The Hunter and the Huntress

What Death Can Join Together

Capitolul 13

 (Perspectiva lui Dean)

E doar vina ei. Din vina ei sunt aici, închis într-un fel de lagăr alături de alte 5 persoane. Un bărbat este rănit şi sângerează abundent. Dacă nu iese de aici, până mâine dimineaţă moare. O altă femeie plânge necontrolat, deoarece are 3 copii acasă şi e însărcinată. Soţul ei este în armată şi nu vine decât o dată la 2-3 săptămâni acasă. Încă 3 adolescenţi panicaţi se află alături de mine. Suntem într-un fel de buncăr subteran, iar singura cale de ieşire este prin uşa sigilată. Capul mă doare îngrozitor şi am nervii întinşi la maxim. De ce mi se întâmplă mie mereu?

Cu 10 ore înainte

Îmi aranjam cravata albastră a costumului în timp ce citeam ziarul şi mâncam o plăcintă într-o cafenea din Virginia. Mai sunt 2 săptămâni până la nunta lui Sam şi nu, încă nu i-am cumpărat un cadou de nuntă. Mi-a trimis mesaj acum 2 zile şi mi-a reamintit că trebuie să mă prezint la marele eveniment. În ultima vreme am vorbit destul de mult la telefon şi mă simt bine când discut cu Sam. Bineînţeles, nu mă aflu în Virginia la întâmplare. E imposibil să găseşti un vânător într-un oraş fără ca el să nu aibă treabă de făcut. Multe dispariţii au avut loc, iar după o perioadă de cercetare, cadavrele au fost găsite în râu. Sau ce au mai rămas din cadavre. Poliţiştii dau vina pe animalele sălbatice, dar cum ar putea un urs să te răpească din propria casă în miezul nopţii? Încă 5 oameni au rămas dispăruţi. Am cercetat cadavrele şi mi-am dat seama că le lipseau destul de multe: inima, ficatul, rinichii, plămânii, un braţ sau chiar ochii. Mi se pare foarte interesant că toate cadavrele au fost găsite de o singură femeie, o bătrână ce locuieşte singură într-o moşie pe malul râului, la periferia oraşului. Analizam cu atenţie fiecare document, fiecare articol de ziar, atunci când aud scaunul din faţa mea mişcându-se, iar cineva se pune în faţa mea. Îmi ridic privirea spre tipa cu părul ondulat şi ochi pătrunzători. Aşa cum mă aşteptam, Katherine Pierce în carne şi oase se afla la masa mea. Îmi aruncă o privire mortală, cum doar ea ştie şi îmi soarbe din cafea.

- Ca să vezi. Katherine Pierce. Nu ai putut sta departe de mine, nu-i aşa?

- Dean, mereu o plăcere să te întâlnesc.

- De ce te amesteci în treburile mele, Pierce?

- Greşit. Tu ai intrat în ale mele.

- Văd că întâmplini necazuri legate de vânătoarea solo. (îi fac semn spre gât, unde avea o rană destul de urâtâ. Chiar dacă părul i-o acoperea, sunt un om al detaliului. Ea îmi evită privirea)

- Vânatul nu e mereu uşor. Văd că tu te descurci grozav. Arăţi bine în costum.

Crede că prin câteva complimente îmi va pune lesa? Oh, nu frumuşico! Îmi adun documentele şi mă pregătesc să plec.

- Stai, unde te duci?

- Să termin cazul.

- Te pot ajuta.

- Nu am nevoie, mulţumesc.

- Uite, Dean... (se ridică şi ea şi mă prinde de antebraţ foarte ferm. Atingerea ei mă face să tresar. Înghite în sec, semn că ceea ce va zice nu va fi uşor.) Sunt în oraş de câteva zile şi am câteva ponturi pentru tine. Poate ar trebui să lucrăm împreună. Doar de data aceasta. E păcat să-ţi iroseşti timpul..

- Opreşte-te. Mă duc la doamna Herondale pentru un interogatoriu. Nu-mi pasă ce faci tu.

- Vin şi eu! Am o idee perfectă.

- Ce fel de idee? Ochii îi sclipesc şi zâmbeşte diavoleşte. Nu pot să cred că i-am acceptat ideea tâmpită şi ciudată. Katherine o ţine ocupată pe doamna Herondale cât timp eu mă furişez şi îi cercetez casa. Katherine mi-a spus că Herondale nu are nici o rudă cunoscută prin apropiere şi că trăieşte de foarte mulţi ani. Este foarte ciudat cum s-a izolat de restul comunităţii, dar mai ales că nu şi-a părăsit casa după ce au apărut cadavrele. Katherine încă nu ştie ce fel de creatură este Herondale, dar numele ei mi se pare foarte cunoscut.. I-am acceptat ideea (pentru a nu mă mai bate la cap). Katherine a făcut o prăjitură cu scorţişoară pentru bătrână, dar nu m-am putut abţine şi am luat o felie. Fata asta găteşte perfect. Când a văzut că-i devorez prăjitura, mi-a dat peste mână şi a luat-o din faţa mea. Katherine a rămas să vorbească cu doamna Herondale. I-a spus că este nouă în oraş şi că face muncă în folosul comunităţii şi multe alte minciuni. Bătrâna nu arăta foarte rău, părea sănătoasă tun şi mă întreb cum, deoarece nu munceşte şi văd că nu are nimic plantat. Casa ei era una micuţă, dar în spatele ei avea un grajd aproape mai mare decât casa. Am intrat pe furiş în el. Nu era nici un animal acolo. L-am scanat şi nu am găsit nimic supranatural. Mă pregăteam să renunţ şi să plec, până ce am simţit ceva metalic sub picioare. Am dat fânul la o parte şi am găsit o trapă. Nu puteam să o deschid, absolut deloc. Câteva unelte erau ascunse şi pătate cu sânge proaspăt. Am ieşit din grajd şi m-am uitat împrejur. Nu erau flori obişnuite, ci unele antice, plantate lângă râu. Acum îmi dau seama că ne luptam cu o zeitate păgână ce probabil mănâncă oameni. Lucrurile merg şi mai bine, deoarece cineva mă loveşte pe la spate, iar privirea mi se întunecă. Perfect.

Acum

De ce mi se întâmplă mie mereu? Sigur, e doar vina mea pentru că practic o asemenea meserie. A fi erou presupune primejdii, iar nimeni nu a spus ceva de un final fericit. Încerc să vorbesc cu victimele, să le calmez, să le cunosc mai bine, dar nu mă ajută la nimic. Nu fac decât să mă învinovăţesc mai tare. Sper doar ca Katherine să-şi dea seama ce se întâmplă. Sigur, Pierce trebuie să-şi dea seama! E un vânător priceput.. Gândurile îmi sunt spulberate când Herondale intră în încăpere. Îmi adun toată forţa ca să o atac, dar eşuez. Baba mă pune la pământ cu lopata ei magică. Sper să nu afle nimeni că m-a bătut o femeie de 80 de ani. Aceasta a luat unul din adolescenţi, nu înainte să ne exclame că masa e servită. Sigur, se referea la ea. Eram neputincios şi nu puteam să salvez copilul care se uita în ochii mei speriat, ştiind că urma să moară într-un mod tragic. De când sunt prins i-am încurajat pe prizonieri, iar ei chiar au încredere în mine. În momentul acesta i-am dezamăgit profund. Ţip şi mă zbat dar nu pot face nimic. Herondale ne sigilează. Nimeni nu suflă nicio vorbă. La dracu, Katherine! Te aştept de mai bine de 12 ore! Aud iar paşi, cineva îdreptându-se spre noi. Dacă e iar Herondale, de data aceasta nu mai scapă. Mă voi oferi voluntar şi o voi omorî imediat ce mă văd ieşit din cuşca asta umană. Aud agitaţie pe hol, iar inima îmi bate cu putere. Să fie oare...Încăperea nu mai este sigilată şi îşi face apariţia Katherine Doamne mulţumesc Pierce ! Nu mă pot abţine şi o îmbrăţişez strâns. Katherine rămâne surprinsă, apoi îmi ia faţa în palme şi se uită în ochii mei:

 - Doamne, Dean! Ce ai păţit? Eşti plin de sânge.

- Nu contează, trebuie să plecăm de aici.

Toate persoanele ne mulţumesc că le-am cruţat viaţa, iar adolescentul a rămas nevătămat. Zeitatea trebuia ucisă în timp ce se hrănea, sau era pe punctul de a-şi mânca prada. Nu am vrut să aflu detalii despre cum Katherine ne-a salvat pe toţi. Eram prea mândru de ea în momentul acela şi uşurat pentru că nicio viaţă nu s-a pierdut din vina mea. Katherine a rămas să-mi cureţe rănile şi i-am oferit o bere. O merită.

- Sper că ţi-ai făcut bagajele.

- Pentru ce? Mă întreabă ea.

- Am nevoie de tine, Katherine. Ea se uită în ochii mei şi îmi zâmbeşte, ca şi cum e mândră de mine că mi-am învăţat lecţia. Facem o echipă oribilă, ne certăm mereu, dar la sfârşitul zilei suntem doar noi şi asta e tot ce contează.