Profa' de Dans Pentru One Direction

9."Calm, irlandez înfometat."

***Porniți melodia în timp ce citiți.***

Îl văd plecându-și capul și mormăind ceva. Oftează și mă privește din nou atent în ochi, de data asta având o privire tristă, abătută. Fluturașii din stomacul meu n-au încetat să apară. Pentru prima oară, văd cine e Niall cu adevărat. Un tip sensibil, iubăreț, un irlandez al naibii de drăguț. Nu mă putut abține, așa că mă apropii de el și îl îmbrățișez. Pentru început a încercat să mă refuze, mormăind că nu trebuie să fac asta, dar a acceptat atunci când a văzut că nu renunț. Odată desprinși din îmbrățișare, fețele noastre se apropie din ce în ce mai tare, unindu-se într-un sărut.

Sărutul inocent a început să devină din ce în ce mai pasional, unindu-ne și mai mult. El este atât de timid, cu toate că nu prea pare atât de retras la repetiții. Puțin supărată că nu e chiar așa de îndrăzneț, îl apuc de gulerul tricoului pe care îl poartă și îl trag în pat, lângă mine. Dintr-o mișcare simplă ajung peste el. Am rupt sărutul pentru câteva secunde, timp în care ne recuperăm aerul pierdut, dar îl continuăm imediat, de data aceasta cu un Niall mai curajos. Își odihnește mâinile pe șoldurile mele, în timp ce îmi mușcă buza inferioară.

Datorită fluxului de curaj pe care i l-am oferit, Niall se rotește cu mine în pat, preluând astfel conducerea. Însă nu doar el poate să se joace, așa că îi prind buza inferioară între dinți și i-o strâng ușor, reușind să scot un mic geamăt din partea lui. Firicele mici de sânge se scurg acum pe buza lui, lucru ce ne incită pe amândoi. Îmi plimb ușor vârful limbii peste sângele scurs, adăugând încă un sărut la activitatea noastră. Lipsa de oxigen ne face să ne despărțim din nou, de data asta fără a mai începe alt sărut.

Nici unul nu spune nimic. Ne privim atenți, încercând să scoatem un sentiment sau orice fel de reacție. Într-un final nu am mai suportat tensiunea și am spart tăcerea.

- Ăm, te-ai supărat?

- De ce să mă supăr? A fost cel mai tare sărut din viața mea! Strigă și mă sărută scurt.

- Atunci, mă bucur. Spun simplu, zâmbindu-i.

- Și, ăm... Ai... Ai vrea să... ăm...

- Nu știu dacă ar fi atât de înțelept să ne cuplăm, Niall. E o perioadă complicată.

- Înțeleg. Murmură, dar cu toate astea îmi aruncă un zâmbet blând.

- Când spuneai că este emisiunea?

- Peste vreo două ore plecăm. Îmi răspunde amabil.

- Bine atunci, mergem să mâncăm ceva?

- Mâncare? Unde!? Sare din pat și se agită în mijlocul camerei, analizând-o milimetru cu milimetru.

- Calm, irlandez înfometat. Mergem acum, că și mie mi-e foame. Spun și chicotesc.

- Atunci hai! Mă ia pe umărul lui și deschide ușa, fugind ca un nebun cu mine pe scări.

Ajungem în bucătărie, unde surprinzător, nu este nimeni. Cred că toți își fac veacul pe telefoane, sau organizând diferite petreceri. Niall mă pune pe blatul din bucătărie și se așează lângă mine.

- Îmi mai faci niște clătite? Spune el, adăugând o față de cățel plouat.

- Bine, dar eu ce primesc pentru asta? Întreb, urmându-i exemplul.

- Nu știu, domnișoară Bennet. Ce propuneți?

Discuția ne este întreruptă de un tușit proeminent. În fața noastră se află Louis, al naibii de roșu la față. Planul meu de a-l face gelos funcționează.

- Știți, nu sunteți singurii din casa asta! Ați putea să luați o cameră! Strigă acesta, mormăind ceva doar pentru el mai apoi.

- Nu făceam nimic! Și chiar dacă am face nu e treaba ta!

Nu mai spune nimic, însă pleacă sus în camera lui, trântind ușa puternic în urma sa. Ce-a fost asta?

- Ce-ar trebui să însemne asta? Întreabă Niall, parcă citindu-mi gândurile.

- Nu am habar, dar cred că e timpul să mă pregătesc. Deci, cobor pe la opt și jumătate aici, bine? Întreb în timp ce cobor de pe blat.

- Bine, ne vedem mai târziu.

*