The Hunter and the Huntress

You're late

Capitolul 1 - You're late

- Bobby, te rog... trebuie să mă ajuţi! De data asta cred că e o pistă sigură...Pot să ajung la el!
- Băiete, renunţă! Nu am de gând să mai cercetez pistele tale. Nu vrea să fie găsit. Eu nu te mai pot ajuta. Sunt bătrân, crezi că mai pot să împuşc fantome ca şi cum aş fi un pakistanez în New York? Am renunţat de 3 ani, Dean! E timpul să-ţi iei un nou partener. Ce zici de Pierce?
- Mă tot baţi la cap de 2 săptămâni cu fata asta... Nu o vreau pe prinţesa milionară. Vreau pe cineva cu experienţă, ca tine! Cineva care ştie atât de multe lucruri ca tata!
- Eu l-am ajutat de câteva ori pe tatăl tău cu vânătoarea, dar Pierce a fost partenerul lui. Am 70 de ani, Dean!
- Şi ce ? O să te închizi în casă citind romane siropoase şi îmbătându-te ca porcul până mori, cât timp creaturile omoară oamenii?
- Nu, Dean... Ştii că îţi stau la dispoziţie 24/24 cu informaţiile despre creaturi, dar nu mai pot vâna aşa cum o făceam. Nu mai pot ţine pasul, Dean! Ai nevoie de un nou partener!
- Nu vreau alt partener.. ! E o chestiune de familie!
- Katherine e familie, Dean! Tipa e fiica celui mai bun prieten al tatălui tău!
- E doar o fată răsfăţată... am nevoie de cineva pe care mă pot baza. Nu pot să o protejez şi pe ea. Abia pot pe mine.
- Dean, ţi-am lăsat numărul ei pe măsuţă. Ştii ce ai de făcut. Pa.

Bobby îmi închide telefonul. Ce ţâfnos e bătrânelul acela. Probabil că i-a început telenovela. Mă aşez pe scaun şi verific bileţelul lăsat de Bobby. Numărul fetei era scris acolo cu un PS: Sparge nişte funduri! Oh.. Bobby! Zâmbesc puţin, apoi mă întristez.
Numele meu e Dean Winchester şi mă ocup cu vânatul creaturilor supranaturale. Mama mea a fost ucisă de o creatură, iar tatăl meu şi-a dedicat întreaga viaţă omorând asemenea creaturi. Ne-a inclus şi pe mine şi pe fratele meu în asta. Sam, frăţiorul meu mai mic nu a putut face faţă acestei vieţi aspre, aşa că a decis să plece la colegiu, lăsându-mă pe mine şi pe tata să salvăm lumea. Sammy... nu ne-am mai vorbit de 2 ani. S-a certat monstru cu tatăl meu înainte să plece. Nici nu am curaj să-i spun că tata a dispărut. A plecat singur la o vânătoare şi a dispărut fără urmă. De o săptămână nu am mai primit veşti de la el. Vânez singur, iar Bobby mă ajută cu informaţii despre creaturi. Trăiesc o viaţă primejdioasă: în fiecare zi caut câte o moarte ciudată în ziar, mă duc în oraş, mă dau drept un poliţist, medic legist sau ce e nevoie şi identific creatura. Mă lupt cu ea, ies puţin şifonat, mă întorc acasă şi reiau. Asta e viaţa pe care o duc. Nimic nu se schimbă. Eu cred că tata a păţit ceva. Bobby spune că el nu vrea să fie găsit. De ce m-ar abandona acum? Să vânez singur nu e la fel fără tatăl meu sau fără un partener. Am nevoie de cineva cu care să comunic, să ne înţelegem şi să am încredere în el. Nu pot avea încredere decât în familie şi în Bobby. Poate că Jerremy Pierce a fost un om bun şi de încredere pentru tata, dar din câte îmi amintesc, fiica lui e doar o mofturoasă plină de bani, care şi-a urmat studiile şi a aflat târziu de adevărata profesie a tatălui său. Vânez creaturi de la 7 ani, iar ea a început cu 10 ani mai târziu decât mine. În ochii mei e o începătoare. Dar... ce facem noi pentru a nu mai fi singuri? Formez numărul şi mă consider nebun că fac asta.. Îmi răspunde cu o atitudine arţăgoasă şi voce subţire

- Ce doreşti ?
- Katherine Pierce . Sunt Dean, Winchester. Taţii noştri s-au cunoscut şi
- Da, te ştiu.
- Vrei să ne întâlnim undeva să vorbim ?
- Ce am eu de discutat cu tine?
- Păi... mă întrebam dacă nu vrei.... Am un caz defapt. Şi am nevoie de ajutor.
- Nu te poate ajuta Bobby?
- Nu vrea. A devenit un bătrân cu pretenţii şi vrea să ajungă la zi cu Tânăr şi neliniştit.
- *chicotește* Mbine, Winchester, accept să ne vedem, dar asta nu înseamnă că te ajut. Te-am aşteptat destul.

Îmi închide telefonul. Serios? E a doua oară pe ziua de azi! Ce tupeistă e domnişoara asta... Mă întreb dacă a văzut vreodată o fantomă. Am un caz nou săptămâna asta, ceva legat de un spirit răzbunător cred. Poate Bobby vrea să mă distrez. Aş vrea s-o văd pe micuţa asta cu toace roz de 15 cm alergată de o fantomă. Poate o să mă amuz puţin.
Mi-a dat mesaj să ne întâlnim la ora 3 într-un bar. Fir-ar! E deja 3 fără un sfert şi am de condus jumătate de oră.. stai! De ce îmi fac griji? Eu sunt vânătorul aici. Poate o s-o meditez ceva timp. Îmi iau lucrurile şi mi le aşez în superba mea Impala. Îmi admir iubita şi apoi mă urc cu grijă în ea. O pornesc şi mă îndrept spre Virginia. Nu-ţi face griji iubito, oricum ar arăta Katherine, tu vei fi cea mai frumoasă pentru mine! Am jurat să-ţi fiu fidel - şoptesc maşinii mele. Între mine şi ea există o legătură specială.
Ajung la locul indicat de GPS-ul telefonului. Este un bar, ca oricare altul.
Mă uit la oamenii din bar. Nu zăresc nicio scorpie cu voce piţigăiată. Am văzut o blondă bună, cu forme la vedere. Aş vrea să mă îndrept spre ea, să ne luăm o cameră şi să uit de Katherine. Oricum fac o greşeală. După blondă văd o fată cufundată în meniul localului. Îl lasă jos când mă vede. Tipa avea părul castaniu şi bucle, arăta chiar bine. Nu se deranjează să se ridice după scaun, dar nu pare chiar aşa micuţă. Nu e îmbrăcată în roz şi nu are tocuri de 15... dar tot are. Este îmbrăcată cu un tricou negru pe care scrie AC/DC, are tocuri negre, ciorapi negri şi fustă albă cu buline negre. O analizez puţin, la fel şi ea. Cred că m-am holbat destul. Ea îmi aruncă o singură privire superficială şi spune:

- Ai întârziat, Winchester. Presupun că toţi o faceţi.

Ce scorpie... ce ştie ea de familia Winchester?