The Hunter and the Huntress

I Never Could Love Like That

*La media, un fel de new trailer*

(Perspectiva lui Dean)

A trecut o săptămână de când am plecat din Lawrence. Eu şi Katherine am preluat diferite cazuri legate de vampiri şi alte spirite răzbunătoare. A fost o săptămână destul de plină. Voiam să ne luăm gândul de la ce s-a întâmplat în Kansas. Katherine nu a vrut să vorbească despre teama ei de a muri şi nici nu nu am insistat. Este vineri. Îmi iau o bere din frigider şi mă pregătesc să mă uit la televizor la orice porcărie se deschide. Ce seară palpitantă. Telefonul îmi vibrează insistent. Îl deschid plictisit şi răspund:

- Alo?
- Dean? Tu eşti ?
Rămân puţin surprins. Nu mă aşteptam să mă sune.
- Lisa? Da, sunt eu!
- Trebuie să mă ajuţi! Am o problemă şi cred că e legată de ceea ce faci tu. Doar dacă te mai ocupi de asta.
- Oh, sigur, da!

Îmi închide telefonul. Lisa este fosta mea iubită. Am cunoscut-o în Los Angeles acum 5 ani. A fost ultima mea iubită şi singura la care am ţinut foarte mult. Aşa de mult încât i-am spus că sunt vânător. Ce imbecil nu? Pe vremea aia credeam că poţi vâna şi să ai o familie. Tata m-a obligat să mă despart de ea şi ne-am mutat imediat. Se pare că nu am o viaţă amoroasă de succes.
- Kath, pregăteşte-te. Trebuie să ajungem în Los Angeles.
- Poftim? Dar e vineri seara...
- Şi? Datoria ne cheamă.
- Ce se întâmplă?
- Nu ştiu.
- Cum nu ştii?
- Am primit un telefon despre un caz în Los Angeles.
- Şi atât? Fără detalii despre caz? Poate a fost o glumă.
- Ştiu că e un caz. Asta îmi spune intuiţia.
- (pufneşte) Da, vezi să nu.
- Nu mai râde şi haide!
- E un caz mai vechi?
- Nici n-ai idee.

Katherine se conformează şi intră în maşină. Când vrea să intre în maşină, o opresc.
- Ţine. (îi arunc cheile) Cred că meriţi o şansă.
- Vorbeşti serios? (spune mirată şi neîncrezătoare) Nu e vreun test, nu?
- Nu. Dacă o răneşti nu vei mai avea bucle.

Katherine intră entuziasmată pe scaunul şoferului. Sunt atent la ea, dar după mă liniştesc. Maşina e pe mâini bune.

- Şi.... Cine era persoana misterioasă care te-a sunat?
- O veche cunoştinţă (stau cu ochii închişi, prefăcându-mă că dorm)
- O fată... ?
- Posibil.
- Deci e o fată. Cineva special?
- Nu am mai vorbit de 5 ani. Îţi dai seama.
- Ai fost cu ea? Aţi fost împreună!!! O să cunosc în sfârşit o fată care l-a cunoscut pe Dean.
- Nu fi aşa entuziasmată. Probabil că nici nu vrea să mai audă de mine.
- Ce s-a întâmplat?
- S-au întâmplat prea multe.
- Oh...I-ai spus cu ce te ocupi. Te-a crezut nebun şi te-a lăsat cu ochii în soare.
- Nu! (Ripostez eu) Eu m-am despărţit de ea pentru că m-a obligat tata.
- (râde)
- Nu e amuzant. Ţineam la ea.
- Ok. Ce zici de un GPS la Impala? Aşa nu va mai trebui să-mi consum tot netul pentru drum.
- Nu-i pun eu aparatură diabolică iubitei mele.

Kath râde şi parcăm în faţa casei Lisei. Ciocănesc şi ea deschide. Arată la fel ca acum 5 ani. Poate chiar mai frumoasă. Părul ei lung şi brunet, piele ciocolatie şi ochi albaştri... îmi amintesc de vremurile bune. Eu par puţin pierdut, dar Katherine nu se arată impresionată. Sincer, nici Katherine nu arată rău. Are un corp mai bine lucrat decât al Lisei, iar părul său creţ arată bine la orice oră.

- Dean! Mă bucur că ai ajuns. (îmi zâmbeşte angelic.) Cine e prietena ta?
- Şi eu mă bucur să te revăd. Ea e Katherine Pierce, partenera mea.

Lisa ne invită înăuntru. Pare puţin stânjenită şi refuză să mă privească în ochi. Se axează pe poveste: mai multe morţi ciudate în oraş şi toate legate de persoane importante. A spus că a fost prietenă cu una din victime. Autopsia a spus că a avut boala vacii nebune, dar el nu suferea de nimic. Lisa ne-a spus că toate morţile au cumva legătură cu primarul oraşului. Lisa este reporter, iar acum 5 ani am implicat-o într-o vânătoare. Ştie cum să facă rost de informaţii. M-am oferit voluntar să merg la morgă şi la locul crimelor pentru a face rost de noi informaţii. Nu am avut ocazia să vorbesc singur cu Lisa, deoarece mă tot evita. Într-un final renunţ şi pornesc spre morgă. Katherine rămâne cu Lisa.

(Perspectiva lui Katherine)

Am observat că Lisa îl tot ignoră pe Dean. Nici nu s-au privit în ochi. Cred că lucrurile între ei s-au sfârşit destul de urât. Poate că Lisa a trecut peste, dar Dean a ţinut la ea. Nu cred că i-ar fi spus oricărei fete cu care s-a culcat despre vânătoare. Lisa îmi oferă o altă ceaşcă de cafea. Mă întreabă despre viaţa mea. Sincer, nu vreau să ştiu nimic despre ea. E genul de fată dedicată carierei şi crede orice dacă îi demonstrezi şi ai dovezi. Nu mi se pare deloc genul lui Dean. Este o tipă care caută doar greşeli şi obsedată de muncă.

- Cum este să lucrezi cu Dean?

L-a adus în discuţie pe Dean. Aşa mai merge. Să văd ce se întâmplă cu adevărat în mintea ei îngustă.

- Minunat. Suntem parteneri de 2 luni. Este un băiat bun.
- Nu ştiu cum puteţi să faceţi toate astea... Sunteţi nişte eroi!
- Oh, nu suntem! Trăim o viaţă destul de ilegală. Plus că lucrăm cu cine ne iese în cale. Cum ar fi Dean. E greu să găseşti aliaţi. Mă simt aşa uşurată că l-am găsit. Viaţa de vânător e mai uşoară în doi.

Încerc să pun paie pe foc. Lisa părea captivată de ce zic eu şi dezamăgită. Probabil crede că eu şi Dean suntem împreună sau avem o relaţie foarte apropiată. Fata încă e îndrăgostită de Dean şi se simte vinovată. Crede că l-a pierdut pe Dean şi că e doar vina ei. Hm, păpuşă... eu nu l-aş vedea pe vreun Winchester la casa lui şi cu o slujbă gen ziarist. Până şi Sam e vânător cu jumătate de normă în Chicago. Se vede că o intimidez. Sunt destul de competitivă, mai ales cu fetele.

Dean revine şi spune că e vorba de o posedare demonică. Cadavrele de la morgă duhneau a sulf. Eu şi Dean plecăm. Lisa ne-a făcut rost de o cameră la cel mai bun hotel din oraş. Înainte să vină Dean, mi-a propus să rămânem la ea, dar sigur acum crede că noi doi avem nevoie de intimitate. Nu ştiu de ce fac asta.. Mă simt într-un fel bine că Dean şi Lisa nu au avut parte de un moment solo.

(Perspeciva lui Dean)

Eu şi Katherine plecăm din apartamentul Lisei. Ea încă îmi evită ochii. Urc în maşină dar ceva nu mă lasă să părăsesc parcarea. Nu mai pot rezista aşa. Îi spun lui Katherine că mi-am uitat ceva şi alerg spre apartament. Lisa deschide uşa şi este surprinsă că sunt doar eu. O sărut şi o lipesc de perete. Aveam nevoie de asta, aveam nevoie să ştiu dacă mai simte ceva pentru mine după tot acest timp. Ea îmi acceptă sărutul, dar revine cu picioarele pe pământ după 5 secunde.

- Dean, nu! De ce îmi faci asta ?
- Să fac ce? Să te iubesc?
- Încetează! ... eşti doar confuz.
- Nu sunt, crede-mă! Fiecare muşchi îmi spune să fiu cu tine.
- Nu! (se depărtează de mine). Ultima dată când m-ai văzut erai îndrăgostit de mine. Nu am încheiat lucrurile aşa cum trebuia. Te-am părăsit pentru că te-am crezut un nebun, apoi un ciudat. Nu ţi-am înţeles niciodată meseria şi nici nu o voi face vreodată. Am nevoie de cineva care să fie dedicat familiei şi mie.
- Dar eu îţi sunt dedicat ţie. Doar pe tine te văd. Eşti singura pe care am iubit-o până acum.
- Până acum, (repetă ea tristă)
- Ce vrei să spui?
- Fata aceea.
- Care fată?
- Partenera ta, Katherine.
- Ce? Ce este cu ea? De ce vorbeşti despre ea?
- Am observat chimia dintre voi. Sunteţi perfecţi unul pentru altul. Nu înţeleg cum de nu poţi vedea asta! Crezi că mă iubeşti pe mine, dar inima ta îi aparţine ei.
- Ce? (râd nervos) Crezi că am trecut mai departe?
- Eşti pregătit să treci mai departe, dar nu vrei. Eu am făcut-o. Mă simt minunat.
- Dar mă iubeşti... Ţi-a plăcut sărutul, recunoaşte!
- Da,Dean! Recunosc! Dar recunoaşte şi tu că nu a fost nimic special.
- Cum adică?
- Faţă de momentele cu ea, acesta nu a fost nimic.
- Nu am sărutat-o pe Katherine niciodată.
- Ar trebui.

Am plecat din apartament. M-am urcat în maşină supărat şi m-am îndreptat spre hotel. Lisa nu s-a schimbat deloc. Ea vrea dovezi, vrea ceva ce eu nu-i pot da. Nu înţeleg ce nu-i convine. Inima mea nu este suficient pentru ea? Mă simt trădat. Iubirea e de tot rahatul.

(Perspectiva lui Katherine)

Sunt puţin încordată. Dean tocmai a avut parte de momentul solo cu Lisa, exact ce nu doream să se se întâmple. După privirea lui se vede că lucrurile nu au mers bine. Chiar nu ştiu ce e în capul meu. Dean e prietenul meu, trebuie să-l încurajez să fie fericit. Dar mhm.. acesta nu e stilul meu. Nu îl pot lăsa să fie cu orice fată. Sau poate... sunt geloasă. Nah, imposibil.

- De ce ar omorî demonul atâţia oameni? Întreb.
- Nu sunt sigur. Nu cred că demonii omoară oameni din distracţie. Trebuie să fie ceva la mijloc.
- Şi este. Primarul. Cred că este implicat.
- Am citit fişele lor de la morgă. Mi se pare foarte ciudat. Una dintre victime a fost diagnosticată cu cancer acum 10 ani, apoi s-a vindecat complet. Unii spun că i-au greşit diagnosticul dar medicii spun sigur că totul era corect.
- Lisa a spus că toţi oamenii morţi au avut succes. Unul apărut din senin.
- Succes, 10 ani, sună ca un pact demonic.
- Primarul este un demon de răscruce. Oamenii aceştia au făcut pactul. Şi-au vândut sufletul în schimbul a 10 ani de glorie. Ce ... rahat.
- Lisa mi-a dat mesaj. Primarul organizează un bal caritabil în această seară.
- Atunci trebuie să ne pregătim.