Profa' de Dans Pentru One Direction

11."Cine mama mă-sii a pus camionul ăsta aici?"

Un an mai târziu

- Louis, puțin ajutor? Strig din dormitor, încercând să îi țin pe tripleți în frâu. Trebuie să ajungem la aeroport în mai puțin de două ore, iar eu încă nu reușesc să-i îmbrac pe micuții ăștia. Cei trei au acum un an și o lună. De când au învățat să meargă se fâțâie peste tot, iar fără ajutorul lui Louis îmi este foarte greu să îi stăpânesc. Scott le supără pe Luisa și Nina, făcându-le să țipe și să alerge în toată camera, iar când îl fac să înceteze, cele două încep să-l bată pentru a se răzbuna. Sunt atât de imposibili!

- Scott, hai la tata. Îl aud pe Louis din pragul ușii. Mă întorc și îi mulțumesc din priviri. Scott aleargă vesel către tatăl său, sărindu-i de grabă în brațe. Hai cu tati să te îmbrăcăm precum o vedetă.

De îndată ce pleacă le așez pe cele două fetițe în pat și încep să cotrobăi prin hainele rămase în dulap. Nu am nici o idee cu ce aș putea să le îmbrac. De obicei pregăteam totul cu o seară înainte, însă am fost cam... pot spune, ocupată aseară.

- Tot nu ai idee cu ce să le îmbraci?

- Caroline, pentru numele lui Dumnezeu, era să fac un atac. Tu plutești sau ce? Îmi duc mâna în dreptul inimii și expir ușor.

- Scuză-mă. Acum, te ajut?

- Dar cu Edy cum rămâne? Nu îl pregătești?

- Se ocupă Harry. Plus că are deja doi ani. Se descurcă.

Zâmbesc, apoi îi fac loc prietenei mele pentru a analiza hăinuțele din dulap. După cam douăzeci de minute fetele sunt în sfârșit gata. Luisa este îmbrăcată cu o fustiță neagră, la care am asortat un pullover alb, destul de grosuț. I-am dat și o jachetă pe deasupra pentru că afară va fi destul de frig. Niște teneși negrii completează ținuta, alături de niște urechiușe pufoase de care este, pot spune, obsedată. Le adoră și nu pleacă nicăieri fără ele. Nina pe de altă parte are niște colanți colorați, o bluză lungă și o vestă din blăniță maro, asortată cu niște ghete de aceeași culoare. Cum ea nu suportă urechiușele precum cele ale Luisei, i-am dat o căciulă albă. Le iau de mână și alături de Caroline coborâm în holul de la parter. Cu toții sunt deja acolo. Îl privesc pe Louis, ce-l ține în brațe pe Scott. Este la fel de aranjat precum tatăl lui. Scott are niște blugi gri, la set cu hanoracul, o bluză roșie pe dedesupt și teneșii roșii ridicați pe gleznă. Are gluga pusă pe cap, iar bretonul îi stă frumos aranjat pe frunte.

- Cu toții gata? Întreb veselă, zâmbind către toți.

- Desigur. Răspunde Angela, apucându-i mâna lui Niall. Ăștia doi s-au căsătorit acum două luni și sunt mai fericiți ca niciodată. De asemenea Liam și Sophia au făcut-o acum patru luni și deja așteaptă un micuț.

- Atunci la drum. Concluzionează Liam, deschizând ușa pentru noi toți. Ne împărțim în două limuzine și o mașină mare condusă de Paul, pentru bagaje. Eu, Louis și tripleții urcăm în aceeași limuzină cu Niall și Angla, iar cealaltă este ocupată de Liam, Sophia, Care, Harry și Edy. În mijlocul orașului limuzinele se opresc, iar noi cum avem geamuri fumurii nu am fost prea atenți pe unde suntem. Niall deschide portiera vesel și atunci când coboară și face primul pas să lovește cu capul de un camion.

Murmură o înjurătură nu tocmai frumoasă pentru auzul copiilor noștrii, apoi își freacă fruntea. Se pare că suntem blocați în trafic.

- Cine mama mă-sii a pus camionul ăsta aici? Întreabă nervos, analizându-l.

- Traficul. Râde Louis, dar când să mai spună ceva, limuzina începe să înainteze, cu portiera deschisă și Niall afară. Angela țipă la soțul ei să vină repede, dar în momentul în care Niall a început să alerge limuzina s-a oprit, provocându-i o a doua lovitură blondului.

Acesta cade în fund și își freacă din nou fruntea, înjurând și blestemând. Noi, ceilalți trei, râdem de mama focului de cât de bleg poate fi irlandezul din fața noastră. Dar, una peste alta, trecuseră deja douăzeci de minute de când nu ne mai mișcasem deloc. Niall și Angela se joacă ceva pe telefon, iar Louis are grijă de cei mici. Nervoasă, deschid plafonul din spatele limuzinii și mă ridic în picioare. Mă văd doar până la talie din cauza înălțimii mici pe care o am, dar nu mă dat bătută. Mă îndrept cu fața către locul în care se află blocajul și nu îmi vine să cred ochilor.

- Pentru numele boașelor lui Louis, ce naiba faci cu un cârd de cămile în mijlocul Londrei?! E măcar legal așa ceva?!

Toată lumea iese din mașini pentru a localiza sunetul ce tocmai l-am scos, iar când mă observă încep să-mi facă poze. Mă las ușor înapoi pe banchetă ca și cum nu am făcut nimic rău, apoi închid plafonul și mă fac comfortabilă pe canapea. Toți mă privesc, chiar și copiii.

- Ce? N-am făcut nimic!

După alte treizeci de minute de agonie pură și de teamă că pierdem zborul, ajungem într-un final la aeroport. Știind că Liam are toate biletele pentru zbor, îmi iau bagajele mele și ale copiilor și încep să alerg către poarta de la avionul nostru, alături de restul găștii. Sar peste câteva scaune, mă împiedic de câteva persoane, dar ajung cu bine la scările ce duc la intrarea în avion. Ceilalți mă urmează și după ce prezentăm biletele, intrăm și ne așezăm pe locurile noastre.

- Montana, pregătește-te pentru sosirea noastră.

*