Mă foiesc în pat somnoroasă și mă așez pe pieptul dezgolit al lui Louis. Oare nu îi este frig? Mă rog, nu contează acum. Încep să trasez linii imagizare pe pielea lui și îl aud curând mârâind mulțumit. Se întinde, apoi îmi înconjoară spatele gol cu mâna lui dreaptă. Mă sărută pe frunte și se așează înapoi pe locul lui.
- Ar trebui să facem asta mai des. Mi-a plăcut. Chicotește, iar eu îmi îngrop fața în pieptul lui.
- Louis! A fost prima și singura dată când fac așa ceva! Îl cert.
- Dar mi-a plăcut lenjeria! Se plânge ca de obicei, dar știu foarte bine că nu numai lenjeria îi provocase o așa erecție ca aseară. Poate dansul și frișca au fost puțin cam mult.
- Bine, bine, acum taci. Vreau să mai stau puțin așa. Îmi închid ochii, profitând de buna stare pe care o aveam de dimineață, dar Louis mă întrerupe.
- Nu, nici să nu te gândești. Avem cadouri de despachetat! Mă rog, pe al tău l-am luat deja, bănuiesc, așa-i?
- Cam așa. Chicotesc, gândindu-mă la cele două pijamale asortate pe care ni le-am cumpărat. Sunt pe gustul lui, sper să-i placă.
Dau să fug jos, la pomul de Crăciun pe care îl decorasem cu două zile înainte, dar vocea lui Louis mă oprește din nou. Mă întorc la el, rotindu-mi ochii și privindu-l nervoasă.
- Ce mai e acum? Întreb bătând din picior.
- Vrei să despachetezi cadourile în costumul Evei? Pe mine nu mă deranjează, dar totuși nu vreau să te vadă și alții așa.
Obrajii mei devin instant roșii și fug către baie. După un duș scurt de dimineață, mă schimb într-o pereche de colanți și un pulover pe un umăr, de culoare albastră. Îmi leg părul într-un coc răvășit și după ce îmi încalț șosetele cobor alături de Louis în sufragerie. Toți restul, cu excepția lui Care și Harry erau jos. La scurt timp au ajuns și ei.
Ne așezăm cu toții în jurul bradului și despachetăm cadourile. Pe lângă nenumărate bluze drăguțe și câteva bijuterii, dau de cadoul iubitului meu. Este o cutiuță mică, de culoare roz, cu o mică fundă albastră. O deschid cu mâini tremurânde și dau de un lănțișor cu o piatră albastră, în formă de inimă. Îmi duc mâinile la piept și privesc uluită lănțișorul de argint. E superb și e cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată de la un băiat. Louis se apropie ușor de mine și îmi dă părul la o parte, legându-mi lănțișorul la gât. Se potrivește perfect cu ceasul cu fundal albatru pe care i l-am cumpărat cu câteva zile înainte să plecăm din Londra, dar pe care abia acum i l-am oferit.
Restul zilei a fost plictisitoare, am stat și am mâncat prăjiturele, privind filme de Crăciun și desigur, non stop cu telefoanele la urechi, dând urale de bine întregilor neamuri.
*
CITEȘTI
Profa' de Dans Pentru One Direction
FanfictionVisul tinerei Alyssa este să ajungă cunoscută prin uimitorul ei talent: dansul. Cu mult curaj și ambiție, se înscrie la un concurs internațional unde premiul cel mare este job-ul de profesoară de dans a băieților din One Direction. Totul este perfec...