrie la un concurs internațional unde premiul cel mare este job-ul de profesoară de dans a băieților din One Direction. Totul este perfec...