- Stai să vezi ce va fi de mâine pe toate posturile TV când voi anunța că suntem împreună.
Înțepenesc. Ce are de gând să facă?
- Alyssa? Mai ești cu noi?
Replica lui Liam mă aduce înapoi pe pământ, făcându-mă să mă înalț mai mult și să inspir adânc. Aud imediat chicotelile băieților, care mă fac imediat să-mi dau seama că se refereau la sânii mei. Mă încuntat scurt la ei, apoi iau microfonul din mâna lui Louis.
- Cred că voi dansa alături de băieți o coregrafie la care lucrăm de când am ajuns aici. Spun, și mii de strigăte de încurajare au acaparat arena.
- Bine atunci, gașcă, pe poziții. Băieți, băgați Best Song Ever. Strigă Niall, punându-și microfonul la locul lui.
Ne așezăm precum făceam la repetiție, apoi așteptăm ca trupa să înceapă melodia. Tresar la primul acord, însă îmi revin imediat, începând să dansez în sincron cu băieții. La terminarea coregrafiei, venim cu toții în față, ținându-ne de mâini, făcând o plecăciune. Nimeresc între Liam și Louis, și desigur că atunci când termin plecăciunea Louis mă rotește până ajung lipită de pieptul lui și mă sărută. Mă blochez pentru a mia oară, însă îmi revin atunci când în sală nu se mai aude nimic. Mă rotește până ajung înapoi pe locul meu, și atât sala cât și băieții se holbau la noi ca la submarine zburătoare. Îi văd pe Harry și Liam cu gura căscată, fără a mai putea spune ceva, timp în care Niall ne zâmbește încurajator. Sala a continuat sesiunea de holbat preț de încă câteva secunde, apoi țipetele n-au încetat să apară, sărind și chicotind la gestul nostru. Zâmbesc larg, apoi mă îndrept către culise cu gândul să-mi reiau locul. Cu toate acestea, Louis mă prinde de mână și spune:
- Hei, fani, vă deranjează prezența iubitei mele aici? Cu noi?
Fanii neagă prin țipete, iar eu rămân până la sfârșitul concertului, plimbându-mă de-a lungul marginii scenei pentru a da autografe sau pentru a face poze cu fanii. M-am trezit de câteva ori cu câte o palmă peste fund, iar de fiecare dată când mă întorceam Louis se prefăcea că nu a făcut nimic, timp în care fanii care observau și râdeau de atitudinea lui copilăroasă. Îmi mai fura câte un sărut atunci când cântau restul băieților.
După ce am trecut de valul de reporteri și fotografi din fața casei, am reușit într-un final să ajungem înăuntru, apoi direct la duș. Când am terminat însă, am realizat că mi-am uitat lenjeria și tricoul lui Louis în cameră. Deschid puțin ușa și îl văd pe Harry trecând pe hol.
- Harry, îmi poți aduce și mie lenjeria și tricoul de pe pat, te rog? Spun, și o sclipire apare în ochii lui.
- Imediat! Strigă, și intră val-vârtej la mine în cameră.
Imediat aud înjurături, lovituri și zgomote ciudate de acolo, urmate de ieșire lui Harry din cameră. Fuge, și în urma lui un papuc este aruncat, lovindu-l în cap pe creț.
- Ce naiba faci? Unde îmi sunt schimburile? Întreb.
- Întreabă-l pe iubitul tău! Strigă el, intrând și încuindu-se în camera lui.
- Poftim? Spun mai mult pentru mine.
Chiar atunci Louis iese din cameră cu un tricou de-al lui și lenjeria mea roșie în mână. Rânjește la mine, îndreptându-se către ușa băii cu pași mărunți. Măresc ochii atunci când realizez ce vroia de fapt să facă, așa că intru înapoi în baie și încerc să încui ușa, însă atunci când am pus mâna pe cheie uşa s-a trântit de perete. Mă dau câțiva paşi în spate, însă atunci când îl văd încuind uşa şi punând cheia în buzunarul pantalonilor mă panichez.
- Louis, ce ai de gând să faci? Mă lipesc de peretele din spate, strângând mai bine prosopul în jurul meu.
- Nimic, doar am adus schimburile iubitei mele. Şi vreau să ştiu de ce l-ai rugat pe Harry s-o facă. Se tot apropie, cu hainele mele încă în mână.
- Păi, ştii, el trecea pe acolo când am deschis uşa şi--
Mă opresc atunci când îi simt corpul lipit de al meu. Aruncă pe podea tricoul şi lenjeria şi îmi prinde mâinile deasupra capului cu una din mâinile sale, cu cealaltă apucându-mi talia. Își lipește buzele de ale mele, frământându-le cu poftă. Nu îi răspund la sărut doar pentru a-l tachina. Rupe sărutul doar pentru a mă privi încruntat.
- De ce continui să mă eviți? Mârâie.
- Nu ştiu despre ce vorbeşti. Răspund, abținându-mi chicotul.
- Nu m-ai sărutat toată ziua! Nu vrei să fi cu adevărat cu mine? Se răsteşte la mine.
- Ce vrei să spui, Louis? Te-am sărutat pe scenă.
- Eu am făcut primul pas, iar tu nici măcar nu te-ai silit să-mi răspunzi. Am zis că poate e din cauza emoțiilor, dar acum ce scuză mai ai?!
- Eu... Eu doar nu ştiu cum să mă comport cu tine, ok? Tu eşti mai îndrăzneț, îți plac provocările şi încă consider că mă vrei doar în patul tău! Niall era timid şi avea grijă de mine... El e altfel.
- Așa, deci Niall e problema! Tu încă ții la el, în vreme ce eu te iubesc al naibii de mult? Urlă el.
Nu mai spun nimic, mă simt prost că el mi-a împărtăşit sentimentele pe care mi le poartă, iar eu nu sunt în stare să i le ofer înapoi. Îmi plec privirea. Nu îl mai plac pe Niall, îl consider doar un prieten. Cred că mereu am simțit asta.
- Mă voi schimba în cameră. Poți deschide uşa, te rog?
Oftează scurt şi o descuie.
- Nu te mai obosi să vii la mine. Pot dormi şi singură.
Ar fi vrut să mai spună ceva, dar intru rapid în cameră şi încerc să îl ignor. Poate că nu trebuia să fiu aşa dură, probabil mă urăşte. Trebuia să îi arăt că țin la el mai mult decât crede. Deschid sertarul cu lenjerie şi îmi aleg o pereche de boxeri dantelați şi un halat peste, apoi mă decid să rog pe altcineva să îmi împrumute un alt tricou. Decid să merg la Liam, pentru că Niall şi Harry n-ar fi niște opțiuni prea bune momentan. Bat la uşă şi după ce primesc acordul lui, intru. Liam stă în mijlocul camerei, la bustul gol, repetând câteva mişcări de dans.
- Hei Alyssa. Ce mai faci?
- Nu prea bine. M-am certat cu Louis.
- Dar de când sunteți voi doi împreună? Întreabă el, invitându-mă pe marginea patului unde mai nou se afla acum.
- Păi, cam de două zile.
- Şi deja vă certați? Ce s-a întâmplat? Întreabă.
- L-am cam respins azi şi s-a supărat. Dar nu o fac pentru că vreau, ci pentru că nu ştiu cum să mă comport în preajma lui. Acum cinci minute mi-a spus că mă iubeşte. Nu poate deja să simtă asta pentru mine, nu?
- Ştii tu, Alyssa. Louis a terminat o relație cam acum un an, de atunci n-a mai ținut la nimeni niciodată. S-a concentrat foarte mult pe trupă şi nu s-a mai apropiat de nicio fată. În prima seară când ai venit aici mi-a spus că atunci când te-a văzut s-a îndrăgostit de tine pe loc. Nu i-ar fi păsat dacă erai vreo fană sau nu, el doar te vroia pentru el. Ştii că în noaptea aia a stat cu tine? De când i-ai luat tricoul parcă turbase, crede-mă. Venea în fiecare seară la mine şi-mi cerea sfaturi despre cum să ți-o spună, deşi erai deja cu Niall. Deci eu unul zic că nu te-am mințit când a spus că te iubeşte.
Am rămas mută. Louis chiar mă iubea, iar vaca de mine l-a tot ignorat. Cum am putut fi atât de superficială? Mă urăsc!
Plec din camera lui Liam, mulțumindu-i de cele ce mi le-a spus şi pentru tricoul împrumutat, gândindu-mă cum să-i cer scuze lui Louis mâine. Ajunsă în camera mea l-am văzut. Stătea pe marginea patului, gânditor. Se pare că trebuie să-mi cer scuze mai devreme..
*
CITEȘTI
Profa' de Dans Pentru One Direction
Hayran KurguVisul tinerei Alyssa este să ajungă cunoscută prin uimitorul ei talent: dansul. Cu mult curaj și ambiție, se înscrie la un concurs internațional unde premiul cel mare este job-ul de profesoară de dans a băieților din One Direction. Totul este perfec...