The Hunter and the Huntress

Motel California

Capitolul 56

(Perspectiva lui Dean)

- La naiba cu maşina asta! Am făcut plinul acum jumătate de oră, ce s-a întâmplat ?

- Dacă mă întrebi pe mine, cred că este un semn de la Dumnezeul maşinilor care-ţi spune să-ţi iei una nouă ! răspunde Katherine.

- Normal că nu. Nu-mi dau iubita niciodată.

- Mbine, fie.

Pleacă de lângă maşină şi înaintază câteva sute de metri. După se întoarce şi râde de mine, deoarece încă încercam să o pornesc.

- Hei, maşina ta e norocoasă. Peste 200 de metri se află Motel California. Luăm o cameră şi vedem ce facem dimineaţă, ok ?

Afară era furtună, eram ud din cap până în picioare şi întuneric. Am abandonat ideea de a dormi în maşină şi m-am îndreptat spre motel. Ciudat cum se afla în mijlocul pustietăţii. Motelul arăta destul de vechi şi neprimitor, dar nu am vrut să fac mare caz pentru o noapte. Katherine s-a dus la recepţie şi a plătit pentru o noapte. Recepţionistul era la fel de vechi ca mobilierul, adică în stare de putrefacţie.

- Unde naiba m-ai dus, Pierce? îi şoptesc la ureche cât timp urc scările.

- Dacă nu ar fi fost maşina ta, acum nu ne mai aflam în situaţia asta! Crezi că eu mă simt bine aici? răspunde sec, apoi deschide camera. Avea două paturi, un televizor şi un birou. Am aprins lumina şi îi mulţumesc Domnului că nu am găsit gândaci. Baia era curată, dar mobilierul mirosea a vechi şi simţeam că nu pot să respir. Am deschis fereastra pentru a aerisi şi aproape am rămas cu mânerul în mână.

- Eu zic să plecăm după ce se termină furtuna, propun.

- Abia a început. Vom sta aici cel puţin 2-3 ore. Eu zic să plecăm mâine la prima oră. Ce contează dacă plecăm la 4 sau 6 dimineaţa?

Katherine s-a prăbuşit în patul ei, iar eu m-am întins, închizându-mi ochii pentru un moment şi relaxându-mi muşchii şi creierul. Pentru o secundă, nu mă gândeam la nimic şi nu mai aveam nicio preocupare. Nu-mi făceam griji de nimic, nici măcar de camera în care mă aflam. Aveam nevoie de odihnă şi linişte, mai ales că nu am mai dormit de câteva zile. Poate că vânătorii sunt prea paranoici, poate că eu sunt aşa. Poate mă gândesc prea mult şi de aceea distrug tot ce ating. M-am gândit prea mult şi aşa am ajuns la concluzia că trebuie să mă despart de Katherine. M-am gândit prea mult şi am depărtat-o pe Jo. Sunt paranoic cu fericirea. Şirul gândurilor îmi este întrerput de zgomotul unui glonţ, care mai apoi este acoperit de ţipete. Sar ca ars din pat, la fel ca şi Katherine. Ieşim amândoi din cameră pe hol. Se auzeau ţipete şi împuşcături, dar nimeni nu era pe hol. Cineva se împiedică de mine şi ajung să îmbrăţişez un puşti de 18 ani, speriat şi confuz.

- Ai grijă, amice!

- Îmi pare rău domnule, doar că am auzit împuşcături şi sora mea nu mai era în cameră... îmi fac griji pentru ea! spune băiatul aproape cu lacrimi în ochi. Trebuia să am grijă de Demi, e doar vina mea!
- Relaxează-te, ok ? Se va rezolva. Sunt sigur că sora ta este teafără şi nevătămată. Va apărea ea. Du-te şi adăposteşte-te până ce se rezolvă situaţia.
- Nu ! E sora mea, e responsabilitatea mea! Nu plec fără ea! Protestează băiatul.
- Nu te putem lua cu noi, e periculos, îi spune Katherine, dar el nu vrea să se lase.
- Bine, tu ai decis. Sper doar să nu particip la înmormântarea ta.
- Te asigur că voi avea grijă! Apropo, voi cine sunteţi ? Poliţai, agenţi secreţi?
- Vei afla în scurt timp, îl asigură Kath.
- Apropo, eu sunt Roman Anderson!
- Katherine şi Dean.
- Sunteţi un cuplu sau...
- Parteneri, i-o taie Kath scurt. Eşti cam vorbăreţ. De ce nu-mi spui despre Demi ?
- Eu şi sora mea nu prea ne vedem. Am crescut separat din cauza divorţului părinţilor noştri. Tata suferea de cancer, iar ea l-a îngrijit până în faza finală. Mă acuză că am fugit şi am fost un laş exact ca mama, care l-a părăsit când a aflat de boală. Am vrut să mă revanşez faţă de ea şi să ne îmbunătăţim relaţia. Am luat-o într-o excursie cu maşina prin ţară, dar maşina s-a stricat la aproximativ 600 de metri de motel. Am fost norocos că l-am găsit.