VOLUMUL 2 - 1."Iubito, iubito, ești vie?"

6.7K 503 183
                                    

Alyssa POV

Ei, hai, că nu scăpați voi așa ușor de mine. Știu că v-am speriat cu sarcina, m-am speriat chiar și pe mine, dar totul a fost mai mult decât bine. După ce idiotul de Niall a leșinat în sala de nașteri, băiețelul meu a sosit pe lume. A primit nota zece la naștere și sunt foarte mândră de el. Am crezut că tot acel chin dispăruse, însă doctorul mi-a strigat să continui să împing pentru că altfel voi ucide cel de-al doilea copil. Chiar atunci inima mi-a stat în loc. Doi copii? Câtă performanță am putut face cu Louis de am creat doi copii? Am continuat să împing și odată ce am terminat și cu cel de-al doilea, care s-a dovedit imediat a fi fetiță, mi-am lăsat capul pe spate, extenuată. Doctorul a strigat din nou la mine să continui să împing; pentru cel de-al treilea copil. Doamne, ce poziții am folosit de au ieșit atâția? Al treilea copil a ieșit tot fetiță, deci rugămințile mele de a-l chinui pe Louis cu perioada menstruală au dat roade.

Salonul privat pe care mi l-a rezervat Louis are o intrare din sala de operație, deci nu am mai fost nevoită să ies pe hol. Odată pusă în patul nu tocmai comfortabil din salon am adormit pe loc, desigur, nu înainte să mă asigur că cei trei copii sunt la locurile lor, aproape de patul meu. Nu știu cât timp am dormit, dar am auzit ușa salonului deschizându-se. Nu am deschis ochii, însă puteam simți orice mișcare pe gresie. Conform mersului ușor legănat și a vitezei cu care a venit către patul meu, e ori Louis, ori vreun boschetar schimonosit gata să mă violeze.

- Iubito, iubito, ești vie? Răsună vocea lui Louis în salon, apoi îl simt cum mă apucă de umeri și mă scutură. Deschid ochii și îl plesnesc peste mâini, apoi mă încrunt la el.

- Am născut acum puțin timp, idiotule! Nu mă mai brusca așa!

- Mă bucur că ești bine! Spune și mă trage într-o îmbrățișare de urs, lucru care mă emoționează. Mă sărută scurt și apoicontinuă îmbrățișarea.

- Și eu mă bucur că ești aici. Spun cu fața cufundată în pieptul lui, inhalându-i minunatul parfum pe care i l-am luat de ziua lui. Stai așa, eu încă nu i-am dat cadoul.

- Louis? De unde ai tu parfumul ăsta? Întreb, ridicând o sprânceană.

- Ăm, știi tu, din... dulap?

- Louis, chestia asta era împachetată și ascunsă în dulapul meu cu lenjerie. Ce ai căutat tu acolo?

- Iubito, știi doar că trebuia să ai niște schimburi pentru cele două nopți pe care le vei petrece aici. Doar nu voiai să nu ai lenjerie.

- Bine, bine, am înțeles intenția, dar de ce l-ai desfăcut?

- Ăm, păi știi tu, sunt curios și--

- Ce face noua noastră mămică? Ne întrerupe Niall, intrând pe ușă ca la el acasă. Nu apucă să facă decât un pas pentru că este tras înapoi de Caroline, care îi dă și o palmă peste ceafă.

- Louis nici n-a apucat să-și vadă copilul iar tu intri așa peste ei? Stai jos și mănâncă ciocolata aia.

- Ciocolată?! Unde?!

Am început să chicotim la vocile de pe hol, dar în momentul în care Louis a început să se îndrepte către copii, am tușit pentru a-i atrage atenția.

- Iubito, ce complicații au apărut?

- Ăm, nu știu ce poziție e de vină, dar au cam ieșit tripleți.

Expresia șocată de pe fața lui Louis mă surprinde și pe mine, iar după ce îi analizează pe toți, se întoarce din nou către mine. Ridică un deget și își deschide gura pentru a vorbi, însă în secunda următoare este pe jos, în mijlocul salonului. Leșinat. Doamne, dar s-au găsit bine ăștia în trupă. Întâi leșină Harry când află că Caroline e însărcinată, apoi Niall în sala de nașteri și acum Louis când află că are trei copii.

Imediat, Liam bagă capul pe ușă și când îl vede pe Louis pe jos se încruntă. Mă privește întrebător, iar tot ce fac eu este să ridic trei degete. Deschide gura uimit și mă întreabă din priviri dacă nu cumva glumesc, însă neg din cap și continui să-i arăt trei degete. În două secunde întreg spitalul aude:

- Avem tripleți!

Restul găștii dau năvală în salon, alături de mama și tata, iar băieții îl ridică pe Louis și îi oferă câteva palme, din dragoste desigur, pentru a-și reveni.

Salonul e deja plin. Pe cele trei scaune sunt așezate mama, Care, cu Edy în brațe, și Angela. Sophia e în picioare, la capătul patului alături de Liam. Niall e lângă Angela, la fel și Harry lângă Caroline. Tata își admiră nepoții, iar Louis stă încă șocat lângă mine, în pat.

- Doamne, sunt așa perfecți. Uite, fetele au ochii albaștrii. Spune mama, mângâindu-le ușor.

- Stai așa, fetele? La plural? Câte sunt mai exact? Întreabă panicat Louis.

- Cele două fete au ochii tăi, Louis, iar băiețelul are ochii Alyssei. Îi răspunde, iar Louis scoate un sunet de uimire.

- Ce o să fac cu trei fete în casă?!

- Te gândești ce o să facem noi cu doi băieți, dacă fii-tu e la fel de retardat ca și tine? Întreb, iar râsetele celorlalți inundă salonul.

- Fii sigură că va fi. Își dă Louis ochii peste cap, doar e un Tomlinson.

- Și ce nume le puneți? Întreabă Angela, atrăgându-ne atenția.

- Asta e misiunea voastră. Zâmbesc către ei, iar ei rânjesc unii la alții. Chiar înainte de a spune oricine ceva, Niall a vorbit.

- Pe băiat în poate chema Milk.

- Niall, știm că îți este foame, dar nu-mi voi denumi copilul Milk.

- De ce nu? Adică, tu le vei da lapte din... Mimează pe pieptul lui niște sâni, dar nu apucă să termine, mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că Angela îl plesnește.

- L-ar putea chema Scott. Sugerează Sophia.

- Mie îmi place. Spune Louis cerându-mi părerea din priviri.

- E frumos. Rămâne Scott.

- Pe fată una din fete ar putea-o chema Prăjiturică. Știți voi, pentru că e o dulce și-

Angela îl plesnește din nou pe Niall pentru a-l opri din a spune tot felul de prostii.

- Eu zic să o cheme Luisa. Propune mama, zâmbindu-ne.

- E perfect. Spun la unison cu Louis.

- Acum, cealaltă fetiță? Întreabă Care, arătând către ultima născută.

Angela îi acoperă gura lui Niall și ne face semn din cap că putem începe cu propunerile.

- Ar putea-o chema Durexa. Pentru că atunci când va crește nu va uita niciodată să folosească prez--

- Pentru numele lui Dumnezeu, a terminat unul, începe altul? Spun, rotindu-mi ochii.

- Harry! Caroline îl plesnește pe creț pentru ideile stupide pe care le poate avea, și vorbește.

- Eu propun Nina. E finuț, elegant, și perfect pentru cea mai mică dintre frați.

- Genial, Care. Spune Louis, apoi mă trage într-o îmbrățișare strânsă.

- Bine ați venit în familie, Scott, Luisa și Nina. Veți trece prin multe alături de noi.

*



Profa' de Dans Pentru One DirectionUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum