(Perspectiva lui Katherine)
*Acest capitol va fi un fel de flashback din viaţa lui Katherine.*
Când am plecat la şcoală el nu era aici. Cred că a plecat foarte de dimineaţă sau nu a venit acasă noaptea trecută. M-am trezit la 5 şi m-am îndreptat spre camera lui. Patul era făcut, totul era neclintit. Am oftat şi m-am îndreptat spre bucătărie. Mi-am pregătit nişte clătite cu sirop de arţar şi un suc de portocale. Mi-am luat o pereche de blugi, o cămaşă albastră şi botine negre. Părul l-am îndreptat aşa cum obişnuiesc de ceva vreme. M-am dat doar cu mascara şi un ruj nud. Mi-am făcut repede geanta , am luat cheile maşinii şi am plecat spre şcoală. Ziua a fost plictisitoare. Abia aştept să termin ultimul an de liceu. Mai sunt doar câteva săptămâni până la majoratul meu. Sper ca el să fie acasă până atunci şi să nu păţească nimic. Am aflat de câteva luni de adevărata sa ocupaţie. Nu pot nici aici să vorbesc despre ceea ce face.. Pur şi simplu nu pot să trec cu vederea de faptul că m-a minţit atât de mult timp. Mi-a spus că a încetat după ce m-am născut şi s-a reapucat după ce am devenit capabilă să-mi port de grijă. Faptul că a încetat m-a supărat şi mai tare. Chiar dacă este un mincinos, pentru restul lumii este un erou. De când ştiu că este vânător, sunt mereu îngrijorată pentru viaţa lui. Ce se întâmplă dacă moare? Cum aş putea trăi fără tatăl meu? El este tot ce conteanză pentru mine. Dacă murea fără ca eu să aflu ce făcea cu adevărat? Îmi lăsa în testament o scrisoare? Să aflu adevărul printr-o scrisoare? Dumnezeule, ce bine că minciuna are picioare scurte. În cazul lui, este un record. Când ajung acasă, observ că uşa nu este încuiată şi sunt urme de intrare forţată. Oh, Dumnezeule! Asta-mi trebuie... un hoţ! Intru uşor în casă şi cercetez cu atenţie fiecare părticică din locuinţă. Cineva a fost aici, dar nu-mi dau seama ce a vrut să fure. Am un sistem de alarmă iar poliţia ar fi trebuit să fie aici. Oare are legătură cu tata? Încerc să mă liniştesc, dar mă simt urmărită. Simt cum o siluetă se îndreaptă spre mine şi o iau la fugă până în bucătărie. Mă ascund în spatele bufetului. Respiraţia mi se accelerează şi inima-mi sare din piept. Îmi fac curaj şi mă ridic uşor. Pentru o secundă totul e în regulă, apoi o cretură neagră cu o gură uriaşă şi dinţi ascuţiţi, fără ochi se năpusteşte asupra mea. Îngheţ pentru o secundă apoi ţip cu toată puterea. Încerc să lovesc creatura cu farfurii, dar e mult prea agilă. Gura îi este însângerată şi presupun că e canibală. Mai arunc cu câteva căni apoi fug în hol spre sufragerie. El e în spatele meu şi aproape mă prinde. Când ajung în sufragerie ţip pentru a doua oară. Noua menajeră, Sally, pe care o suspectam ca fiind vreo iubită secretă a tatălui meu zace moartă pe podea într-o baltă imensă de sânge. Îi lipseşte un braţ , iar pe abdomen are urmă de muşcătură. Îmi vine să leşin, dar adrenalina nu mă lasă. Mă ascund în spatele fotoliului. Monstrul intră în sufragerie şi adulmecă. Încerc să nu mă mişc, să nu scot nici măcar un sunet. El parcă se calmează şi se îndreaptă spre Sally. O lacrimă îmi apare pe obraz. Îmi pare aşa de rău că nu am putut s-o salvez, sau măcar să nu-i las trupul drept momeală monstrului. La dracu, de ce mă gândesc la ea când şi eu voi avea o asemenea soartă? Unde este tata în momentul acesta? De ce dracu nu este aici? Creatura îi rupe celălalt braţ şi îl înghite. Încerc să-mi stăpânesc greaţa care mă copleşeşte. Sunt în apropierea şemineului aşa că iau un vătrai şi cu toată puterea străpung creatura în piept. El doar a scos un sunet de durere şi s-a întors furios spre mine. Asta este... voi muri, dar măcar am încercat..
S-au auzit câteva focuri de armă. Nu ştiu ce s-a întâmplat, deoarece m-am prăbuşit la pământ. Nu mai cutezam să mă ţin pe picioare, iar privirea era în ceaţă. Sunt plină de sânge, sau aşa cred. Când vederea mi se face mai clară constat că sunt plină de un lichid negru aproximativ la fel ca sângele. Tata aruncă pistolul şi se îndreaptă spre mine. Creatura s-a prefăcut în cenuşă.
- Oh, Kate îmi pare aşa de rău.. Lasă-mă să te ajut!
- Nu.. nu mă atinge. (spun aproape în şoaptă)
El se îndepărează de mine. Este la fel de uimit ca mine.
- Nu voiam să se întâmple asta. Nu ştiam.. nu mi-am imaginat că se va întâmpla ceva de genul acesta.. Mereu am fost prudent.. am crezut că te pot proteja. Aproape cade alături de mine pe podea. Nu m-am simţit niciodată aşa de inutilă, aşa epuizată, aşa aproape de moarte. La dracu cu tot! Aproape am murit! Am fost aşa proastă să-l las pe tata singur la vânătoare. Nu pot să rezist aşa. Nu pot să trăiesc ştiind că sunt creaturi malefice în lume, iar eu nu ştiu să mă apăr! Nu pot să nu mă gândesc la tata şi la siguranţa lui. Faţa lui inspiră doar teroare.. Nici el nu se gândea că se va întâmpla aşa ceva.
- Trebuie să mă înveţi să mă apăr.
*
Dragă jurnalule,
Se împlineşte aproape un an de când eu şi tata vânăm împreună. Am renunţat la studiile superioare. Mi-am găsit adevăratul scop în viaţă. Mi-a luat ceva timp să-l conving pe tata, dar am reuşit într-un final. Vânătoarea m-a schimbat. Azi e ultima dată când scriu aici, deoarece nu trebuie să afle nimeni povestea mea de viaţă şi nu trebuie să fiu ca o carte deschisă. Am renunţat la stilul meu de viaţă, la personalitatea mea sensibilă. Acum mă aranjez mult mai mult, m-am ataşat de hainele pe corp şi de culoarea negru. Poate că tata vede asta ca pe o moarte sigură, dar eu o numesc maturizare. E începutul unei noi ere. Relaţia mea cu tata merge destul de bine. Nu mă mai minte, dar nu cred că i-am aflat toate secretele. Încearcă să mă ţină cât mai departe de demoni, deoarece spune că sunt mult prea periculoşi şi cele mai deştepte creaturi malefice. Ce-mi mai ascunzi, tati?
*
M-am întors de la o vânătoare solo. Sunt puţin zgâriată pe faţă, în rest arăt impecabil. Bustiera mea neagră şi geaca de piele de aceiaşi culoare este intactă. Blugii mei negri rupţi sunt puţin prăfuiţi, iar pantofii cu toc de 15 puţin tociţi. Am nevoie de o nouă pereche. Cred că voi face nişte cumpărături. Ajung acasă, îmi arunc pantofii într-un colţ şi arunc hainele în maşina de spălat. Fac un duş rapid pentru a-mi limpezi mintea. Nu pot scăpa de sentimentul cum că ceva se întâmplă. Tata vânează cu John Winchester de câteva luni, iar eu vânez solo. Ador să-mi fac treaba singură, dar am o piatră pe inimă. Chiar dacă John este cel mai bun vânător pe care l-am cunoscut, iar el şi tata fac o echipă extraordinară, tipul îmi inspiră probleme. Am un sentiment ciudat cum că Winchester este o problemă în viaţa tatălui meu. Are doi fii, unul cu care vâna înainte de tata şi unul care s-a lăsat pe motiv că vrea să studieze. Ce laş! Nu mă gândeam că există oameni care să refuze o asemenea responsabilitate. Ies de la duş şi mă îmbrac cu o pereche de balerini albaştri, o pereche de colanţi şi un maiou albastru. Arunc o privire la pantofii mei.. Erau preferaţii mei! Djinul acela şi-a meritat moartea! Soneria sună de câteva ori. Probabil că tata a venit acasă. Oh, sper că nu a venit şi cu John, deoarece nu am avut timp să pregătesc cina. Deschid uşa şi mă nelinişteşte privirea lui John, dar şi faptul că tata nu este cu el. Are o privire de „e doar vina mea".
- Îmi pare rău, Katherine. E doar vina mea!
Înghit în sec şi oftez. Ziua aceasta a venit mai repede decât mă aşteptam. John mă îmbrăţişează şi se aşteaptă la o reacţie din partea mea. Sentimentele mele sunt îngheţate. Îi cer să mă ducă la trupul lui. El mi-a zis că a fost vorba de un demon, dar nu sunt atentă. Tatăl meu a murit, iar eu nu pot să vărs un rahat de lacrimă. Acum îmi dau seama că m-a pregătit pentru momentul acesta. Nu simt decât furie. Căcatul acela de demon mi-a omorât tatăl ! De ce oamenii buni mereu plătesc? De ce Dumnezeu ia orice speranţă omenirii? De ce nu ne lasă să evoluăm şi să exterminăm răul? Chiar trebuie să suport atâta durere?
Mă întorc în casă şi distrug tot mobilierul din sufragerie. John încă se uită la tata. Încep să simt lacrimi fierbinţi pe obraz. Chiar dacă am distrus toată camera nu mă pot opri. Sparg şi ferestrele împreună cu uşa culisantă. Vreau să ucid demonul acela din tot sufletul
CITEȘTI
The Hunter and the Huntress
FanfictionThe Hunter and the Huntress prezintă aventurile vânătorului Dean Winchester şi ale lui Katherine Pierce, două personaje provenite din vieţi total diferite care şi-au unit destinele pentru a lupta împotriva răului. În fiecare capitol este prezentat c...