The Hunter and the Huntress

Black

(Perspectiva lui Katherine)

Eram închisă în baie de ceva vreme. Nu voiam să ies, nu voiam să vorbesc cu nimeni. Eram pe jos, sprijinită de cadă. Baia lui Bobby era una destul de spaţioasă şi albă. Era într-un fel ironic, deoarece interiorul meu era negru. Acum înţeleg de ce sunt atrasă de culoarea negru. Majoritatea hainelor mele au această culoare şi nu mă pot despărţi de ea. În buzunarul pantalonilor mei scurţi aveam pachetul de ţigări. Am aprins una şi m-am relaxat inhalând fumul otrăvitor. Mă întreb dacă pe demoni îi afectează fumatul la fel ca pe oameni. După ce termin ţigara ies din baie şi mă schimb într-o pereche de pantaloni de blug scurţi, un tricou alb şi o cămaşă de blug. Nu vreau să mai văd culoarea negru azi. Castiel a spus că Iadul este supravegheat de el şi că va ştii dacă John se va afla în pericol şi îl va scoate. Până atunci nu putem să facem absolut nimic. L-am rugat pe Castiel să-mi povestească despre oamenii pe jumătate demon, dar a spus că este chemat în Rai şi că îmi va spune când se întoarce. Până primim noi veşti, eu şi Dean trebuie să facem ceea ce ştim mai bine: să vânăm. În Kansas. Demoni. Când l-am auzit pe Dean, mi s-a pus un nod în gât şi m-am ascuns în baie. Am coborât la parter şi l-am văzut pe Bobby dormind pe canapea. A stat treaz toată noaptea să caute indicii legate de sora mea. L-am învelit mai bine cu o pătură verde, apoi m-am dus în bucătărie. Dean nu era acolo şi asta m-a îngrijorat. Amândoi trecem printr-o perioadă grea. Am încercat să-l evit deoarece nu vreau să vorbesc despre ce s-a întâmplat. Probabil că mă urăşte pentru că sunt un demon. Am ieşit afară din casă şi l-am văzut pe Dean care îşi spăla fabuloasa lui iubită, adică maşina. Până la urmă ea este singura care nu este un monstru.

- Neaţa! mă salută el. Ţi-a trecut supărarea?

- Ştii doar că nu sunt supărată pe tine. Pur şi simplu trebuie să mă obişnuiesc cu ideea.

- Să te obişnuieşti? Ce ai zice să ieşim la vânătoare şi să terminăm cu plânsul? Ieri a fost ziua bocitului.

- Pe bune? (rânjesc) Acesta este marele tău discurs motivaţional?

- Da. E bun, nu?

- Mai bine decât nimic (spun într-un final) Îl lăsăm pe Bobby singur?

- E băiat mare şi cred că ar ţipa la noi dacă i-am spune că vrem să-l păzim.

- Deci... unde mergem?

- Vreau să-ţi arăt ceva.

- Ce?

- Poarta Iadului.

Cheful de viaţă mi s-a tăiat imediat când am auzit numele destinaţiei. Ce voia Dean să facă? Să mă tortureze? Dacă da, e un plan bun.

- Dean, nu cred că ar trebui să mergem acolo.

- De ce nu?

- Pentru că poate să fie periculos.. Poate facem vreo prostie.

- Doar nu ţi-e frică, Kath. De când nu-ţi mai place pericolul?

Am tăcut şi am rămas neliniştită. Am mers cu maşina cam 20 de minute şi am oprit în faţa cimitirului. Nu e tocmai cel mai romantic loc în care am fost. Dean iese din maşină şi mă conduce printre morminte. Se pare că el cunoaşte cimitirul acesta foarte bine. Mi-am dat seama că aici este înmormântată mama sa, Mary. Tata mi-a povestit despre ea şi îmi spunea că era o femeie excepţională şi un vânător bine pregătit. Ea a fost ucisă de un demon, iar acest lucru mă neliniştea, deoarece Dean urăşte demonii. Am ajuns în faţa unei cripte vechi care avea o pentagramă desenată. Cripta era Poarta Iadului. Simţeam cum energia ei mă atrage spre ea. Îi simt puterea şi parcă aud cum demonii strigă să-i ajut să iasă. Mă trece un fior. Pentru o secundă, credeam că voi face ceva stupid, dar îmi amintesc care este scopul meu principal în viaţă: să mă asigur că Poarta rămâne închisă. Aud cum cineva se îndreaptă spre noi, şi îmi pun mâna instinctiv pe cuţitul aflat în buzunarul blugilor. Dean îşi pregăteşte pistolul cu sare. Mai multe persoane s-au strâns lângă maşina li Dean, aşa că amândoi am fugit spre ea. Erau 10 persoane care încercau să deschidă maşina, dar ea era protejată de demoni, aşa că fiecare demon care punea mâna pe ea se alegea cu arsuri. Unul dintre ei a încercat să spargă geamurile, dar Dean l-a împuşcat înainte să-i rănească iubita. Acum priveam altfel situaţia. Eram faţă în faţă cu aşa zisele mele rude.  Poarta era aflată în centrul unei capcane demonice, iar aceştia nu se puteau apropia de ea. Asta explică de ce au nevoie de un descendent al lui Crowley. Toţi demonii erau atraşi de Dean, iar pe mine mă ignorau. Probabil că le era interzis să se atingă de mine, deoarece eram rudă cu Crowley, iar Regele i-ar fi torturat. Chiar dacă ei aleg să mă cruţe, eu nu le voi mulţumi pentru gest. Omor majoritatea demonilor, înfigându-le cuţitul în inimă. Câţiva mi-au scăpat, deoarece au părăsit corpul în care se aflau.

- Sper că nu regreţi ce ai făcut.

- Eşti nebun? A fost super. Îmi era dor să ucid demoni. Totuşi, sunt prea mulţi demoni strânşi într-un singur loc.

- Şi aceştia erau amatori.

- Abia aştept să se întoarcă John şi să terminăm cu ei.

- Eşti ok? În legătură cu sora ta..

- Sunt conştientă că trebuie să o omor.

- Eşti sigură? Familia e mai presus de toate.

- Doar pentru că familia ta are sloganul acesta nu înseamnă că toate le au. Nici nu ştiu cine era tatăl meu cu adevărat, iar pe sora mea nici nu am cunoscut-o. Ştiu doar că va trebui să o ucid.

- Eu nu aş putea să-l ucid pe Sam.

- Nu ai de ce.

- Eu nu aş renunţa la familie.

- Dean, dai înapoi? Vrei să aduci apocalipsa pe pământ? Ce dracu e cu tine?

- Spun doar că poate ar trebui să-i dăm o şansă. Poate că nu vrea să fie de partea demonilor.

- Sora mea este în Iad. NORMAL că o să fie de partea demonilor !

- De unde ştii?

- Simt asta.

- Acum ai simţuri supranaturale?

- Nu vreau să vorbesc despre asta.

- Nu vreau să faci ceva ce vei regreta după.

- Tu regreţi ceva din ce ai făcut până acum?

- Nu, absolut nimic.

- Nici că m-ai întâlnit pe mine?

- De ce aş regreta asta?

- Pentru că sunt pe jumătate demon.

- O jumătate nu caracterizează întregul.  Katherine, vreau să te ajut. Am încredere în tine. Crezi că-mi pasă de o profeţie stupidă? Eu nu cred în destin. Nu voi lupta pentru îngeri, ci pentru noi.

Telefonul îmi vibrează în buzunar. Am primit un mesaj legat de un nou caz. E timpul pentru rutina zilnică.