The Hunter and the Huntress

As I Lay Dying

Era aproape 5 dimineaţa. Dean sforăia de zor din camera vecină. Soarele abia răsărea, iar în cameră era întuneric. Aveam şi noi o pauză, un moment de respiro. Întrebarea bună este ce naiba fac eu trează la ora aceasta?! Mă odihneam şi credeam că am parte de cea mai odihnitoare noapte din viaţa mea, dar nu a fost aşa. Sunetul soneriei mă trezeşte din cel mai adânc somn. Cine întreg la cap face vizite la 4 jumătate dimineaţa? Îmi iau pistolul şi mă duc să deschid uşa observând cât de insistent sună persoana. Deschid şi aproape că am sărit pe persoana respectivă când am văzut că este Bobby! Oh şi mai bine! Măcar pe el mă pot răzbuna!

- Bobby, ce naiba cauţi la 4 dimineaţa aici ?
- Salut şi ţie rază de soare. Nu prea pari bucuroasă să mă vezi.
- Este 4 dimineaţa la naiba!
- Este 4 jumătate! Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge.
- Asta nu a sunat bine nici pentru tine.
- Unde este Dean ?
- Sforăie în camera lui.
- Nu m-a auzit când am sunat?
- Bobby, nu mă face să regret că ai venit!

Bobby mă îmbrăţişează şi-i ofer de băut o cafea. Ne-am aşezat pe canapea:

- Cât de rău este?
- Poftim ? (soarbe uşor din cafea)
- Cazul. Este serios dacă ai decis să baţi atâta drum.
- Katherine, am venit aici să văd cum vă descurcaţi voi doi.
- Deci... nici un caz săptămâna asta?
- Am auzit ceva despre nişte fenomene ciudate într-un orăşel aşa că am trimis primul vânător care se afla cel mai aproape să se ocupe. Nu se ştie dacă este cu adevărat un caz.
- Puteai să ne spui nouă. Ne ocupam noi. Şi aşa nu avem ce altceva să facem.
- Oh, nu e bine aşa. Cum merge treaba cu Dean
- Bine. Suntem prieteni chiar.
- Aha, prieteni zici.
- Tipul mă face de râs cu ieşirile sale copilăroase dar nu-i problemă.
- Încă vă certaţi?
- Da. Dar pe nişte prostii. Ieri a vrut să-mi fure tocurile şi l-am lovit şi a început să se crizeze.
- Să-ţi fure tocurile? Dean încearcă să te facă să-ţi abandonezi stilul Pierce. Poate ar trebui să-l avertizez să nu încerce.
- Bobby, vorbim de 5 minute şi încă nu mi-ai spus de ce eşti aici.
- Ţi-am zis, să am grijă de voi.
- Puteai să dai un telefon.
- Oh, puteaţi să mă minţiţi şi să-mi spuneţi că sunteţi în Philly cu un caz şi defapt unul săpa groapa celuilalt.
- Bobby, nu încerca să mă minţi. Te mai întreb o singură dată ce cauţi aici, dacă nu răspunzi sincer o să primeşti un glonţ de sare unde nu străluceşte soarele.
- Bine, Catwoman. Sunt aici pentru Dean. Vreau să mă asigur că nu află despre cazul cu fenomene demonice.
- Fenomene demonice? Ai spus că nici nu ştii dacă e un caz!
- Am studiat fenomenele de când voi doi sunteţi parteneri. Din cauza aceasta nu am avut timp de vânătoare ce voi şi v-am cuplat ca echipă. Fenomenele acestea demonice fac parte din ceva mare.
- Cât de mare?
- Cam cât Poarta Iadului de mare.
- Tu.... Tu glumeşti ? Ai găsit Poarta Iadului ? Bobby eşti nebun! Cum de nu ne-ai spus?
- Pentru că Poarta se află în Lawrence Kansas, oraşul natal al dragului nostru Dean.

(Din perspectiva lui Dean)

Mă trezesc foarte devreme din cauza zgomotelor din casă. La naiba, fata asta nu are somn? Mă duc la baie şi mă spăl pe faţă. Părul mi-e neglijent şi aranjat în toate părţile dar nu am de gând să mă aranjez. O voi trimite pe Katherine la culcare şi apoi mă întorc la treburile mele. Cobor somnoros scările şi imaginea devine mai clară când îl zăresc pe Bobby. Ce Dumnezeu caută el la ora aceasta la noi ?

- Bobby! Ce surpriză!
- Dean, băiatule, ce faci ? (mă îmbrăţişează)
- Minunat şi tot mai bine. Ce cauţi aici la ora aceasta?
- Am venit cu primul microbuz. Gail a avut nevoie de maşina mea pentru un caz şi nu am vrut să stau singur.
- Un caz ? Vrei să te ajutăm ?
- Oh, nu. Se descurcă.
- Sigur? Nu a mai fost activitate de câteva zile.
- Oh, e un lucru bun. Deci ce spuneţi? Petrecem o zi împreună? Ne mai cunoaştem, facem chestii ca o familie normală?

Atât eu cât şi Katherine ne dăm ochii peste cap.

D: Eu o să mă întorc în pat dacă nu e nimic urgent.
Telefonul meu sună. Bobby se schimbă la faţă şi Katherine se pregăteşte să răspundă. Ceva nu e în regulă. Ce pun ei la cale? O prind pe Katherine şi îmi iau telefonul din mâinile ei mici. Am primit un e-mai legat de un caz în..... acasă. Un caz acasă. Înainte să plec din Chicago, Sam mi-a instalat un fel de aplicaţie care îmi caută cazuri cu morţi şi fenomene ciudate. Bobby şi Katherine îşi ţin răsuflarea aşteptând o reacţie din partea mea.

D: Ce vă uitaţi aşa? M-aţi auzit. Avem un caz în Lawrence. Kath ajută-mă cu împachetatul. Bobby vrei să ni te alături?
B: Băiete, sigur eşti bine?
D: Da, de ce nu aş fi?
B: Nu ai mai fost în Lawrence de 19 ani. Ai jurat că nu mai pui piciorul acasă.
D: M-am maturizat de atunci. Sunt pregătit pentru orice.
B: Chiar eşti Dean? Eu aş zice să mă laşi pe mine şi Katherine să mergem.
D: Ce? Nu! Cum să nu merg? E important! E legat de demoni..
K: Dean, poate ar trebui să merg doar cu Bobby. Nu cred că eşti pregătit emoţional pentru asta. O să fim bine, am fost de multe ori la vânătoare cu el.
D: Nu, sunt bine.
B: Băiete, cred că trebuie să asculţi toată povestea.
D: Ce poveste? Ce ştii tu şi eu nu ştiu?
B: Adevărul. (oftează) Studiez de 5 săptămâni cazurile din Kansas. Fenomenele demonice nu sunt normale acolo deoarece în oraşul nostru se află Poarta Iadului, Dean.
D: Poarta a ce ? .... Poţi să mai repeţi?
K: Am citit ceva despre Poarta Iadului în notiţele tatei. Dacă poarta este deschisă, toţi demonii pe care i-am exorcizat până acum se reîntorc pe pământ. Toţi, inclusiv cei mai puternici.
D: Partea bună e că este închisă... nu?
B: Este, dar ce mă îngrijorează sunt fenomenele ciudate şi posedările în oraş. Este posibil ca demonii să deschidă poarta.
D: Ce? Iadul nu le mai este de ajuns?
K: Destul cu porcăriile şi poveştile de adormit. Vom ucide fiecare demon din Kansas înainte să se apropie de poartă. Aşa că, doamnelor, vă invit în maşină. Avem un drum lung până în Kansas şi treabă de făcut