The Hunter and the Huntress

Blackwater

(Perspectiva lui Katherine)

- Hai, Dean! Ți-e frică de apă? fac eu mișto de el. Bine că ți-e frică de apă, dar faci dușuri de 2 ore. Se încruntă la mine și intră în apă, înotând spre mine. Pentru cineva care nu a fost niciodată pe plajă, se descurcă perfect... Cred că idiotul m-a mințit. Trece de mine și se depărtează în larg.

- Dean, întoarce-te! Gata, mi-ai demonstrat ce ai avut de demonstrat! Hai, te rog! Dean!! țip la el, dar se pare că nu mă aude sau nu vrea să mă audă. Ochii mi se fac cât cepele și un fior îmi străbate tot corpul când văd nu-l mai pot vedea pe Dean. Încep să țip „Ajutor" dar degeaba. Nimeni nu este pe plajă înafară de noi. Înot spre el cu toată puterea. Cât de idiot poți să fi, Dean!

*Cu 4 ore înainte*

- Deci, îți place?

- Cum să nu-mi plac? E Miami! Îl ador!

- Mă bucur că-ți place, Katherine.

- Avem un caz în Paradis?

- Ăh, nu. Mă gândeam doar că nu am fost niciodată la plajă și viața de vânător e scurtă...

Îl privesc cu compasiune, dar el se preface concentrat la drum. Miami este cel mai frumos oraș pe care l-am văzut până acum împreună cu el. Ador apa și băile nocturne. Cred că va fi cel mei frumos week-end din viața mea. Sunt la mare alături de iubitul meu și nu avem niciun caz.

- Dean?

- Da?

- Nu am costum de baie.

- Și îți trebuie unul? mă privește pervers iar eu îi întorc capul spre drum.

- Da, dacă nu vrei să apar goală pe plajă în fața sutelor de bărbați îmbrăcați și ei minuscul...

- Să mergem să-ți cumpărăm! spune el accelerând viteza, iar eu zâmbesc drăcește.

După ce ne-am echipat, am parcat mașina în apropierea plajei și am început să mergem prin nisipul fierbinte. Am ales cea mai liniștită plajă, unde apa este mai adâncă și nu mulți se aventurează. Eu sunt înotătoare profesionistă și nu am de ce să-mi fac griji, iar pe Dean l-aș putea învăța eu.

- Nu pot să cred că nu am mers niciodată aici... exclamă Dean total copleșit de briza mării și de întinderea de apă ce ne aștepta.

- Vrei să te bronzezi?

- Nu, asta nu-i treaba ta?

- Ți se pare că am nevoie? (el mă analizează din cap până în picioare)

- Nu..

- Atunci hai în apă.

Încep să alerg ca și cum aș fi evadat de la o închisoare de maximă securitate spre întinderea enormă de apă, care era limpede și curată, exact cum îmi aminteam. Am intrat până la glezne pentru a mă obișnui cu apa. Dacă aș fi stat mult la soare, probabil că apa mi s-ar fi părut rece ca gheața și aș clănțăni din dinți. Mă arunc în apă și încep să înot, relaxându-mi toți mușchii și uitând de toate lucrurile oribile care mi s-au întâmplat. Noaptea încă mai am coșmaruri legate de Purgatoriu, dar încerc să-mi amintesc că am scăpat, l-am recuperat pe Dean și sunt în siguranță (momentan) Îmi mut privirea spre țărm, unde Dean se uita spre mine, cu mâinile în șold, fără să atingă apa. Oare îi este frică?

- Hai, Dean! Ți-e frică de apă? fac eu mișto de el. Bine că ți-e frică de apă, dar faci dușuri de 2 ore. Se încruntă la mine și intră în apă, fără să se obișnuiască, înotând spre mine. Pentru cineva care nu a fost niciodată pe plajă, se descurcă perfect... Cred că idiotul m-a mințit. Trece de mine și se depărtează în larg cu o viteză de înotător olimpic. Ce dracu se întâmplă? se pricepe mai bine decât mine.