Profa' de Dans Pentru One Direction

17."Și-al meu Gigel nu e mic."

Îl privesc pe Louis cum ține amenințător cei doi morcovi în mână și mă țin tare să nu râd. De unde naiba i-a scos? M-am asigurat că nu a luat nicio prostie cu el. Trebuie să verific mai bine data viitoare. Liam ține lanterna îndreptată către noi și îl privește ușor șocat pe Louis. Nici nu mai are cuvinte. Generalul ăsta stupid a lărgit strânsoarea atunci când Louis i-a distras atenția, așa că am avut ocazia să îl lovesc cu genunchiul între picioare, apoi să-i dau o palmă.

- Când spun că sunt căsătorită așa să rămână, cretinule! Țip și îl împing cu piciorul în piept, el căzând mai apoi pe spate. Mă duc lângă Louis și dau să-l îmbrățișez, dar el doar mă apucă de talie și mă pune pe umărul lui Liam.

- Stai acolo, iubito. Vin imediat.

Îl pun pe Liam să mă dea jos, dar spune că nu vrea să se pună cu nebunul. Așa că mă sprijin în mâini pe spatele lui și mă uit cu coada ochiului la ce se întâmplă. Louis merge grăbit către general și în timp ce încerca să se ridice, minunatul meu soț demn de casa de nebuni îi dă pantalonii jos și îi bagă la propriu morcovul în fund.

- Sfinte tripleți băgăcioși, Louis ai înebunit? Țip atunci când văd scena.

- Nu, sunt chiar foarte sănătos mintal. Îmi zâmbește inocent, apoi se întoarce către bărbatul ce încă urlă de durere. Tu, general cretin bun de nimic, dacă mă vei reclama pentru asta te asigur că viața ta în armată se va duce pe cascada de urină pe care o face Scott atunci când îi schimbăm scutecele. Înțeles?

Tipul aprobă speriat din cap și se chinuie să se poată mișca. Louis se întoarce zâmbăreț către noi și îi face semn lui Liam că mă poate da jos.

- Ești complet neb--

Nu apuc să îmi termin propoziția pentru că mă ia și mă aruncă pe umărul lui, pornind către cortul nostru.

- Iubito, o să plătești pentru că nu mi-ai spus că pleci.

- Louis, pentru numele lui Dumnezeu, am fost până la baie. Voiai să fac în cort?

- Trebuia să mă trezești și să mă iei cu tine. Spune serios, iar eu îmi dau ochii peste cap. În spatele nostru e Liam cu lanterna, abținându-se să nu râdă.

- Nu e nevoie să mă urmărești până la baie. Nu am doi ani.

- Dar uite că totuși trebuie. Dacă nu mă trezeam și nu ieșeam să te caut erai gata violată. Nu mai rezist la încă trei copii.

Am vrut să mai spun ceva, dar am fost lăsată jos și împinsă în cort. Bine, se pare că mă așteaptă o pedeapsă. După ce îi mulțumește lui Liam pentru ajutor vine în cort, trage fermoarul și se așează peste mine, prinzându-mi mâinile deasupra capului.

- Louis, ți-am spus că nu.

- Nu-mi pasă, Alyssa. Asta e pedeapsa. Data viitoare mă trezești.

Își bagă capul în scorbura gâtului meu și începe să sărute fiecare centimetru de piele. Ca să se asigure că nu scap, mă mușcă de gât, sugând pielea apoi sărutând-o din nou. Perfect, abia ce-mi trecuse celălalt, acum iarăși?

- Louis, sper că glumești. Nu mai poți aștepta? Mai avem doar o noapte de stat și apoi plecăm cu autocarul înapoi la academie.

- Nu. Alyssa, plecăm chiar acum. Restul găștii e gata, deci haide odată. Știu eu drumul.

Este deja a doua zi, prânzul. După noaptea trecută Louis a hotărât că nu mai stăm aici deloc, așa că ne-am strâns întreaga gașcă și am hotărât că plecăm chiar azi, pe jos. Nu sunt de acord, dacă ne pierdem? Dacă dăm peste un urs?

- Fie, dar dacă ne atacă vreun urs sau vreun lup pe tine te dăm pradă. Spun nervoasă, luându-mi rucsacul.

Imediat ce l-am anunțat pe Rymond că plecăm și l-am asigurat că ne vom descurca am luat-o din loc. Sper să ajungem vii.

- Deci, cântăm ceva? Poate ne mai destindem. Propune Caroline, zâmbitoare.

- Ce anume? Întreb plictisită, așezându-mi mai bine rucsacul pe umeri.

- Luați-vă după mine. Spune Harry, mergând în fața noastră.

- Noi suntem din One Direction! Începe el vesel.

- Noi suntem din One Direction! Repetăm restul în cor.

- Fără fani n-am fi nimic.

- Fără fani n-am fi nimic. Continuăm să repetăm, puțin mai vseli ca la început.

- Noi suntem de neoprit.

- Noi suntem de neoprit. Deja ne-am trezit înapoi la viață. Chiar ne place să cântăm chestii de genul.

- Și-al meu Gigel nu e mic.

- Și-al lui Gigel nu e mic? Repetăm confuzi, oprindu-ne în loc.

- Harry, cine-i Gigel? Întreabă Niall încruntat.

- Bună ziua, el e! Spune arătând către șlițul pantalonilor. Mi-a luat circa cinci secunde să realizez la ce se referă, apoi când am făcut-o mi-am dat ochii peste cap.

- Nici al lui Louis nu e mic să știi. E mai ceva ca King Kong. Spun indiferentă, începând să merg.

Mă opresc brusc atunci când realizez ce tocmai am spus și mă întorc cu o față șocată la el. Toți au gurile căscate și mă privesc șocați, cu excepția lui Louis care mă privește mândru.

- Știu iubito, știu. Spune el, punându-și mâinile în sân și rânjind.

- Trebuie să o vezi pe a lui Liam. Când am făcut-o prima oară eram virgină. Am crezut că m-a mărit cât bidonul de cinci litrii de apă. Spune Sophia, râzând.

Liam doar o privește șocat. Chiar spusese asta?

- Niall o are bună, dar zici că e la curse. Ar trebui să învețe să fie mai tandru. Spune Angela privindu-l pe Niall cu ochii mijiți.

- Nu vreți să încetăm cu asta? Adică, știți voi, e ciudat. Propune Care, iar eu o aprob imediat.

După ce momentele jenante au trecut și am mai mers încă patru ore pe jos, cu vreo zece pauze, ajungem la o intersecție cu două drumuri. Desigur, cum jumătate vrea să mergă prin dreapta și cealaltă jumătate prin stânga ne rezumăm la a juca Piatră-Hârtie-Foarfecă. În concluzie, mergem prin dreapta. Bine-înțeles că ne-am rătăcit și ne-a apucat deja seara.

Suntem la marginea unei păduri, fiind cu toții cu urechile și ochii în patru. Cine știe peste ce mai dăm? Deodată auzim niște pași în spatele nostru, iar când ne întoarcem nimeni nu mai mișcă.

- Dacă mișcați ne va vedea și va veni la noi, așa că liniște. Șoptește Niall.

*