27."Edy, mergi și cheamă-l pe tati."

3.5K 282 35
                                    

După 6 luni

Da, a trecut ceva timp de la turul nostru. Caroline este însărcinată în șapte luni și credeți-mă, face mai rău decât la primul copil. Doamne, înțeleg, poate și eu eram puțin, doar puțin, isterică atunci când eram gravidă, dar nici în halul ăsta.

Am aflat de la Greg că în trei luni trupa va dispărea, de tot. Nu tu apariții în presă, televizate sau la radio. Nu tu interviuri sau întâlniri cu fanii. Poate doar câte o poză cu fanii, în caz că ne vor recunoaște pe stradă, în rest nimic. Nimeni nu a aflat încă, din fericire. Nu vrem să-i întristăm mai tare decât atunci cu pauza.

Caroline POV

- Harry! Haide mai repede! Nu pot ieși singură din duș! Strig, jucându-mă cu spuma.

- Imediat, imediat. Intră în baie cu un prosop și un halat. M-am dus până la Alyssa în cameră pentru că--

- Aham, deci mă înșeli cu cea mai bună prietenă! Sunt prea grasă, nu? Eu îți ofer un copil și tu ce faci? Te duci la una mai slabă, nu?!

- Pentru că ea are un halat de baie mai mare, de când era gravidă. Completează, rotindu-și ochii, apoi îndreptându-se către mine.

- A, deci ai fantezii cu mine îmbrăcată ca Alyssa. Da bine, mă, că eu mențin o sarcină aici și pe tine te doare fix în găoaza ta aia mare.

- Nu am găoaza mare! Tu o ai! Imediat ce termină propoziția realizează ce a spus și își astupă gura cu mâinile.

- Harold Edward Styles! Tocmai ai spus ce am auzit?!

- N-nu...

- O am mare din cauza ta, nemernicule!

La rândul meu îmi acopăr gura cu mâinile. Doamne, sarcina te face să spui lucruri idioate.

- Hai mai bine să te scoatem de aici. Vei răci și nu vrem asta.

Îl ascult pe Harry de data asta și în următoarele zece minute sunt în pat, învelită. Edy, care acum are patru ani, sare dintr-o dată de după pat. Țip și îmi pun mâna pe piept, răsuflând ușurată.

- Edy, nu mai face asta. Mami putea să--

Chiar atunci simt o mare durere în zona vaginului și mă gândesc că tocmai mi s-a rupt apa. Încep să țip și să încerc să mă ridic, dar durerile groaznice nu îmi permit.

- Edy, mergi și cheamă-l pe tati. Spun chinuit, dezvelindu-mă. Repede!

- Tati a plecat la magazin acum un minut. Spune micuțul, așezându-și mâna peste a mea. Săracul nici nu știe ce se întâmplă.

- Mătușa Alyssa! Mergi repede la ea!

Crețul pleacă repede și în mai puțin de un minut vine alături de prietena mea, care e în lenjerie intimă. Nici nu vreau să știu dacă se schimba sau făcea lucruri cu Louis.

- Acum sun la salvare! Se aruncă peste mine, cade pe cealaltă parte a patului, dar reușește să apuce telefonul fix de pe noptieră și să formeze numărul.

- Bună ziua. Spune calmă, așezându-se turcește. Aș dori, dacă se poate, și sunteți liberi--

O întrerup cu un țipăt de durere pentru a o face să se grăbească. Se uită la mine cu o sprânceană ridicată și îmi spune:

- Asta e pentru că m-ai dus la maternitate cu o mașină de înghețată.

După ce termină discuția se uită la mine cu regret. Să nu-mi spună ce nu vreau să aud.

- Care...

- Ce s-a întâmplat?

- Toate ambulanțele lor sunt ocupate, a fost un accident la ieșirea din oraș și s-a lăsat cu mulți răniți.

- Atunci ce mai stai așa? Ajută-mă! Trebuie să naști copilul ăsta!

- Să fac ce? Întreabă surprinsă. Se ridică ușor și pășește către ieșire. În tot acest timp, Edy ne privește amuzat, pe un scaun, legănându-și picioarele.

- O, da. O vei face! Vei fii moașa mea!

- Cred că mă cheamă Louis. Adică, știi, l-am lăsat cu o erecție cât capul fetiței tale de mari.

Face doi pași, apoi se întoarce către mine și țipă:

- Sfinte tampon lipit de fruntea unui bărbat, i-a ieșit capul!

Alyssa POV

Caroline doar mă privește nervoasă și începe să împingă. Îi explic lui Edy unde va găsi un foarfece, pentru că trebuie să-i tai cordonul ombilical. Așa-i? Adică, nu am fost eu o fană a anatomiei în liceu, dar totuși. Mă pun între picioarele ei și o fac pe majoreta, strigându-i să împingă.

Atunci intră Louis. Probabil din cauza țipetelor. Văzând imaginea se blochează pentru câteva secunde apoi spune:

- Unde e pătura aia? O să-mi termin treaba cu ea.

Iese din cameră și noi ne continuăm treaba. La scurt timp, chiar când să iasă de tot, ușa se deschide din nou și pe ea intră Harry. Se încruntă, vine lângă mine și Edy, care este la picioarele Carolinei și privește terifiat.

- Chestia asta e mai largă decât gaura feței de pernă.

A vrut să facă un pas, dar cade pe jos. Da, a leșinat din nou.



*

Profa' de Dans Pentru One DirectionUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum