The Hunter and the Huntress

Fresh Hell

Capitolul 50
(Perspectiva lui Katherine)

Râdeam ca o nesuferită la telefon deoarece aveam chef să-mi bat joc de cineva şi cine este mai bun decât unicul tău prieten care încearcă să afle pe unde eşti, dacă mai trăieşti sau dacă ai oprit apocalipsa. (Am făcut cândva asta). Travis îmi închide, plictisit să tot încerce să afle ceva despre mine. I-am zis că lucrez solo şi nu am nevoie de companie. Nu înţeleg de ce-şi bate aşa de mult capul cu mine. Are viaţa lui, afacerea lui şi partenera lui. Eu nu sunt decât o grijă în plus pentru el. Viaţa mea s-a rezumat doar la vânătoare: un caz pe zi şi petrecere noaptea. M-am stabilit în locuinţa găsită de Felicity pe care mi-a făcut-o cadou acum un an. Am amenajat-o cu toate lucrurile mele: haine, documente, maşini, mobilă nouă, echipamente şi mi-am amenajat o sală de antrenament. Dacă nu am un caz de rezolvat, prefer să-mi petrec timpul acolo sau conducând. Bineînţeles, am avut câteva vizite de la Bobby care oricât de supărat ar fi pe mine, este imposibil să nu mă sfătuiască sau să nu iasă cu mine la o cafea. Încearcă să mă ţină la curent şi să mă facă să las garda jos, dar eu nu vreau să mă întorc. Îmi place aici. Am propria mea casă, am libertate, fac ce-mi place şi lovesc cât de multe funduri pot. Dacă vreau să conduc cu 300 km/h o pot face. Dacă vreau să mi-o trag, o pot face. Dacă vreau să jefuiesc un magazin nu este nimeni care să mă oprească. Bobby crede că singurătatea m-a maturizat şi că abia acum am devenit femeie. Nu îţi poţi da seama cât de multe se pot schimba într-un an.
- Ştii ceva? Dacă cineva mi-ar fi spus că Katherine Pierce se va retrage şi va trăi singură doar din vânătoare aş fi râs ca un nebun.
- De ce? Am suficienţi bani din moştenirea tatei pentru a-mi trăi viaţa în lux. De ce să fur sau să-mi irosesc timpul prin moteluri când am aici tot ce-mi doresc ?
- Mi-aş fi imaginat că pe vremea asta te aflai pe o plajă în Brazilia la Rio şi sorbeai dintr-o băutură exotică.

- Poate o voi face şi pe asta când voi avea 80 de ani şi nu voi mai putea vâna.

Bobby îmi zâmbeşte melancolic şi eu îmi arcuiesc genele. Mă privea cu căldură, ca şi cum ar fi fost un tată mândru de fiica lui. Nu a fost de acord cu plecarea mea de la bun început. Cu toate că ştie că pot să-mi port singură de grijă, el tot vrea să mă protejeze. Nu vreau să-l jignesc sau să-i spun că nu suntem rude şi că nu are nicio obligaţie faţă de mine, deoarece ar fi protesc din partea mea. Familiile nu ţin de legătura de sânge. Anii trec şi lasă urme pe corpul lui Bobby care nu a mai avut nicio şansă: a trebuit să se pensioneze şi să lase vânătoarea pe seama mea.

A trecut un an de când nu l-am mai văzut pe Dean Winchester. El face parte dintr-un capitol închis din viaţa mea. Nu pot să spun că am trecut uşor prin asta. Dumnezeu ştie cât de mult mi-a lipsit şi cât de mult aş fi vrut să fie lângă mine când aveam parte de o vânătoare dificială. Mi-a fost dor de glumele lui şi de conversaţiile pe care le purtam în Impala. Până şi de maşina aia idioată îmi este dor. Modul în care ne-am despărţit nu a fost cel mai plăcut şi multe au rămas nespuse.

*Flashback*

Dean procesa cu greu cuvintele mele. Nu înţeleg de ce este aşa afectat. El mă acuză de toate prostiile astea. Nu-şi dă seama de adevăr ? E chiar aşa orb? Am obosit să tot alerg după el. Am obosit să-mi fac mereu griji pentru el. Am obosit să fiu eu vinovată pentru tot. Dacă vrea ca lucrurile să meargă cu adevărat trebuie să fim amândoi conştienţi de greşelile noastre, nu să dăm vina unul pe altul.

- Uite, sunt dispusă să uit tot. Putem să o luăm de la capăt şi să uităm de tot căcatul în care ne-am băgat, ok ?

- Eu nu uit nimic.

- Bine. Atunci străduieşte-te să mă uiţi pe mine.

Mă întorc şi plec furioasă din grădină. Nu vreau să-l mai văd până nu-şi dă seama cât de mult greşeşte. Îl voi aştepta să se lumineze. Până atunci nu vreau să aud nimic de el. Îi las un mesaj lui Jess spunându-i că nimic nu s-a terminat şi că eu şi Dean am terminat-o cu adevărat. Nu vreau ca iubitul meu să se îndoiască de mine şi să mă considere o mincinoasă. Nu înţeleg ce dracu s-a întâmplat cu el de se poartă aşa stupid. Conduc nebuneşte şi ies din oraş. Toată noaptea am condus şi am asculat muzică fără să-mi fie pic de somn. Aştept un apel, un mesaj orice. Aşteptarea mă omoară, dar ceea ce doare cu adevărat este că ştiam că nu mă va suna. Dacă lui Dean Winchester i s-a fixat în minte o idee, cu greu mai poate să fie scoasă