The Hunter and the Huntress

This Woman's Work

Capitolul 41.

- Unde vrei să mă duci? Întreb eu confuz în timp ce Kath conducea ca nebuna pe autostrada
- Dacă îmi strici iubita te omor! Iar! O ameninţ iar ea râde cu poftă şi măreşte viteza.
- Pierce, la dracu o s-o rupi în două!
- Pe bune, Dean! Crezi că am învăţat să conduc ieri? Ai puţină încredere. Ştiu mai multe despre maşini decât ai învăţat tu de la tatăl tău.
- Serios? Întreb eu neîncrezător.
- Nu uita Dean că eu până la 17 ani mi-am trăit viaţa.
A spus " mi-am trăit viaţa " ca şi cum eu m-aş fi născut în şcoala militară, sau vânătoarea e un fel de condamnare la moarte. Nu mai bag de seama viteza cu care gonea Katherine şi încep să mă joc pe telefon. E chiar plăcut să-ţi trăieşti viaţa uneori..
Chiar dacă noi colindăm ţara, nu ne-am oprit niciodată să admirăm cu adevărat locurile fascinante prin care treceam.
- Pământul către Dean! Strigă ea la mine.
- Ce-i?
- Dă-mi harta din torpedou.
- Ne-am rătăcit acum? Pufnesc eu supărat.
- Nu idiotule. Ştiu exact unde mergem.
- Împărtăşeşti cu grupul destinaţia? Şi prin grup vreau să zic eu.
- Capitală.
- Glumeşti? Ţip eu într-un fel bucuros. Avem un caz la Casa Albă, sau ce?
- Hmm.. pe aproape.
Mă enervează când face pe misterioasa. Încă nu mi-a zis cine a sunat-o, iar asta mă intriga. Tot drumul am ascultat muzica pe care a vrut-o Katherine, deoarece ea conducea şi cine conduce pune muzica. Singura care mi-a plăcut cât de cât a fost The Neighbourhood - Sweater Weather. Mie îmi plac melodiile rock vechi pe care le asculta tata. Chiar şi acum îmi aduc aminte de el. M-a învăţat să conduc o maşină de la 15 ani în caz că sunt urmărit sau am nevoie de ajutor sau se întâmplă vreo nenorocire cu Sam... Oh, Dumnezeule! Ce mă bucur că Sam s-a retras şi că îşi trăieşte viaţa cu Jessica şi Jonathan.

*Flashback*

- Dean, crezi că tata o să fie în seara asta aici pentru noi? Mă întreabă Sam cu ochii în lacrimi.
- Tata a promis că pe 4 Iulie o să fie aici, orice problemă ar avea. Ne-a promis! Ţi-a promis, Sam! Tata mereu se ţine de promisiuni.
- Şi dacă ne dezamăgeşte de data asta?
- Nu va îndrăzni.
Îmi îmbrăţişez frăţiorul care plângea cu lacrimi fierbinţi la pieptul meu. Tata a plecat acum o săptămână şi spunea că se va întoarce în noaptea de 4 Iulie pentru a vedea artificiile. M-a lăsat să am grijă de Sam şi să nu ieşim din casă. Încă de dimineaţă, Sam aşteaptă la uşă pentru ca tata să vină. Au trecut 15 de ore de atunci. A mai rămas o oră şi jumătate până la artificii, iar tata nu dădea semn de viaţă. Niciodată nu m-am îndoit de el.
- Dean, mai sunt 20 de minute până la artificii!! Strigă Sam entuziasmat spre mine.
- Ce? Mai era o oră...
- Ai aţipit...
- Tata a venit?
- Nu... iar Sam iar se întristează.
Cum aş putea să-i alin suferinţa provocată de tata? Eu nu aş putea niciodată să-i iau locul. Îmi iau geaca şi o îmbrac neglijent, după îi spun lui Sam să mă aştepte. Revin peste 15 minute în casă, găsindu-l pe Sam plângând în hohote, întins în pat şi învelit pentru culcare.
- Iartă-mă Dean... Nu am putut adormi, se scuză el printre suspine.
- Fără restricţii acum! Îmbracă-te şi vino în curtea din spate! Acolo se văd artificiile perfect.
Fără să am timp să clipesc, Sam sare din pat şi se îmbracă. Îl duc în curtea din spate, unde îl aşteaptă un pachet cu 12 artificii (cele mai bune şi mai frumoase pe vremea aia) Sam se holbează şi apoi ţipă de bucurie. Le lansăm pe toate, ţipăm, alergăm, le admirăm, apoi ne prăbuşim pe iarbă şi ne uităm la stele, trăgându-ne sufletul.
- La mulţi ani, Sammy!
- Îţi mulţumesc din suflet, Dean! E cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată. Te iubesc!
- Şi eu te iubesc Sammy.
- Cred că te-au costata o avere.
- Am avut ceva mărunţiş.
- Nu minţii.. ce ai făcut pentru ele?
- Le-am luat la schimb pe maşinuţa mea de jucărie..
- Maşinuţa pe care a primit-o şi tata când era copil?
Dau din cap afirmativ, iar Sam mă îmbrăţişează. Ştie cât de mult am ţinut eu la maşinuţa aia, pe care nu aveam să o mai văd vreodată.